Klaus Schwab – îndrăgit fondator al World Economic Forum (WEF), partener strategic al ONU întru globalism accelerat și Agendă 2030, marele promotor al parteneriatelor public-privat sub eticheta capitalismului „multistakeholder”, erou al Celei de-a Patra Revoluții Industriale, figură emblematică a mâncatului de gândaci de către alții și al „fuziunii identității biologice și digitale” a tuturor – încearcă să revină pe scenă pentru a-și recupera glorioasa reputație.

În luna aprilie, Schwab și-a dat demisia de la cârma WEF, după ce acuzațiile de încălcări financiare și etice care i se aduc în sânul organizației au ajuns în ochii publicului. Schwab susține că membrii consiliului director au scurs aceste informații în presă cu încălcarea obligației de confidențialitate.

Potrivit relatărilor de presă, ancheta privată, condusă de o firmă de avocați la cererea consiliului director al WEF, a ajuns la concluzia că Schwab a delapidat peste un milion de dolari din fondurile WEF, bani cheltuiți în scopuri private (printre care masaje în camere de hotel) și și-a hărțuit sexual angajatele. Soția lui Schwab este și ea acuzată că a abuzat de fondurile organizației pentru călătorii costisitoare și pentru achiziția și amenajarea unei vile de lux în apropiere de Geneva (cu un total de 50 milioane de dolari).

Mult mai important ar trebui să fie că, potrivit anchetei, Schwab a manipulat prestigioasa listă de bonitate (rating de țară) publicată de WEF pentru a-și favoriza diverși aliați politici. De exemplu, el ar fi refuzat să publice un indice de bonitate crescut al Marii Britanii pentru a nu da apă la moară suporterilor Brexit. Presa nu sugerează că, măcar pentru aceste acuzații, care ar putea interesa și pe altcineva decât membrii WEF, ar urma o anchetă judiciară oficială.

Schwab declară că a fost „păcălit” să colaboreze cu investigația avocaților și că este dispus să își apere interesele „cu toată puterea, chiar și într-un proces”.

Sursa: Zero Hedge

Print articolSalvează PDF