Pentru cei care s-au întrebat, poate, ce mai face secretarul american de stat, Marco Rubio, deosebit de absent din saga negocierilor dintre SUA și Iran, avem un potențial răspuns în recenta analiză pubicată de New York Times sub titlul „Cum conduce Marco Rubio Venezuela de la distanță”.
Potrivit New York Times, Rubio este „viceregele de facto al Venezuelei, controlând o națiune suverană de o manieră fără precedent de la descinderea lui L. Paul Bremer III la Bagdad, în 2003, pentru a conduce Irakul ocupat de americani” – asta deși nu există un război între SUA și Venezuela.
Din declarațiilor unor apropiați ai guvernelor de la Washington și Caracas, publicația a tras concluzia că „Dl. Rubio controlează efectiv finanțele, distribuirea resurselor naturale și guvernul Venezuelei”, fiind „profund implicat în operațiunile de zi cu zi ale țării” și „menținînd un contact strâns cu Delcy Rodríguez, vice-președinta țării sub Maduro, care conduce acum țara ca reprezentant, sub coordonarea Statelor Unite”.
Ce face acest control ieșit din comun față de alte forme de influență exercitate de Washington asupra altor țări, spune New York Times, este controlul direct asupra veniturilor publice ale Venezuelei: „Trezoreria americană primește veniturile din cea mai parte a exporturilor venezuelene, pe care, apoi, le distribuie treptat Venezuelei, prin intermediul băncilor private ale țării, cam cum le dau niște părinți alocațiile copiilor lor. Dl. Rubio și echipa lui stabilesc condițiile privind cheltuirea acestor bani: cine și pe ce îi poate cheltui”.
Potrivit analizei: „Acest sistem i-a permis D-lui Rubio să stopeze cele mai scandaloase scheme de corupție din Venezuela. Sistemul aduce beneficii guvernului venezuelean, care se folosește de protecția eficientă a Trezoreriei americane pentru a-și primi veniturile, fără să fie vânat de numeroșii creditori care cer plata datoriilor de miliarde.” În același timp, sistemul „îi dă D-lui Rubio o putere imensă asupra D-nei Rodríguez, care depinde de acești bani pentru a plăti muncitorii și a întări moneda națională”.
Tot Marco Rubio supraveghează și aplicarea sancțiunilor economice impuse Venezuelei; el decide „cine și cum are dreptul să facă afaceri în această țară”.
Rubio lucrează și la „remodelarea sectorului petrolier și sporirea accesului pentru companiile americane”. Potrivit aranjamentului decis de administrația Trump, Venezuela își vinde cea mai mare parte din petrol prin intermediul a două companii: Trafigura and Vitol. Noile reguli au dat prioritate companiilor americane în detrimentul producătorilor europeni de petrol care lucrau deja în Venezuela. Licențele care stabilesc ce companii pot lucra în Venezuela, beneficiind de scutiri de la efectele sancțiunilor sunt stabilite de echipa Rubio.
O altă condiție impusă de noul regim este ca Venezuela să „se abțină de la a face afaceri cu adversarii SUA. De exemplu, după căderea Dl. Maduro, compania petrolieră de stat a Venezuelei a preluat, pe tăcute, operațiunile proiectelor petroliere pe care le deținea în comun cu compania de stat rusească Rosneft”.
Rodríguez se consultă cu Rubio înainte de a face numiri în posturi guvernamentale importante, cum ar fi ministrul apărării. Cât despre politica externă, New York Times relatează că ministrul de externe al Venezuelei a fost obligat să șteargă un mesaj postat pe rețelele de socializare care condamna, în termeni, de altfel, foarte moi, atacul SUA asupra Iranului – un aliat de lungă durată al Venezuelei. În esență, comentează New York Times, asta a fost „o recunoaștere a faptului că Venezuela nu-și mai stabilește singură politica externă”.
Analiza subliniază: „Aranjamentul este profund neuzual; el vine la 80 de ani după ce Statele Unite au renunțat la ultima lor colonie formală importantă, Filipine”.
Deși, așa cum reține articolul, administrația Trump și-a exprimat tendințele expansioniste și față de Canada, Groenlanda și Canalul Panama, cea mai reușită operațiune în acest sens de până acum rămâne Venezuela. De altfel, susține analiza, președintele Trump a sugerat în mai multe rânduri că Venezuela ar putea deveni „al 51-lea stat american”.
Manevra nu este lipsită nici de critici, nici de riscuri, continuă New York Times. Regimul venezuelean este „nelegitim și profund nepopular”, iar promisa tranziție spre democrație – care ar presupune organizarea de alegeri – întârzie.
De altfel, reamintește articolul, președintele Trump a afirmat că Venezuela ar putea rămâne ani buni sub controlul SUA – până când s-ar putea face un „transfer sigur, corect și judicios” al puterii. Declarație făcută înainte de catastrofalele cutremure care au lovit Venezuela, și care fac imposibilă organizarea unor alegeri. „Cutremurele au complicat misiunea oficial afirmată de Dl. Rubio, anume de a readuce democrația în Venezuela («Din acest punct de vedere, este un pas înapoi», a admis Dl. Rubio)”.
Reacția SUA la cutremure a fost imediată: „SUA a trimis 900 de soldați în Venezuela, promițând ajutoare de aproape 400 de milioane de dolari și furnizând guvernului venezuelean lăzi cu bani.”
Cutremurele au intervenit într-un moment la care „Rodríguez îi cerea D-lui Rubio o mai mare autonomie financiară și anularea sancțiunilor economice, pentru a reduce presiunile interne asupra guvernului”. Înainte de cutremure, „oficialii SUA spuneau că sunt în faza a doua, de pregătire a deschiderii Venezuelei pentru investiții internaționale”, mai ales în domeniul energetic și minier. Întrebat recent când se vor organiza promisele alegeri democratice, Rubio a răspuns: „Nu știu, la un moment dat.”
În paralel, Reuters relata că Departamentul de Justiție pregătește în tăcere un rechizitoriu împotriva lui Rodríguez.
Partea bună ar fi că prestația lui la conducerea Venezuelei i-ar putea întări lui Rubio cariera politică, transformându-l în succesorul președintelui Trump.
Sursele în text.
