„Privind la acea reproducere în culori a Marelui Sigiliu, [președintele] Roosevelt a fost frapat, întâi de toate, de reprezentarea „Ochiului Atoatevăzător”, o reprezentare masonică a Marelui Arhitect al Universului. Apoi, l-a impresionat ideea că fundația noii ordini a secolelor fusese pusă în 1776, dar ea nu avea să fie împlinită decât sub ochiul Marelui Arhitect. Ca și mine, Roosevelt era mason de gradul 32. El a sugerat ca Marele Sigiliu să fie pus mai degrabă pe bancnota de un dolar, decât pe o monedă metalică”.
Henry A. Wallace, vicepreședinte și ministru în administrația Franklin D. Roosevelt, relatând, în 1950, cum s-a decis modelul bancnotei de un dolar, emisă pentru prima dată în această formă în 1935
Am prezentat, în Partea a VI-a a seriei de față, câteva personaje pe care, în „The Secret Destiny of America”, Manly P. Hall le descrie ca prezențe providențiale la fondarea Americii – oameni care reprezentau „Ordinul Misiunii” și care, ieșind doar pentru o clipă din tenebre sau, dimpotrivă, fiind instalați clandestin la vedere, în cele mai înalte cercuri ale elitei, au imprimat evenimentelor direcția dorită.
Această ultimă parte a seriei va prezenta – urmând, din nou, istoria și semnificațiile pe care le descrie Hall – simbolurile naționale ale Statelor Unite precum și câteva personaje care se disting în jurul lor. Voi încheia cu câteva evenimente și comentarii mai recente, care sugerează continuarea proiectului ocult, și cu câteva concluzii speculative despre stadiul în care pare acesta să fi ajuns în contemporaneitate.
Primul simbol al unei națiuni
După intrarea în vigoare a Constituției americane, unul dintre primele acte ale noului Congres a fost aprobarea Marelui Sigiliu – primul simbol al noii națiuni. Comitetul desemnat să aleagă desenul s-a întrunit tot pe 4 iulie 1776, în aceeași zi în care, așa cum arătam, la imboldul unui aprig revoluționar necunoscut, se semnase Declarația de Independență.
Thomas Jefferson, Benjamin Franklin și John Adams făceau și ei parte din acest comitet și fiecare dintre ei a venit cu propuneri. Franklin sugera un desen cu Moise împărțind apele Mării Roșii; Jefferson, pe copiii lui Israel înaintând prin deșert, conduși de o coloană de fum, ziua, și una de foc, pe întuneric; Adams voia judecata lui Hercule.
Până la urmă, au apelat la sfatul unui anume Pierre Eugene du Simitiere (născut la Geneva ca Pierre-Eugène du Cimetière; 1737 – 1784), membru al Societății Filosofice Americane, care a sugerat includerea „Ochiului Providenței” și preluarea foarte neoplatonicianului E pluribus unum („Din mai mulți, unul”) ca motto național. Ceea ce s-a și făcut.
Despre acest misterios personaj, John Adams îi scria soției sale, la 1776:
„Acest Mr. du Simitière este un individ foarte curios. A început o colecție de materiale despre istoria acestei Revoluții… Decupează din ziare orice căpețel de informație, orice speculație, și le lipește pe hârtie sub antentul statului de care aparțin… Are o listă cu toate speculațiile și pamfletele privind Independența, și o alta cu cele privind formele de guvernământ.”
Alte surse spun că Thomas Jefferson ar fi fost abordat, într-o seară, de un necunoscut înfășurat în mantie, care i-ar fi înmânat desenul și, a doua zi, toți cei care l-au văzut, l-au recunoscut ca perfect.
Marele Sigiliu apare azi desfășurat pe dosul bancnotei de un dolar. Potrivit Wikipedia, blazonul reprezintă un vultur pleșuv, ținând în gheare 13 săgeți (numărul inițial al statelor americane) și o creangă de măslin, iar, în cioc, o panglică purtând mesajul Et pluribus unum, care a rămas deviza SUA până în 1956, când a fost înlocuită oficial cu „In God we trust” („Avem credință în Dumnezeu”).
