Un oficial al Pentagonului a admis că forțele armate americane au folosit un model IA din familia Grok (Grok Gov Model) produs de compania lui Elon Musk, xAI, în războiul din Iran, ca parte din sistemul Maven.

Declarația a fost făcută în cadrul unui proces în care NAACP, o organizație pentru apărarea drepturilor civile, a dat în judecată xAI pentru că operează zeci de turbine în Mississippi cu încălcarea condițiilor de autorizare și a legilor privind poluarea aerului. Efectele negative se produc mai ales asupra populației de culoare, majoritară în zonă. Compania xAI susține că turbinele sunt temporare și mobile, astfel că nu fac obiectul reglementărilor invocate de reclamanți.

Context în care șeful diviziei de IA al Pentagonului, Cameron Stanley, a trimis judecătorului o declarație scrisă din care rezultă că forțele militare „se bazează” pe Grok, ca parte din sistemul Maven, care „a permis forțelor SUA să lanseze peste 2.000 de proiectile asupra a peste 2.000 de ținte separate în cele numai 96 de ore, în timpul Operațiunii Epic Fury” (adică războiul asupra Iranului).

Iar, dacă Grok „nu poate fi utilizat, rafinat și adus la zi” în cadrul Pentagonului „din cauza limitărilor impuse consumului de energie ori a limitării capacității de calcul, pe care le cer reclamanții, atunci multele instrumente dezvoltate de personalul deopotrivă militar și civil pe baza modelelor Grok Gov ar fi sever afectate”.

În concluzie, cererea NAACP „amenință securitatea națională, economică și energetică a Americii, încercând să taie alimentarea cu energie electrică a inovației în domeniul inteligenței artificiale, care susține operațiunile militare ale Departamentului de Război”.

Relatările de presă semnalează că Stanley nu a precizat și dacă, printre țintele iraniene lovite cu ajutorul Grok, s-a aflat și școala din Minab, unde atacul a produs peste 150 de victime, marea majoritate copii.

Surse: Asia Times, Le Monde

Salvează PDFPrint articol