„Modelul idealului democratic începea să se impună în fața tiraniei aristocrației decadente. Era nevoie de o lume nouă pentru o idee nouă… Și, când a fost nevoie, ea a fost descoperită”.
Manly P. Hall, „The Secret Destiny of America”
După ce am prezentat, în părțile anterioare, câteva elemente definitorii ale proiectului ocult al „democrației universale”, este momentul să examinăm puțin momentul transplantării lui în America.
Așa cum arătam, Hall susține că existența Americii, ca destinație finală a marelui proiect ocult, era cunoscută de iluminați încă din antichitate, dar ei nu s-au hotărât s-o cucerească decât în secolul XV, după ce, spune Hall, Renașterea scosese omenirea din „obscurantismul perioadei medievale” (adică importase în catolicism hermetismul, neoplatonismul și cabala), pregătind, în sfârșit, terenul pentru afirmarea „idealului democratic”.
Cristofor Columb, agent al societăților oculte
Iar cel ales pentru epocala inaugurare a fost Cristofor Columb, care, potrivit lui Hall, nu era deloc ceea ce spune istoria convențională (un genovez trimis în Indii de monarhii catolici spanioli și ajuns, accidental, în Lumea Nouă), ci un grec foarte luminat și neoplatonist și „unul dintre agenții prin care societatea de filosofi necunoscuți își îndeplinea scopurile”.
„Mulți cărturari de pe vremea lui Columb erau perfect conștienți că pământul este sferic, iar Columb… nu era un italian needucat, cu origini modeste, ci un prinț grec, cu o educație clasică excelentă…”
Hall se bazează pe volumul „Christopher Columbus Was a Greek” (1937), scris de un anume Spyros Cateras, care l-ar fi identificat pe Columb drept „prințul Nikolaos Ypsilantis”, originar din insula grecească Chios. El ar fi fost un individ extrem de educat, versat în operele lui Platon și ale altor filosofi clasici și, de așteptat, „inspirat de voiajele sale de relatarea lui Platon despre Atlantida”.
Ca probă conjuncturală, Hall invocă inexplicabilul mister care înconjoară și astăzi personalitatea lui Cristofor Columb, sugerând că este vorba de o complexă mușamalizare, menită să ascundă identitatea reală a lui Columb, și, prin ea, să ascundă adevărata natură și scopul real al misiunii lui, care țineau de proiectul multimilenar al societăților secrete :
„Este uluitor cât de dificil este să certifici faptele legate de acest faimos voiaj de descoperire și de un personaj istoric atât de proeminent precum Cristofor Columb; pare-se că istoria a complotat ca să ascundă adevărul”.
Hall afirmă că, în cercetările sale, a descoperit că:
„El [Columb] a fost însoțit în voiajul lui de un necunoscut misterios, ceea ce sugerează că, în realitate, Columb era un agent al societății de filosofi necunoscuți… ”
Apariția acestor ghizi enigmatici străbate istoria ocultă pe care o relatează Hall, așa cum se va vedea și în episodul despre fondarea Statelor Unite ale Americii. În ce privește engimaticul companion al lui Columb, Hall îl compară cu „bărbatul în haine negre care i-a ghidat destinul lui Mahomed” – de unde trebuie să deducem că și Islamul este un produs orchestrat de societățile secrete.
Cât despre misiunea lui Columb, așa cum rezultă din fragmentul citat ca motto, venise, practic, vremea ca proiectul ocult să se instaleze în Lumea Nouă, tărâmul pe care urma să-și desfășoare faza penultimă și crucială – înainte de încununarea sa la nivel global.
Cristofor Columb, templier și fiu de papă
Firește că teoria conspirației promovată de Hall nu este singura teorie alternativă despre identitatea și misiunea lui Cristofor Columb. Cu certitudine, ideea că, în momentul în care s-a îmbarcat pentru voiajul lui spre Indii, acesta ar fi știut deja de existența Americii, vizitată de mai multe ori până atunci de alți exploratori, nu este nouă.
Într-una din teoriile mai recente (Ruggero Marino, „Christopher Columbus, the Last Templar”, 2007), Columb ar fi fost maestru templier, unul dintre supraviețuitorii represiunii de la 1307-1314, represiune care nu reușise să distrugă integral Ordinul Templului în afara Franței.