Iar celălalt simbol, care nu a fost niciodată folosit ca sigiliu, reprezintă o piramidă neterminată, având, la zenit, un ochi într-un triunghi, Ochiul Providenței, înconjurat de glorie. Piramida are 13 straturi, reprezentând statele inițiale; la baza sa apare data MDCCLXXVI (1776, anul semnării Declarației de Independență). Textul din partea de sus – Annuit coeptis, înseamnă: Providența „ne-a aprobat planurile”, iar cel din partea de jos, Novus ordo seclorum, înseamnă: „o nouă ordine a secolelor”.
Clarificările lui Hall
Nimic mai normal. Cu toate astea, simbolurile incluse în Marele Sigiliu fac deliciul „conspiraționiștilor” de lungi decenii, motiv pentru care numai a le menționa îți poate atrage ucigătoarea etichetă. Dar despre aceste simboluri au vorbit intelectuali de marcă și deloc conspiraționiști, printre care, de pildă, marele futurolog Wallis Harman în studiul „Changing Images of Man”.
Pentru moment, să vedem ce are de spus însuși Manly P. Hall, în „The Secret Destiny of America”, despre aceste simboluri. Întâi de toate, spune el, vulturul nu este deloc un vultur, ci o pasăre Phoenix, cea care renaște din propria-i cenușă, „semn al ordinelor secrete antice și al inițiaților lor, pentru că era ceva uzual ca aceia care erau primiți în temple să fie considerați născuți a doua oară; înțelepciunea conferă o nouă viață”.
Mie mi se pare în continuare că e vultur, cum i s-a părut și lui Benjamin Franklin, care, dezamăgit că noua națiune își lua o pasăre de pradă pe post de simbol național, spunea, faimos, că mai bine puneau un curcan, măcar ăla e util pe lângă casa omului.
Cât despre piramidă, ea este, după Hall, „o ștampilă”, pur și simplu, a „Ordinului Misiunii, legată și mai indubitabil de vechile mistere” decât chiar păsăroiul.
„Aici este reprezentată Piramida de la Giza, compusă din 13 straturi de construcție, cu 72 de blocuri de piatră la vedere. Piramidei îi lipsește vârful, iar deasupra platformei ei de sus plutește un triunghi conținând Ochiul Atoatevăzător, înconjurat de raze de lumină.”
Hall ia act de critica profesorului Charles Eliot Norton de la Harvard, care spunea că, oricât s-ar fi străduit ei s-o ascundă, simbolul adoptat de Congres este „emblema sumbră a Frăției Masonice”, dar îi replică dând detalii despre înțelesurile lui profunde.
Piramida de la Giza, de exemplu, era considerată de vechii egipteni un altar și sepulcru al lui Hermes sau Thot, „personificarea Înțelepciunii Universale”; altfel zis, un monument în cinstea lui Hermes Trismegistos și confirmare peste veacuri a persistenței hermetismului (vezi Partea a II-a)
Cât despre vârful Piramidei de la Giza, Hall spune că el nu a fost găsit niciodată și nici nu se știe dacă a fost vreodată construit („platforma de circa 10 metri pătrați din vârf nu oferă indicii că această parte ar fi fost vreodată finalizată”). Ceea ce:
„este și potrivit, având în vedere că Piramida reprezintă însăși societatea umană, imperfectă și incompletă.”
Cele 72 de blocuri de piatră vizibile în desen sunt, după Hall, „cele 72 de combinații ale Tetragrammaton-ului, numele lui Dumnezeu, format din patru litere în ebraică” și care reprezintă, fiecare dintre ele, „energiile Naturii prin care omul își atinge perfecțiunea”. Ceea ce ne plasează în cabala, altă obsesie a ocultiștilor. Astfel că:
„Piramida este casa Universală, iar deasupra vârfului ei neterminat este emblema radiantă a Marelui Arhitect al Universului.”
