Le Grand Continent rezumă știrea, prezentată inițial de The Washington Post, că, potrivit unor surse americane, Statele Unite și mai multe țări europene par să „se îndrepte treptat către o propunere comună de pace” pentru a pune capăt războiului din Ucraina – sau, cel puțin, pentru a obține o încetare a focului.
„Planul” – care pare să fi fost elaborat în principal de partea americană și nu diferă mult de propuneri anterioare – cuprinde patru puncte principale:
Prima componentă vizează reconstrucția Ucrainei. Se pare că Banca Mondială și firma de investiții BlackRock intenționează să stabilească un cadru pentru finanțarea acestor eforturi. Nu a fost avansată încă o cifră concretă, însă este de așteptat ca partea ucraineană să prezinte o estimare a costurilor în zilele următoare, în cazul în care negocierile vor continua.
Al doilea punct se referă la garanțiile de securitate pentru Kiev. Conform planului, odată cu încetarea ostilităților, Kievul ar primi un angajament din partea Statelor Unite și a națiunilor europene de a interveni militar în eventualitatea unui nou atac rusesc – o prevedere pe care sursa americană o descrie drept un „echivalent” al Articolului 5 din Tratatul NATO.
Al treilea punct vizează consolidarea „integrării economice” între Rusia, Ucraina și țările europene – posibil prin intermediul unei conducte de petrol sau gaze care să transporte energie rusească către Europa, veniturile fiind împărțite între Rusia și Ucraina. De asemenea, acordul ar stabili condițiile și calendarul pentru ridicarea sancțiunilor economice impuse Moscovei.
În cele din urmă, a patra componentă abordează chestiunea teritorială, considerată aspectul cel mai dificil al înțelegerii. Linia frontului ar urma să fie înghețată în poziția actuală, Rusia păstrând controlul asupra teritoriilor ucrainene pe care le ocupă în prezent. Rămâne însă neclar dacă aceste teritorii ar fi recunoscute – fie de facto, fie de jure – ca fiind rusești.
În ce privește reacția părților direct implicate față de această nouă propunere, publicațiile nu redau eventuala poziție a Federației Ruse, dar citează declarația lui Dmitro Litvin, consilierul pe probleme de comunicare al președintelui Ucrainei, Volodîmîr Zelenski, care, pe 13 octombrie, a descris acest „plan de pace” drept o „operațiune de PR destul de reușită”.
Litvin a explicat că inițiativa reflectă perspectiva prezentată de negociatorii americani în cadrul unei reuniuni care a avut loc vineri, 9 octombrie, în Florida, la care au participat reprezentanți din Ucraina, Regatul Unit, Franța și Germania. Este vorba despre aceeași întrunire după care președintele Trump a anunțat că a ajuns la o înțelegere cu Moscova pentru a introduce imediat 300.000 de tone de motorină pe „piața americană și globală”, urmând ca în luna noiembrie să fie livrate alte 500.000 de tone, iar ulterior, „imediat după aceea”, încă un milion de tone.
Potrivit lui Litvin, propunerea de restabilire a fluxurilor energetice dintre Rusia și Europa (în special prin redeschiderea gazoductului Nord Stream 2) apare pe fondul prețurilor ridicate la energie în Statele Unite, pe care președintele Trump le pune pe seama atacurilor ucrainene asupra infrastructurii petroliere rusești.
Cât despre poziția liderilor europeni, The Washington Post relatează că, deși „au fost iritați de acordul privind motorina la care a ajuns Trump”, aceștia sunt, acum, pare-se, „hotărâți” să continue procesul diplomatic inițiat de Steve Witkoff și Jared Kushner. O sursă diplomatică europeană este citată spunând: „Acum este momentul să atenuăm tensiunile și să ne reluăm activitatea”.
În fine, acest posibil nou plan de pace ar veni însoțit și de o altă propunere: citând surse familiarizate cu subiectul, Financial Times raportează că, la aceeași întrunire a aliaților occidentali de la Miami, în scopul de a facilita negocierile, reprezentanții americani au avansat mai multe posibile metode de deblocare a activelor rusești – „inclusiv transferul acestora într-o nouă structură financiară cu scop specific, aflată sub supravegherea Washingtonului”.
Sursele afirmă că oficialii europeni s-au opus oricărei inițiative care ar presupune renunțarea la activele rusești care sunt, în cea mai mare parte (210 din cele 260 de miliarde de euro), reținute în Europa.
„Li s-a transmis clar că acest lucru pur și simplu nu se va întâmpla”, a declarat o sursă. Germania a exprimat o poziție tranșantă: „Este vorba despre active înghețate în Europa, iar acestea trebuie să rămână înghețate în Europa. Aceasta este problema noastră și noi suntem cei care decidem în această privință”, a declarat cancelarul Merz la Bruxelles.
Cea mai mare parte din aceste active sunt deținute de Euroclear, iar încercările Comisiei Europene de a confisca aceste fonduri, în decembrie anul trecut, au fost blocate prin refuzul prim-ministrului belgian Bart De Wever (Euroclear fiind în jurisdicția Belgiei).
O altă propunere, discutată la acest final de septembrie în cadrul unei conferințe European Policy Centre, a fost mutarea conturilor rusești din custodia națională în cea a unei instituții UE, pentru a reduce expunerea Belgiei (și a facilita accesul la aceste fonduri).
Așa cum relatează Politico, prezent în aceste zile la summit-ul de la Bruxelles, De Wever, a respins o tentativă condusă de Germania și susținută de Comisia Europeană de a trece Euroclear sub supravegherea unei noi super-instituții europene, European Securities and Markets Authority (ESMA). Principalul motiv de opoziție al Belgiei este că piața germană Deutsche Börse ar fi scutită de această supraveghere.
Sursele în text.





