După ce a redus drastic dimensiunile exercițiilor militare pe care cele două țări le efectuează în comun de mulți ani, președintele Donald Trump a declarat, acum câteva zile, într-o conferință de presă, că a cerut Coreei de Sud 10 miliarde de dolari anual (sau măcar 3 miliarde) „pentru protecție”:
Președintele a comentat că trupele americane din Coreea de Sud (39.000 de soldați americani) „apără țara de vecinul Kim Jong Un”, în timp ce, nerecunoscătoare, Coreea de Sud nu vrea să ajute SUA „într-o operațiune militară extrem de ușoară în Iran”.
În paralel, administrația Trump a retras, săptămâna trecută, și ultimul portavion pe care îl avea în Pacific, trimițându-l în Orientul Mijlociu, ceea ce pare să fi stârnit temeri nu doar la Seoul, ci și în Taiwan. Joshua Kurlantzick, analist pentru Council on Foreign Relations, a declarat că „din păcate… de voie sau de nevoie, Casa Albă arată că prioritățile ei nu mai sunt în Asia”.
Comentând aceste evoluții, Asia Times reamintește de o altă cerere făcută de administrația Trump guvernului de la Seoul: 350 de miliarde de dolari „comision de semnare”, ceruți anul trecut pentru în schimbul unei politici tarifare mai blânde.
În aceeași serie de măsuri luate vara trecută, Trump a cerut și Japoniei un „comision de semnare”, mai mare decât al Coreei de Sud: 550 de miliarde de dolari. Japan Times relata că, într-un interviu acordat CNBC, președintele Trump declara, în iulie 2025: „Am obținut 550 de miliarde comision de semnare de la Japonia – sunt banii noștri. Sunt banii noștri, îi putem investi cum vrem noi”. Oficialii japonezi aveau altă abordare, arătând că „nu putem coopera în lucruri care nu aduc beneficii companiilor japoneze și economiei japoneze”.
Toamna trecută, atât Japonia, cât și Coreea de Sud indicau că sumele așteptate de SUA sunt nerealiste, cu atât mai mult cu cât președintele Trump aștepta ca banii să fie transferați imediat, în timp ce guvernele asiatice luau în calcul o eventuală combinație de investiții, împrumuturi și garanții.
În fine, revenind la zilele noastre, Coreea de Sud – care, până acum, „a tras de timp” – declară net că nu poate plăti cei 350 de miliarde (care reprezintă 18% din PIB-ul țării); președintele sud-coreean Lee Jae Myung a declarat că „Nu putem face față, în mod obiectiv și realist, unui asemenea nivel. Nu putem plăti 350 de miliarde de dolari în cash”.
Experții afirmă că „partenerii și aliații asiatici devin tot mai îngrijorați că nu se mai pot baza pe garanțiile de securitate americane, ceea ce îi poate apropia mai mult de China”.
Citat de Asia Times, Victor Cha de la Universitatea Georgetown subliniază că politicile SUA în Asia demonstrează că „sistemul internațional este în dezordine”: „Pentru aliații și partenerii SUA din Asia și Europa, o sursă suplimentară de dezordine este imprevizibilitatea tot mai mare a SUA… Asistăm la o schimbare de paradigmă în politicile americane. Politicile America First nu mai pun preț pe alianțele și agenții de putere ai SUA ca un bine intrinsec. Mai degrabă, alianțele sunt văzute ca obligații costisitoare și riscuri care exploatează generozitatea SUA. În schimb, Statele Unite fac presiuni pentru aranjamente mercantile, fără a lua în calcul investiții mai profunde în aceste relații”.
Poziția lui Trump „rezonează nu doar în Coreea, ci în întreg bazinul Indo-Pacific, pentru că toată lumea se întreabă dacă nu cumva și propria lor relație cu SUA este la fel de fragilă ca aceea a sud-coreenilor”.
Pe acest fond, este interesant de semnalat că, potrivit unei alte relatări Asia Times, compania chineză de stat CGN (China Guangdong Nuclear Power), pusă de administrația SUA pe „lista neagră” sub acuzația de a fi furat secrete nucleare americane, și-a extins operațiunile în Coreea de Sud. CGN, care operează cinci uzine energetice în Coreea de Sud, a anunțat la finalul lunii iulie 2026 punerea în funcțiune a unei noi uzine, de 557 MW, în complexul energetic Daesan din provincia sud-coreeană Chungcheong, situată la circa 100 de km distanță de baza militară americană Camp Humphreys.
Această evoluție este considerată de unii experți „o amenințare serioasă la adresa securității naționale și pentru Coreea de Sud, și pentru SUA”. Pe de altă parte, Coreea de Sud are nevoie de energie și securitate, iar SUA nu mai pare dispusă s-o ofere – decât contra unor „taxe de protecție” pe care sud-coreenii nu le pot satisface.
Sursele în text.