Sigur că nu este loc aici să facem o istorie a templierilor, dar trebuie spus că ei au reprezentat, cumulativ, prima armată profesionistă permanentă din Europa și primii bancheri internaționali, iar repudierea lor de către regele Franței, Filip cel Frumos, și de papa Clement al V-lea s-a făcut pe baza unor acuzații de erezie prezentate, de regulă, ca false, deși sunt cercetători care susțin că, măcar în parte, ele erau întemeiate. Ce face lucrurile și mai interesante este că templierii au fost incluși în tradițiile francmasoneriei ca una dintre verigile esențiale pe lanțul de transmisie a doctrinelor oculte.
În alți termeni, a spune că Cristofor Columb era templier evocă deja o apropiere de societățile secrete.
Și apoi, Hall nu este singurul care a remarcat ciudata semnătură a lui Columb, formată din șapte litere așezate în triunghi – „o semnătură de mare maestru (ocult), nu de marinar”, după cum comenta Ruggero.
Mai interesant, spune Ruggero, semnătura lui Columb apare pe mormântul papei Inocențiu al VIII-lea – Giovanni Cibo, pe numele lui de mirean – „fiu de evreu și nepot de musulman”, a cărui emblemă personală era păunul, un simbol alchimic.
Iar semnătura mistică a lui Columb apare pe mormântul papei pentru că, spune Ruggero, Cibo ar fi avut paisprezece copii, iar Columb era unul dintre ei.
Un alt mister care planează în jurul papei Inocențiu al VIII-lea, în asociere cu Columb, este că, deși papa a murit pe 25 iulie 1492, pe mormântul lui grandios din Bazilica Sf. Petru stă săpat în piatră că „glorioasa descoperire a Lumii Noi” a avut loc în timpul pontificatului lui. Or, Columb a plecat spre Indii în august și a debarcat, accidental, în Lumea Nouă pe 12 octombrie 1492.
Faptul că papa Inocențiu este reprezentat de două ori în monumentul funerar: o dată viu, binecuvântând, și o dată mort, întins pe sarcofag la propriile-i picioare, nu ajută la clarificarea misterului.
O misiune apocaliptică
Cât privește misiunea lui Columb, Ruggero remarcă o declarație a fiului acestuia, Ferdinand:
„Amiralul ales pentru această măreață lucrare de către Domnul nostru, care… deși de spiță se trăgea din sânge regal la Ierusalim, s-a mulțumit să aibă o descendență dintr-o sursă obscură…”
Observăm, pe de o parte, sugestia că, într-adevăr, Columb a ales să-și camufleze identitatea reală. Pe de altă parte, aflăm că el a fost ales pentru „măreața lucrare”, terminologie folosită de Hall pentru a desemna proiectul societăților secrete și întâlnită, de asemenea, în textele alchimice pentru a desemna piatra filosofală, care poate însemna nu doar transmutarea metalelor, ci și transformarea conștiinței umane.
În ce-l privește, Ruggero susține că misiunea lui Columb în Lumea Nouă era aceea de a deschide calea evanghelizării și, astfel, a îndeplini una dintre condițiile fundamentale pentru A Doua Venire, care nu ar putea avea loc decât dacă Isus își trimitea întâi apostolii și discipolii în întreaga lume pentru a creștina toate națiile și a le boteza în numele Treimii.
Iar cel care a formulat în acești termeni înțelegerea papalității – și, deci, a întregii creștinătăți occidentale – cu privire la această profeție a fost Gioacchino da Fiore (1135-1202), faimos călugăr medieval, care a încercat să ghicească „calendarul divin” al Apocalipsei Sf. Ioan, ajungând la o împărțire a istoriei în trei epoci: a Tatălui (Vechiul Testament), a Fiului (Noul Testament) și a Sfântului Duh – epoca finală, în care Dumnezeu se va arăta tuturor în mod direct, într-o biserică universală, „spirituală”, în care separarea dintre cler și laicitate va fi depășită, printr-o fuziune extatică a celor două într-o profetică stare „monastică”. Motiv pentru care lui da Fiore i s-a spus „Profetul Apocalipsei”.