Presupun că vă așteptați deja și la un pic de Atlantida (vezi părțile III și V), iar Hall nu dezamăgește: există o legendă, zice el, că în Atlantida ar fi existat o mare universitate, de la care provin toate artele și științele actualei umanități, și care ar fi avut forma unei piramide.
„Acest templu al științelor din vechea Atlantidă este reprezentat pe sigiliul noii Atlantide.”
Aș putea să scriu aici și câte ceva din ce spun „conspiraționiștii” despre aceste simboluri; numai despre piramidă, mi-ar mai trebui zece secțiuni; dar, pentru scopurile discuției de-aici, găsesc explicațiile lui Hall suficiente.
Aș adăuga numai că „ochiul Providenței” a fost propus și de iacobini în timpul Revoluției franceze ca simbol al „Ființei Supreme”, care urma să devină divinitatea centrală a noului cult de stat republican, reprezentată de Soare.
Bancnota de un dolar, Henry A. Wallace și Nicholas Roerich
În fine, cum spuneam, sigiliul deloc ocult apare desfășurat pe spatele bancnotei de un dolar, urmare deciziei luate de președintele Franklin D. Roosevelt în 1935.
Aici, avem mărturia directă a lui Henry A. Wallace, cel care i-a atras atenția președintelui la aceste simboluri, într-un moment în care se stabilea un nou design monetar. Am citat parte din relatarea lui în motto.
E greu de crezut că a fost vorba de o recomandare întâmplătoare, întrucât Wallace însuși comenta astfel despre conținutul simbolic al Marelui Sigiliu:
„Va fi nevoie de o recunoaștere mai clară a Marelui Arhitect al Universului înainte ca vârful piramidei să fie, în sfârșit, pus la locul lui, iar această națiune, în întreaga ei forță și putere, să fie în poziția de a-și asuma conducerea tuturor națiunilor în inaugurarea noii ordini a secolelor.”
Dar Wallace este un personaj extrem de interesant și dincolo de această intervenție providențială în stabilirea designului bancnotei de un dolar. Vicepreședinte și de două ori ministru în guvernul lui Roosevelt și, ulterior, ministru în guvernul lui Harry Truman (și el un mare admirator al lui Manly P. Hall), Wallace a candidat el însuși la președinție, în 1948, din partea Partidului Progresist. Campania lui s-a prăbușit, însă, când publicul neinițiat a aflat despre scrisorile lui către marele mistic rus, Nicholas Roerich, scrisori care începeau cu cuvintele „Dragă guru”.
Acum: Nicholas Roerich era o figură foarte cunoscută în cercurile culturale ale epocii. El însuși mare pictor, Roerich a fost autorul unui pact internațional pentru protecția instituțiilor artistice și academice și a siturilor istorice, pact semnat la Casa Albă, în 1935, în prezența lui Roosevelt, și pentru care Roerich a fost propus la Premiul Nobel pentru Pace.
Roerich a creat conceptul baletului lui Igor Stravinski, Ritualul primăverii, cu subtitlul „Tablouri din Rusia păgână” – care, la prima reprezentație, la Théâtre des Champs-Élysées, în 1913, a stârnit o adevărată „revoltă violentă” în public, din cauza aluziilor nu doar la ritualuri păgâne, ci la ritualuri păgâne cu sacrificiu uman.
Dar asta era demult, la începutul secolului XX, când lumea încă se mai scandaliza de asemenea nimicuri și, probabil, ar fi leșinat să asiste la unele spectacole contemporane. Mai important pentru speța noastră, Roerich era o figură majoră în teosofie, ceva cam la nivelul lui George Gurdjieff (al cărui emisar în SUA a și fost). El a tradus pentru prima dată în limba rusă „Doctrina secretă” a Helenei Blavatschi.
