Viitorul se amână
Marile companii tehnologice întâmpină dificultăți tot mai mari în efortul de a livra omenirii paradisul postuman promis. Lucru care se vede, înainte de orice, din cifre. Banca Reglementelor Internaționale (Bank of International Settlements, BIS) anunța recent că bula IA a depășit cu mult, în magnitudine, alte manii investiționale majore din trecut.
Cu o valoare de 80 de trilioane, bula IA este deja de 2,5 ori mai mare decât bula dot-com din anii nouăzeci. Prăbușirea ar fi echivalentă, în SUA, cu o fabuloasă pierdere de 300.000 de dolari per gospodărie.
Mai departe, opoziția la dezvoltarea centrelor de date a căpătat proporții endemice. Medium publica zilele trecute statistici din care rezultă că, pe parcursul unui singur an, procentul americanilor care sunt ferm împotriva construirii unui centru de date în vecinătatea lor a crescut de la 24% la 61%, în timp ce procentul suporterilor a scăzut de la 43% la circa 14%.
Cifrele se reflectă și în susținerea politică a centrelor de date, care s-a prăbușit catastrofal nu doar la democrați și independenți, care n-au fost niciodată fanii sectorului, ci chiar și la republicani.
Așa cum comenta articolul, argumentul susținătorilor este, adesea că, „dacă te opui centrelor de date, atunci n-ar trebui să te bucuri de serviciile pe care le oferă”. Caz în care, în spiritul dreptății și echității, „centrele de date ar trebui să fie construite numai în curtea din spate a celor care beneficiază financiar de pe urma lor”. Or, culmea, nici măcar un singur centru de date din cele peste 4000 care au invadat Statele Unite nu se găsește la San Francisco, leagănul companiilor tehnologice. „De ce nu se construiește unul în curtea lui Sam Altman, pe proprietatea lui de 27 de milioane de dolari de la Russian Hill” – se întreabă lumea – asta pentru a-i da ocazia de „a conduce prin puterea exemplului”.
De ce nu le plac oamenilor centrele de date e simplu de înțeles: de la creșterea facturilor pentru utilități până la zgomot și poluare. Mai mult, explică un eseu publicat sub titlul „No Data Centers in My Backyard”, însăși denumirea acestor instalații „centre de date” stârnește suspiciuni și antipatie: „«date» înseamnă că știu totul despre tine, iar «centru» înseamnă concentrarea puterii”.
Dar nici măcar această tendință, care lovește în inima dezvoltării sectorului IA, nu este cea mai gravă; cel mai grav și, probabil, mai neașteptat obstacol este că IA însăși pierde masiv și rapid din popularitate inclusiv în rândurile tinerilor. Or, o tehnologie care se prezintă drept cheia de boltă a viitorului nu are nicio șansă dacă nici măcar generațiile tinere nu o susțin.
Tendința, care a devenit foarte vizibilă anul acesta, este tot mai accentuată și se reflectă și asupra liderilor sectorului – asta într-o industrie care mizează mult pe „farmecul personal” și capacitatea șefilor ei de a inspira generațiile tinere. „Tinerii îi urăsc pe șefii IA cu o patimă greu de închipuit”, titra recent revista Futurism; „îi detestă mai mult chiar decât detestă centrele de date”.
Un recent sondaj CNBC arată că, în ecartul de vârstă 18-34 de ani, marea majoritate declară că nu are „niciun pic de încredere” că vreunul dintre liderii „carismatici” ai sectorului este capabil să gestioneze IA în mod responsabil.
Alex Karp (Palantir), care se prezintă ca un geniu vizionar pentru viitorul „Republicii Tehnologice” și emite tot soiul de manifeste mobilizatoare, a primit cel mai vast vot de blam (81%), urmat fiind de colegul lui, „teologul” Peter Thiel (cu 79%). Sundar Pichai (Alphabet) a fost respins de 75% dintre cei intervievați; cam tot acolo s-a plasat și Dario Amodei (Anthropic), în ciuda tentativelor lui de a părea responsabil și moderat. Sam Altman (OpenAI), Mark Zukerberg (Meta), Jensen Huang (Nvidia) și, surprinzător pentru mulți, Elon Musk (SpaceX) au fost cotați cam la fel (70% resingere). Cel mai bun scor, dacă se poate chema așa (respingere 65%), l-a primit Satya Nadella de la Microsoft.
