American Thinker relatează că mai mulți politicieni din Țările Baltice avertizează de consecințele unei politici de finanțare a domeniului de apărare prin împrumuturi.
Atât sursa comentariilor – Țările Baltice fiind cunoscute pentru susținerea deosebită pe care o arată față de înarmarea Europei – cât și sugestia că, poate, ar fi necesară o regândire a conflictului cu Rusia și confruntarea situației economice reale din statele membre UE, sugerează o potențială schimbare de macaz la înalt nivel.
Întrebarea care se pune este: care este adevărata situație a datoriei de stat în sânul Uniunii Europene? „Cât de departe au mers Bruxellesul și guvernele naționale în iluzia lor monetară că își pot plasa la nesfârșit proiectele, finanțate în continuu prin împrumuturi, pe o piață de obligațiuni din ce în ce mai fragilă?”.
Unul dintre criticii cei mai proeminenți ai expansiunii militare finanțate din împrumuturi este Madis Müller, președintele băncii centrale a Estoniei, care a avertizat săptămâna trecută că nu se mai poate emite întruna debit pentru a susține cheltuielile de apărare în continuă creștere. Ministrul de finanțe al Letoniei, Arvīls Ašeradens, a avertizat și el că această „creștere nefondată a debitului”, la presiunea Bruxellesului și a marilor capitale, nu mai poate continua. Ambii au cerut o restructurare a modului în care Europa își finanțează bugetele de apărare, pentru a asigura susținerea pe termen lung a aparatului militar.
Bugetul de apărare total al UE este estimat la circa 400 de miliarde de euro în acest an, cu Germania contribuind circa un sfert din sumă.
Articolul comentează. „Ce nu au spus cei doi, deși rezultă direct din intervențiile lor, este că aceste cheltuieli de apărare, ca oricare alte cheltuieli guvernamentale, trebuie, în final, finanțate din taxe, ceea ce înseamnă că iau din capacitatea productivă a economiei europene… Cheltuielile guvernamentale finanțate prin împrumuturi produc inflație, în timp. Avantajul lor politic este altul: ele ascund, temporar, adevăratele presiuni pe care aceste costuri le pun atât asupra finanțelor publice, cât și asupra sectorului privat, printr-o politică fiscală expansionistă”.
Müller și Ašeradens au avertizat, de asemenea, explicit, că UE apelează tot mai des la practica de a centraliza obiectivele politice, definind programe strategice la scară mare și apoi finanțându-le din noi și noi împrumuturi pe piața de obligațiuni, în paralel cu expansiunea propriilor sale vehicule financiare. „Comisia Europeană a trecut deja un Rubicon financiar major când a emis fondul Next Generation EU. Printr-o emisiune majoră de obligațiuni – cu o valoare totală de aproximativ 800 de miliarde de euro – Bruxellesul a reușit să mențină lichiditatea economiilor sud-europene în perioada Covid.”
Articolul menționează exemplul Spaniei, care, de la Covid încoace, a cunoscut o expansiune a sectorului public și birocratic, deși ar fi „un stat de facto insolvent”. În paralel, Politico relatează că țările nordice protestează la faptul că, potrivit unui recent raport de audit, Spania a folosit circa 10 miliarde de euro din fondurile pentru reformă verde, reformă digitală și recuperare post-Covid pentru a plăti pensiile personalului bugetar și alte proiecte sociale. Scandalizate, Germania și Olanda se plâng că țările europene mai sărace risipesc fondurile primite de la Bruxelles – de fapt, fonduri împrumutate, care vor trebui, la un moment dat, restituite prin impunerea de taxe la nivelul întregii Uniuni.
Analiza din American Thinker continuă, însă, și cu critici la adresa „politicii fiscale iresponsabile” a Germaniei, care, apelând la împrumuturi, îndulcește pe moment situația, dar se afundă tot mai mult într-o criză economică tot mai gravă. Invocând dobânzile mici, guvernul Merz s-a împrumutat, reușind să dubleze bugetul militar de la circa 60 la aproape 111 miliarde de euro – o injecție de fonduri care va folosi nu economiei germane în general și nici cetățeanului de rând, pe care-l așteaptă taxele crescute, ci unui grup de interese restrâns și foarte specializat.
Dar, încheie pesimist analiza, probabilitatea ca politicienii să se lase seduși de „cântecul de sirenă al împrumuturilor ieftine” este foarte mare, iar avertismentele unora ca Müller și Ašeradens „vor dispărea, neascultate, în vidul politic”.
Sursele în text.