Roerich era adept al „Marelui Plan”, inspirat fiind în munca lui de Maestrul Morya, aceeași entitate incorporală, „maestru înălțat”, care, alături de Koot Hoomi, îi fusese ghid și lui Blavatschi.
În cazul lui Roerich, „Marele Plan” consta în fondarea unui stat pan-budist, transnațional, din Tibet până în sudul Siberiei, acoperind teritorii guvernate pe atunci de China, Mongolia, Tibet și Uniunea Sovietică. Roerich a construit primul templu budist de la Sankt Petersburg.
Această „Nouă Țară”, care urma să fie condusă de Panchen Lama, liderul spiritual al Tibetului, era concepută ca expresie pământească a invizibilului Regat al Shambalei, „Locul Sfânt, în care lumea pământească intră în contact cu cele mai înalte stări de conștiință”. În planurile oculte, Nicolae al II-lea urma să fie „Țarul Alb” al Shambalei.
Cercetări mai noi arată că legăturile lui Roerich cu diverse societăți oculte (printre care martiniștii și rozacrucienii) erau mai vaste decât s-a crezut, iar Shambala lui se asemăna mult cu alt tărâm legendar, care a avut o mare greutate printre naziști: Thule. Cât despre obsesia naziștilor pentru Tibet, ea este cunoscută.
În fine, Roerich a întreprins mai multe expediții în Asia Centrală și Tibet, finanțate atât de OGPU (poliția secretă sovietică între 1922 și 1934), cât și de al nostru Henry A. Wallace, și el mare teosof. Arthur Schlesinger Jr., „istoricul de curte” al lui John F. Kennedy, comenta:
„În căutarea iluminării interioare, Wallace a ajuns la niște profeți foarte ciudați… În această căutare l-a întâlnit el pe Nicholas Roerich… căruia i-a făcut câteva mari favoruri, inclusiv aceea că l-a trimis într-o expediție în Asia Centrală – oficial, cu scopul de a «colecta ierburi rezistente la secetă».”
În realitate, așa cum îi scria Wallace lui Roerich în corespondența lor privată:
„Căutarea – că este ea o căutare a cuvântului pierdut al masoneriei, ori a Sfântului Graal, ori a posibilităților epocii ce vine – este obiectivul suprem, demn de orice efort. Toate celelalte sunt doar datorii karmice.”
Fascinanta poveste a lui Roerich este mult prea lungă și complicată s-o pot continua aici. Un lucru este cert: mulți au speculat că Roerich a fost cel care i-a sugerat lui Wallace să-i propună președintelui Roosevelt Marele Sigiliu ca verso pentru bancnota de un dolar. Ce poate însemna asta, ce legături existau între „Marea Lucrare” americană și „Marele Plan” central-asiatic, ce rol juca Roerich, ce rol juca Wallace – nu pot spune. Dar stranii sunt căile pe care călătoresc în subteran ocultiștii; de altfel, Roerich și Manly P. Hall erau prieteni apropiați.
„Cei Nouă”
Atât de stranii încât nu mă pot abține să nu arunc un arc peste timp. Mai exact, la începutul anilor cincizeci, când același Wallace îi oferea lui Andrija Puharich o finanțare pentru înființarea unei fundații foarte interesante, numită „Round Table” (Masa Rotundă). Unul dintre fondatori era chiar Aldous Huxley, autorul „Minunatei lumi noi”, alt iluminat.
Puharich este, din nou, un personaj prea complex de acoperit în câteva paragrafe; spun doar că, potrivit propriilor declarații (unele susținute cu documente declasificate între timp) el a lucrat la mai multe proiecte parapsihologice cu CIA și cu Pentagonul.
Revenind repejor la Round Table: în seara de Anul Nou 1952-1953, Puharich a stabilit contactul, prin intermediul unui medium hindus (un anume Dr. Vinod), cu ceva care se chema „Cei Nouă” (The Nine) un grup de entități incorporale care au declarat: „Noi suntem Nouă Principii și Forțe”.
