Zero Hedge publică un articol despre atracția deosebită a feministelor contemporane către vrăjitorie.
Începând cu o mică incursiune istorică, articolul reamintește de celebrul proces al vrăjitoarelor din orășelul Salem, colonia Massachusetts, care, deși a avut loc acum secole (1692-1693) continuă să fie prezentat în filme, piese de teatru și literatură ca alegorie pentru orice nedreptate istorică.
În 1953, de exemplu, marele dramaturg Arthur Miller compara investigațiile Congresului american în cercurile de simpatizanți comuniști cu o „vânătoare de vrăjitoare” deși, istoria avea s-o demonstreze, senatorul McCarthy avea și el un pic de dreptate, căci ideile marxiste au pătruns binișor în instituțiile sociale și educaționale americane.
Cât despre vrăjitoarele de la Salem, ele chiar existau – și nu doar la Salem, ci în mai toate coloniile americane ale epocii – și, deși poate nu făceau toate grozăviile fantastice reținute la proces, se ocupau, totuși, cu activități considerate foarte distructive într-o societate creștină, de la avorturi la prostituție și de la magie neagră la prepararea de otrăvuri.
Sigur că, între timp, societatea a evoluat foarte mult și nu mai ostracizează, cu atât mai puțin nu condamnă la moarte sau măcar amendă, astfel de persoane. Avortul este un „drept fundamental”, prostituția, o meserie ca oricare alta, magia neagră se face în laboratoare științifice cu bugete de miliarde, iar otrăvurile le poți cumpăra, chiar și fără să vrei, de la farmacie sau alimentara.
Astfel că, azi, vrăjitoria este, dimpotrivă, promovată în zeci de filme și zeci de romane-serial ajunse bestseller, multe dintre ele ecranizate pentru edificarea publicului necititor, precum și în mass media, drept „vizionare”, „liber-cugetătoare”, curajoase, libere, puternice etc. – ce mai, niște persoane absolut admirabile, bune de dat exemplu copiilor.
Tendință mult accentuată începând cu anii 1960-1970, grație inovațiilor culturale introduse de mișcarea New Age, care, ajunsă între timp și pe plaiurile noastre, ne-a umplut de talismane, ochi atotvăzători, mărgeluțe, brățări din agată, zei egipteni și hinduși, reuniți pașnic pe același raft-altar, alături de statui ale lui Buddha și poza lui Dalai Lama, cristale și bețișoare parfumate oriental, mandale și mantre, yoga și budism și chakre și meditații transcedentale – „mindfulness”, „manifestation”, „wellbeing”. Totul în raport de buclă de feedback pozitiv în veșnică escaladare cu analiza spiritual-psihologică, efectuată de diverși, mai mult sau mai puțin licențiați, sau auto-administrată – ce numește americanul „navel gazing”, adică explorarea nesfârșită a propriului buric.
Și, cum vrăjitoria nu s-a inventat în secolul egalității de gen, acest spațiu este mai ales unul feminin; mai exact, astăzi, feminist – pentru că vrăjitoria dă femeii puteri mai mari de a lupta cu patriarhatul inerent toxic, urmașul aceluiași patriarhat care le-a executat pe vrăjitoarele de la Salem.
Un articol recent publicat în The Guardian, cu aparenta intenție de a promova și apăra vrăjitoria și femeile care se înrolează în proceduri, ne dă informații interesante pe subiect.
În primul rând, aflăm că, pe parcursul ultimului deceniu, în SUA și Europa au proliferat soboarele de vrăjitoare (articolul vorbește despre „refugii”, în sensul de locuri ferite și exclusiviste). „Practica în jurul căreia sunt construite nu este ușor de definit. Este un amestec de magie populară, remedii naturiste și ritualuri de auto-consolare, cuprinzând totul, de la farmece făcute de păgâni independenți la practicanți solitari care împrăștie sare în jurul propriilor locuințe”.
În al doilea rând, ni se spune că mari fane ale acestor îndeletniciri sunt feministele, care „se adună în stoluri” la aceste soboare.
Din punctul de vedere (apreciativ) al The Guardian – care citează o doamnă sociolog de la Harvard, specializată în păgânism – explicația este că feministele sunt anti-autoritate (liber-cugetătoare, curajoase, anti-patriarhat, puternice și independente etc.), preferând, în esență, să se urce pe mătură decât să dea cu ea prin poiată.
Din punctul de vedere (critic) al Zero Hedge, multe dintre adeptele feminismului sunt atrase de ocultism pentru că le promite răspunsuri și soluții, dar fără toate regulile de comportament și responsabilitățile alea enervante din creștinism. „Altfel spus, vrăjitoria este o religie pentru oameni care se cred deasupra oricărei obligații morale. Oameni care cred că se pot revolta împotriva ordinii naturale.”
În susținere, Zero Hedge citează declarațiile unei vrăjitoare pe nume Clauré, intervievată de The Guardian, care organizează cel puțin două soboare pe an în SUA – inclusiv la Salem – unde, pentru între 2.700 și 5.200 de dolari cât costă biletul, în funcție de complexități, femeile vin să caute „ceva dincolo de ritualurile cu tăblița Ouija de pe la petreceri”.
Clauré spune așa: „Femeile au fost întotdeauna inerent atrase de vrăjitorie, după ce au fost demonizate sau stigmatizate sau acuzate că sunt isterice. Suntem fucking sătule de asta și vom face lucrurile așa cum vrem noi, indiferent dacă unii ne fac nebune”. Dar și „Patriarhatul nu este bun petnru nimeni, nici bărbați, nici femei”.
În același sens, o profesoară de antropologie și religie la University of British Columbia, zice: „Dacă te uiți la gestalt-ul social în sens larg de astăzi, în care puterea este sistematic luată de la femei și persoane queer, vrăjitoarea tradițională este opusul «bunei» societăți. Dar, dacă societatea «bună» le privează pe femei de drepturile lor, le exclude, le spune că este absolut în regulă să fie abuzate sexual, că nu vor exista consecințe, atunci poate că opusul bunei societăți este mai aliniat cu forțele dreptății”.
Ceea ce pe mine m-a făcut să mă întreb cu îngrijorare ce gestalt o fi la British Columbia.
În orice caz, în prelungirea clarificatoare a celor de mai sus, Zero Hedge trimite la un interviu acordat de Rachel Wilson, autoarea unui volum pe subiect, intitulat „Occult feminism”, care consideră că, în realitate, cele două – feminismul și vrăjitoria – sunt laturi ale aceleiași mișcări – lucru pe care îl demonstrează în cartea ei, urmărind parcursul istoric al celor două retorici îngemănate.
Statistici ajutătoare: unde, în 2002, „numai” 30% dintre americance se identificau ca feministe, în 2020, procentul a ajuns la 60%, iar, în sânul GenZ, procentul este și mai mare (68%). În același timp, religia care cunoaște cea mai mare ascensiune printre femeile din GenZ este tocmai vrăjitoria.
Sursele în text.
