Cercetătorul independent Michael-Shelomo Bar-Ron, fost rabin, susține că a descoperit o semnătură a lui Moise într-o veche mină de turcoaz din Penisnula Sinai, în Egipt.
Folosind tehnici moderne, Bar-Ron susține că a descoperit semnătura personală a lui Moise într-un grup de inscripții datând din perioada celei de-a XII-a dinastii egiptene (cca. 1991 -1802 î.H.). Inscripțiile conțin trimiteri la „El”, o zeitate asociată cu vechile credințe ebraice, dar și la zeița egipteană Hathor căzând în dizgrație, ceea ce, susține Bar-Ron, indică tensiuni religioase între cele două grupuri. Alte inscripții, în onoarea zeiței canaanite Baalat, asociate cu Hathor, au fost zgâriate și șterse de adepții lui El, susține Bar-Ron.
Cercetătorii au identificat în apropiere de sit rămășițele incendiate ale unui templu dedicat zeiței Baalat, ceea ce ar indica o rebeliune religioasă, precum și indicii care sugerează nu doar o prezență semnificativă a iudeilor în regiune, ci și faptul că aceștia erau reprezentați la nivel înalt la curtea faraonului.
Teoria lui Bar-Ron nu este acceptată de toți specialiștii, pentru că alfabetul proto-sinaitic, în care apar inscripțiile, considerat cel mai vechi alfabet cunoscut, este extrem de greu de descifrat. Profesorul de egiptologie Thomas Schneider de la University of British Columbia a calificat teoria lui Bar-Ron ca „întrutotul lipsită de probe”, adăugând că „identificarea arbitrară a unor litere poate duce la distorsionarea istoriei antice”.
Sursa: All That Is Interesting