Intrigat, Puharich a reluat contactul pe 27 iunie 1953, într-o noapte cu lună plină, invitând, de data asta, la lucrări pe membrii de bază ai fundației Round Table: nouă persoane, care au fost identificate după nume (deși una dintre ele nu se știe cine era, totuși – lucru, deja, de așteptat, având în vedere ce spune Hall despre enigmaticii „filosofi necunoscuți” care apar mereu de neunde în momente cruciale).
Dar nici cu cei identificați nu mi-e rușine; erau membri ai unor familii din cea mai exclusivistă elită – precum DuPont, Astor, Forbes și Paine (din spița lui Robert Treat Paine, semnatar și el al Declarației de Independență). Printre ei, Ruth Forbes Paine, mama lui Michael Paine, cel care apare la loc de cinste, alături de soția sa, în circumstanțele asasinatului lui John F. Kennedy (erau gazdele familiei Oswald la data evenimentelor).
În fine, cu această ocazie, Cei Nouă au dezvăluit că sunt ființe extraterestre care locuiesc pe o navă spațială care planează, invizibilă, deasupra planetei noastre. Grupul de oameni prezenți fusese ales pentru a promova agenda Celor Nouă pe Pământ.
Extratereștri sau ce or fi fost ei, cert este că acești „Cei Nouă” au continuat ani de zile să transmită mesaje lui Puharich, prin intermediul unor mediumi (o lungă vreme, medium a fost celebrul îndoitor de linguri Uri Geller). Mesaje care demonstrau o obsesie pentru Egiptul antic (Marea Enneada conținând nouă zei egipteni) și, în același timp, pentru știință – dar mai ales pentru tehnologie. Cei Nouă declarau la un moment dat (pe la începutul anilor șaptezeci, când omenirea era departe de asemenea gânduri transumaniste):
„Adevărata inteligență din spatele nostru suntem chiar noi înșine. Noi ne-am transferat sufletele, trupurile și mințile în computere.”
Întreaga stranie poveste este relatată în volumul „Stargate Conspiracy” (Picknett, Price, 1999), care explorează ideea unui complot de instaurare mondială a unei religii care are în centrul ei Egiptul antic, mitica Atlantidă și „extratereștrii antici” – legând, astfel, lunga tradiție a ocultismului occidental de mai recentul „fenomen OZN”.
Exemplul de mai sus adună la un loc: elite cu preocupări oculte (Wallace et. co); facilitatori enigmatici (Vinod, poate chiar și Wallace); contacte ezoterice cu entități nevăzute (trăsătură perenă în domeniu); o atenție dată obsesiv, în continuare, Egiptului antic; o proximitate a cercului de „contactați” cu lumea politică (ba chiar și cu un asasinat politic) și cu proiecte secrete ale diferitelor agenții (prin Puharich și nu numai); obsesia pentru dezvoltare tehnologică, mai ales „tehnologii exotice” (pentru că se vorbește mult în comunicările respective despre extratereștri și OZN-uri).
Cât despre ce-ar fi putut avea „colegiul invizibil” cu John F. Kennedy, recomand seria „Dosarul JFK”.
Marea Lucrare continuă
Ceea ce mă aduce din nou la Hall și venerația lui față de colegiul de iluminați din Noua Atlantidă (vezi Partea a V-a): practic, un prototip de „stat paralel”, un complex militar-industrial-tehnologic-de informații (etichetele se tot lărgesc), o societate secretă care acumulează întruna date despre tot ce există pe lume, de la particule cuantice la Univers, trecând, bineînțeles, prin și peste om, și care posedă și dezvoltă tehnologii pentru a controla planeta și umanitatea, cu scopul de a „perfecționa” Creația și, în cele din urmă, bolnavi de aroganță și sete de putere, de a o înlocui cu propria „Creație”.
Despre toate astea, Hall conchidea admirativ, la 1944:
„Parte din acest vis s-a realizat. În această țară [America] există cele mai mari laboratoare, observatoare și instituții de cercetare pe care le-a cunoscut vreodată lumea. Explorăm misterele atomilor și electronilor și am făcut ca focul ceresc, electricitatea, să slujească scopurilor noastre.
