Cel mai mare fond de finanțare pentru cercetări medicale, Wellcome Trust, a donat 10 milioane de lire sterline proiectului Synthetic Human Genome Project, care începe eforturile pentru crearea de ADN uman artificial.
Proiectul, care include oameni de știință de la Oxford, Cambridge și Imperial College, urmărește, pentru început, să creeze un cromozom – care formează circa 2% din ADN-ul uman – în întregime sintetic. Țelul final ar fi reproducerea integrală a ADN-ului uman.
Dr. Julian Sale, de la Laboratorul de Biologie Moleculară MRC de la Cambridge, participant la proiect, a declarat: „Nu ne stă nimic în cale. Vrem să creăm terapii care să îmbunătățească viețile oamenilor, pe măsură ce îmbătrânesc, care vor duce la o îmbătrânire mai sănătoasă și la mai puțin boli, odată cu vârsta. Intenționăm să folosim această abordare pentru a genera celule care sunt rezistente la boală, pe care le putem folosi pentru a repopula organele deteriorate, ficatul, sau inima, de exemplu, sau chiar sistemul imunitar.”
Nu toți specialiștii sunt încântați de perspectivă. Profesorul Bill Earnshaw, specialist în genetică la Universitatea din Edinburgh și el însuși inventator al unei metode de a crea cromozomi artificiali, a spus că tehnologia poate fi rapid comercializată companiilor din domeniul medical: „Duhul a ieșit deja din lampa lui Aladdin. Am fi putut impune restricții, dar, dacă o organizație care are acces la echipamentele necesare a decis să înceapă sintetizarea, nu cred că-i mai putem opri.”
Iar Dr. Pat Thomas, director al unui grup de campanie numit Beyond GM, a declarat că, deși oamenii de știință au intenții bune, un astfel de proiect poate fi „vătămător”: „Ne place să credem că toți oamenii de știință lucrează pentru bine, dar știința poate fi deturnată pentru a face rău și pentru înarmare”.
Printre reacțiile nespecialiștilor din public la această știre s-au numărat și: „Urmează curând angajați făcuți în laborator de corporații. În ce lume minunată trăim!” și „Nu văd deloc cum ar putea asta să ne ducă la un SF horror. Absolut deloc.”
Sursa: NDTV