Altfel spus, misiunea lui Columb a fost o misiune de sorginte profetică, cu resorturi apocaliptice.
Poate părea extrem de straniu și de necredibil pentru urechile unui modern, dar, așa cum se va vedea în părțile următoare, acest tip de gândire a fost dominant în diverse perioade, de-a lungul secolelor, ba chiar a avut un rol la colonizarea Americii de Nord de către britanici, în secolul al XVII-lea. De altfel, am mai discutat despre viziunea lui da Fiore și în legătură cu mișcarea New Age, a cărei Eră a Vărsătorului este o traducere în termeni moderni, cu adăugarea bagajului ezoteric acumulat între timp în gândirea occidentală, a celei de-a treia epoci gioachimite.
Cucerirea Americii: proiect escatologic
În fine, ca să închei cu aceste două teorii ale conspirației privind descoperirea Americii.
La Hall, îl avem pe Columb ca agent al societăților secrete, trimis să deschidă, în sfârșit, porțile tărâmului făgăduinței, America, unde omenirea urma să se facă ultimul pas spre încununarea istoriei: „imperiul filosofic” mondial. Raiul „democratic” pe pământ – deși democrația, în acest caz, nu este câtuși de puțin un concept laic, așa cum ne învață secularismul, ci cât se poate de ocult.
La Ruggero, avem un Columb – „ultimul templier”, care vrea să cucerească America pentru un alt proiect, eretic, acela de a declanșa „epoca Sfântului Duh”, care survine sfârșitului istoriei și pregătește omenirea pentru eternitate în Împărăția Domnului. Alt rai, tot pe pământ.
Două proiecte escatologice – pentru că ambele au de-a face cu destinul final al omenirii. Ambele oculte, în primul rând în sensul de ascunse, dar și în sensul de ezoterice, bazate pe cunoașteri de natură religioasă inaccesibile neinițiaților. Și ambele având America în centrul lor.
O frescă
Sigur că, în acest context misterios, ne putem pune întrebarea dacă nu cumva cele două proiecte se suprapuneau, în persoana lui Columb ori la alt nivel. Căci, așa cum spune Hall, față cu persecuția, societățile secrete au devenit și mai secrete și „și-au reîmbrăcat ideile în haina frazeologiei creștine, dar au dat mai departe cheile simbolismului lor numai celor care fuseseră corect inițiați și obligați prin jurământ să păstreze secretul”.
Ceea ce îmi evocă o afirmație a criticului catolic Michael Hoffman („The Occult Renaissance Church of Rome”), că influența hermetismului asupra Bisericii Catolice în Renaștere s-a manifestat, inițial, numai în spatele ușilor închise, la vârfurile clerului și în cercurile înalte de teologi, departe de ochii populației de credincioși, iar, când a fost expusă publicului, acest lucru s-a făcut în forme simbolice, care camuflau, pentru neinițiați, originea și sensul.
Hoffman citează și comentează o remarcă a lui Joseph Campbell (din „Mythic Worlds, Modern Worlds”):
„«Chiar în Vatican… există o frescă, aparținând maestrului Pinturicchio, care o reprezintă pe zeița egipteană Isis, așezată pe un tron renascentist, instruindu-i pe Hermes Trismegistos, așezat la dreapta ei, și pe Moise, așezat la stânga – ceea ce sugerează, cu siguranță… că înțelepciunea învățaților păgâni și evrei a fost inițial revelată nu de Iahve ori de Jupiter, ci de Isis, consoarta mântuitorului egiptean, mort-și-reînviat, Osiris.»… [Joseph Campbell]
Papii Renașterii transmiteau, prin intermediul înaltei arte a maeștrilor italieni (mai seducătoare grație esteticii ei incomparabile), o continuitate simbolică între religia egipteană și cea papală – o culminație a umanismului derivată din neoplatonism și hermetism”.
E greu să nu te întrebi, în această lumină oblică: chiar așa, cine era, de fapt, Columb? Și care i-a fost, până la urmă, misiunea?
Revin, în Partea a V-a, cu câteva prototipuri ale statului mondial.