Tot ce mai rămâne este că încununăm știința cu filosofia. Pe măsură ce perfecționăm partea internă a învățăturii, imperiul filosofic se va instala în societatea umană.”
Citam în Partea I studiul „Changing Images of Man” (condus de futurologul Wallis Harman la Stanford Research Institute), care, la 1980, anunța că ascensiunea Omului Nou, cu o nouă conștiință nouă, numai bună pentru globalism, era iminentă. Același studiu nota, în perfectă armonie cu analiza lui Manly P. Hall, că:
Noua conștiință umană se potrivește mai ales în „lumea occidentală, (unde) tradiția francmasoneriei a jucat un rol atât de important la nașterea Statelor Unite ale Americii, lucru atestat de simbolismul Marelui Sigiliu (de pe spatele bancnotei de un dolar) […] (În «francmasoneria adevărată», există o singură lojă: universul – și o singură frăție: a toate cele ce există. Fiecare persoană are «privilegiul de a munci», de a se alătura «Marelui Arhitect» în construirea unor structuri mai nobile, slujind, astfel, planul divin).”
Iar, într-o lucrare ulterioară, același Willis Harman scria că simbolurile de pe banconta de un dolar arată nu doar că națiunea americană „va prospera numai atunci când liderii ei sunt îndrumați de intuiția supra-conștientă”, ci și că expresia Novus Ordo Seclorum nu se referă doar la SUA, ci la nașterea unei Noi Ordini Mondiale, ghidate de același spirit masonic.
Cât despre legătura dintre știință, pentru care omenirea are azi un adevărat cult, și gândirea religioasă (fie ea și eretică sau ocultă), a cărei moștenire știința refuză să o recunoască, istoricul David F. Noble scria, în „Religion of Technology: The Divinity of Man and the Spirit of Invention”:
„Ceea ce experimentăm azi nu e nici nou, nici ciudat, ci, mai degrabă, o continuare a unei tradiții occidentale vechi de un mileniu, în care progresul artelor utile s-a întemeiat pe expectații de natură religioasă și s-a inspirat din ele. Numai în ultimul secol și jumătate a fost această tradiție întreruptă – sau, mai bine zis, obscurată – temporar, de polemica și ideologia seculariste, care au exagerat enorm un pretins conflict între știință și religie.”
Iar Norbert Wiener, unul dintre părinții inteligenței artificiale, compara, în „God and Golem, Inc.”, puterea creatoare a lui Dumnezeu cu puterea omului de a crea mașini care, în cele din urmă, se vor autoreproduce, iar pe cei care rezistă acestor dezvoltări îi compara cu cei care, pe vremuri, stigmatizau magia ori liturghiile negre:
„Dacă aderăm la aceste tabuuri, dobândim, poate, o bună reputație de conservatori și gânditori serioși, dar nu vom contribui mare lucru la progresul cunoașterii. Este rolul omului de știință – dar și al literatului inteligent și al preotului onest – să întrețină, experimental, opinii eretice și interzise, chiar dacă, până la urmă, le respinge.”
Mă tem că punctul la care aceste idei trebuiau abandonate a fost depășit demult; deja, nici bioetica nu mai pare să reprezinte o limită, nu mai zic ereziile.
Astăzi, proiectul globalist, așa cum îl descrie Agenda 2030, de exemplu, urmează punct cu punct vechiul tipar: el urmărește instalarea unui stat mondial și „democratic”, în care individul uman, cu o conștiință transformată (fie și prin traumă) și societatea umană, reașezată (fie și cu forța) după tipicul dorit de „colegiul de filosofi necunoscuți”, trăiesc existențe controlate exhaustiv prin noile mijloace tehnologice de sorginte, deci, ocultă. Și acest proiect este unul escatologic; potrivit prezentărilor, acest lagăr mondial ar fi cea mai înaltă formă de organizare umană, o încununare a evoluției umanității.