Teribilele cifre reflectă o adevărată prăbușire a popularității industriei tehnologice, cauzată – potrivit Futurism – de temerile privind încălcarea dreptului la viață privată și eroziunea democrației; de pericolele puse de IA pe piața muncii (45% dintre respondenți au afirmat că această tehnologie le afectează negativ cariera); de lipsa de reglementare și excesul de putere de care se bucură companiile tehnologice etc.
Context în care șefii IA încep să iasă la scenă deschisă pentru a se explica și a încerca să dreagă busuiocul.
Sam Altman, de exemplu, a recunoscut recent, într-un interviu, că promisiunile de creștere economică pe care le prevedea la apariția GPT-4 nu s-au împlinit. Fiind el cine și cum este, Altman nu s-a putut abține să sugereze că, totuși, vinovată nu este minunata tehnologie, ci omenirea, care nu se adaptează chiar așa rapid cum credea el la marile invenții.
„Problema este că rutina omenească nu se schimbă destul de repede”.
Comentând interviul, Zero Hedge nota: „Se vede treaba că nu poți schimba comportamentul omului și obiceiurile lui de decenii prin inginerie socială doar ca să se sincronizeze cu IPO-ul tău” (aluzie la listarea companiei OpenAI pe piața de capital; oferta publică se ridică la 1 trilion dolari).
Până la urmă, a spus Altman, amabil și concesiv, o tranziție mai lentă este, poate, preferabilă, pentru că mai amortizează din șocurile economice și societale cauzate de marea invenție.
Se înțelege că, totuși, oricât de nocivă pentru economie și societate, tranziția trebuie să aibă loc. Altman i-a acuzat pe cei care „fac deja numărătoarea inversă până la dezastru” în sectorul IA că folosesc „limbajul unor dictatori anti-umani” (!) – în speță, niște „elite tehnologice” neidentificate care „cer publicului să renunțe la autonomie” și să permită „câtorva companii nealese de nimeni să ia decizii pentru întreaga lume” în schimbul unor „utopii precum promisiunea de a inventa tratamentul pentru cancer sau a genera avere fără limite”.
Aluzie, desigur, la Dario Amodei (Anthropic), care s-a remarcat în ultimele luni printr-un discurs care militează pentru reglementarea sectorului IA. Care Amodei a ieșit și el la rampă zilele trecute pe tema valului de respingere cu care se confruntă astăzi IA – evoluție pe care o caracterizează corect ca „o foarte mare problemă”.
Spre deosebire de Altman, care dă vina pe inerția și lipsa de recunoștință a umanității, Amodei consideră că principalul motiv pentru care IA întâmpină aceste dificultăți este „fundamental, o criză a încrederii”.
Așa cum comentează Inc., Amodei a explicat, într-un interviu și câteva postări pe X, că „Oamenii obișnuiți pur și simplu nu au încredere în companii, în guverne sau în industria tehnologică, pe care le suspectează că ar complota perpetuu pentru a-i înșela într-un fel sau altul”.
Fără a preciza dacă această înclinație este sau nu legitimă, Amodei a comentat că tendința durează de decenii, nu are neapărat legătură cu sectorul IA și că „nicio campanie de marketing, oricât de sclipicioasă” nu va putea rezolva acest impediment.
„Promisiunile exagerate, de genul IA va trata cancerul, sunt mai mult niște clișee și nu inspiră pe nimeni”, iar faptul că atât companiile cât și guvernele se folosesc de IA pentru a exploata societatea explică mult din antipatia crescândă a publicului.
Pentru a câștiga încrederea oamenilor, cheia este ca IA chiar să facă lucrurile pe care le-a promis („Adică să vindecăm cancerul, cum ar veni”). În alți termeni, mingea este în terenul companiilor tehnologice. Asta dacă apucă să o joace înainte ca bula IA să se prăbușească și să provoace cea mai catastrofală criză economică din istorie.
Sursele în text.