Iar culminația, așa cum arătam în „Noua Religie Mondială”, sunt transumanismul și planetizarea. Julian Huxley, marele „umanist” și director fondator al UNESCO scria, la 1957, că
„Specia umană poate, dacă dorește, să-și transcendă condiția – nu sporadic, un individ ici, într-un fel, altul colo, în alt fel, ci în intregime, ca umanitate.”
Iar filosoful planetizării, prieten cu Julian Huxley și „sfânt protector al Internetului”, iezuitul Teilhard de Chardin, spunea fără ocolișuri că asta nu se poate fără eugenie:
„Până acum, am permis rasei noastre să se dezvolte la întâmplare și nu ne-am prea gândit la ce factori medicali și morali trebuie să înlocuiască forțele brute ale selecției naturale, dacă e să le suprimăm. În secolele care vin, este indispensabil să descoperim și să dezvoltăm o formă de eugenie nobilă, la un standard demn de personalitățile noastre. Eugenia aplicată indivizilor duce la eugenia aplicată societății”.
Altfel spus, proiectul ocult despre care vorbește Hall continuă și astăzi, prin metode vechi și noi. „Colegiul Invizibil” a dobândit prea multe din instrumentele la care Francis Bacon nu putea decât să viseze. Despre eventualele figuri enigmatice care conduc din umbră destinele omenirii, așa cum ne spune Hall, nu pot ști; nu sunt informații pentru neinițiați. Dar figurile, agendele, procesele și declarațiile la vedere sunt suficiente cât să nu lase loc de îndoieli.
Dacă există un accent aparte în contemporaneitate, dincolo de obsesia deja obscenă pentru tehnologie, este cel pus pe criză, ca mecanism de dislocare, ghidare și control. „Changing Images of Man” recomanda, practic, în lipsa unei transformări organice (că și omenirea se încăpățânează), crearea de crize, ori măcar a unui sentiment de criză, pentru a declanșa transformarea conștiinței umane necesară instaurării imperiului milenar.
Mai recent, studiul „Transformative literacy”, publicat de Clubul de la Roma în 2022, vorbește despre o dezirabilă „emergență” (adică o transformare organică a conștiinței umane); dar, din nou, fără traumă e greu; astfel că se prevede și o pretinsă „urgență” ca mecanism declanșator – de exemplu, „criza pandemică” ori „criza climatică”.
În ambele cazuri, schimbarea este prezentată nu doar ca dezirabilă, ci și, într-o mare măsură, „organică” (o „emergență”, o „evoluție”), deși, în realitate, ea este provocată, stimulată, indusă, ghidată, controlată prin instrumentele, mai vechi sau mai noi, ale ingineriei sociale. Această mistificare este necesară pentru ca populațiile să creadă că sunt antrenate, inexorabil, într-un destin colectiv planetar ale cărui direcție și finalitate sunt cele descrise de inițiați. Altfel spus, trebuie să credem că proiectul nu este o Imitatio Dei, ci chiar Planul Divin.
Se cam vede ce înseamnă „democrația universală”
Hall spune că, odată „colegiul” instalat din umbră la putere, tot ce rămâne de făcut este „să încununăm știința cu filosofia”.
În ce constă acea filosofie, am văzut în părțile anterioare: doctrinele hermetismului, ale neoplatonismului. Ideea că omul nu are o natură proprie, ci este infinit flexibil și manipulabil.
El poate avea orice sex dorește și oricâte sexe dorește, succesiv sau simultan. El poate trăi oricât – nu îl mai desparte de veșnicie decât o mică manipulare genetică, o mică mașinărie, un mic salt pentru omul de știință, un salt uriaș pentru omenire. El nu are părinți, ci donatori de material genetic, 1 și 2; este un produs de concepție orfan. Nu are istorie, nu are rădăcini, nu are contur și identitate, este un recipient elastic în care se pot turna, experimental, tot soiul de concepte, idei, frici, furii, chimicale.
Hall spune că fiecare om poate „renaște” prin iluminare, devenind unul dintre „divini”. Asta spun și adepții New Age; o spun ONU și WEF și Clubul de la Roma, care așteaptă de la noi o „transformare a conștiinței” ca să putem păși, în sfârșit, pe platoul escatologic al Agendei 2030, pasul penultim, înainte de planetizare. O spun transumaniștii.
Dar este o minciună; una din acele mistificări cu care Hall recunoaște că funcționează în lume societățile secrete. „Democrația universală” cu care se mândrește Hall nu este deloc o democrație, așa cum ne-o descriu nouă manualele de politologie, ci un despotism al societăților secrete, pe care curiozitatea fără limite și obsesia pentru tehnologie nu le face decât și mai sinistre.
Nu toți suntem destinați pentru culmile „Marii Lucrări”; pentru piramidion. Există caste. Pe de o parte, elita minusculă de iluminați, deveniți creatori-demiurgi ai Noii Lumi, egali cu Creatorul. Și, pe de altă parte, ținându-i pe umeri, dar la un abis distanță, vastele mase ale omenirii care fie devin cu totul redundante, de când cu marile jucării IA, fie sunt doar materialul brut, profan și etern manipulabil din care mica elită a iluminaților își croiește alchimic o „a doua Creație”. Yuval Harari o spune adesea. Hall o recunoaște și el fățiș:
„Dar omul care nu se naște din nou prin iluminare nu va face parte din imperiul filosofic.”
Or, acest stat mondial este atotcuprinzător, fără rest în impulsul său bolnav de a stăpâni totul; și-atunci, întrebarea rămâne: ce se întâmplă cu cei care nu pot sau nu vor să se supună la procesul alchimic? Cred că măsurile de coerciție, represiune și control luate în ultimii ani ne dau răspunsul.
Așa cum ne dau răspunsul și diversele doctrine bizare care ne-au fost impuse agresiv în ultimii ani, de la politicile de depopulare, prin tot felul de ideologii și manipulări sinistre, la eutanasie, „creștere zero” și reducerea „amprentei de carbon” – adică a amprentei vieții pe pământ. Există chiar și o propusă idolatrie pentru androgin – produsul suprem al alchimiei și forma inițială a omului în tradițiile oculte.
Pe acest fond, sugestia lui Hall, că acești „filosofi” creează condițiile pentru reîntruparea marelui fondator al imperiului ocult (în versiune rozacruciană, Christian Rosenkreutz), nu poate decât să provoace repulsie, având în vedere caracterul, din nou, apocaliptic al întregii întreprinderi. Poate tocmai în asta constă finalizarea apoteotică a „Marii Piramide”.
În fine, azi, în timp ce scriu, proiectul globalist – ultima încarnare a Marii Lucrări alchimice – pare să înregistreze un recul. Omenirea dă semne de trezire. Votează pentru nații, pentru suveranitate, pentru individualitate, pentru libertate de gândire și expresie, pentru adevărata democrație, votează pentru normalitate și tradiții. Tocmai în America, „tărâmul făgăduinței” oculte, revolta a înregistrat un mare succes politic.
Reacția sistemică denotă șoc și frică; pe acest fond, instinctele tiranice ies tot mai mult la suprafață: se anulează alegeri, se interzic candidați, se impune cenzura; se vânează oameni pentru un mesaj pe platformele de socializare sau pentru a fi purtat cruce la gât pe nu știu care stradă. Ar trebui să fie perfect lămuritor pentru oricine a crezut în mieroasele promisiuni de până acum.
Închei mulțumindu-i postum lui Manly P. Hall pentru îndrumarea oferită, ca ghid prin bolgiile obscure ale statului ocult profund. Grație lui, ne dăm mai bine seama cu ce tip de inamic redutabil luptă omenirea – dar și cine îi sunt marii, mult mai marii, și eternii aliați.
