Seria dezvăluirilor istorice promise de administrația Trump cu ocazia celui de-al doilea său mandat și a aniversării a 250 de ani de la Declarația de Independență a SUA continuă cu programul MK Ultra (parte din ale cărui sinistre operațiuni le-am acoperit în seria „Daemon ex machina”). De astă dată, inițiativa a aparținut directoarei serviciilor de informații americane (DNI) Tulsi Gabbard, aflată în ultimele ei zile în funcție.
Celelalte campanii de declasificare – privind asasinarea președintelui John F. Kennedy, fenomenul OZN și rețeaua Epstein – n-au prea produs rezultatele așteptate; „conspiraționiștii” mai informați au fost dezamăgiți.
Programul MK Ultra a fost expus în 1975, cu ocazia celebrelor audieri ale Comisiei Church, care s-au încheiat cu un raport istoric despre activitățile ilegale ale CIA; alte detalii au apărut, în 1977, cu ocazia Comisiei Rockefeller. Întrucât majoritatea covârșitoare a documentelor legate de MK Ultra fuseseră deja distruse, la ordinele directorului CIA, Richard Helms, în 1973, o istorie completă a acestui program nu a putut fi niciodată reconstituită.
După ce, multe decenii, subiectul MK Ultra a fost trimis în derizoriu cu uzuala etichetă de „teoria conspirației”, ar fi prima dată, din 1975 încoace, când subiectul este discutat la nivel oficial. Prima ședință a comisiei (condusă tot de deputata Anna Paulina Luna, ca și anchetele congresionale pe temele JFK și OZN) s-a concentrat nu atât pe MK Ultra din perioada anilor cincizeci-șaptezeci, cât pe continuarea acestui tip de programe după 1977 încoace, ceea ce face lucrurile și mai interesante (dar și mai dificil de demonstrat).
Modernity ne rezumă lucrările actualei comisii: „Ceea ce ar fi putut fi o analiză istorică prăfuită s-a transformat într-un avertisment direct: este posibil ca mașinăria de control mintal, manipularea memoriei și experimente comportamentale să nu fi fost niciodată oprită, ci să funcționeze și acum, dar cu motoare moderne, mult mai puternice”.
Mărturiile experților invitați au făcut un lucru foarte limpede: CIA i-a mințit pe congresmeni la audierile din anii șaptezeci (ceea ce au spus nenumărați cercetători de-atunci încoace). Programul MK Ultra nu a fost un eșec și nu a fost abandonat (ceea ce, din nou, cercetătorii independenți spun de multă vreme: pare greu de crezut că agenția ar fi aruncat la coș tehnologiile obținute și testate pe parcursul a două decenii).
Audierile pot fi urmărite aici:
Printre invitați s-a numărat jurnalistul de investigație Tom O’Neill, autorul volumului Chaos, care documentează legăturile dintre Charles Manson, faimosul criminal care, în 1969, a coordonat masacrele Tate și La Bianca, precum și programele experimentale de control mintal conduse de CIA în acea perioadă, inclusiv la clinica din San Francisco pe care o frecventau Manson și al lui grup de adepți și, mai ales, adepte.
Potrivit cercetărilor lui O’Neill, Louis Jolyon West, faimos psihiatru specializat în hipnoză care a colaborat cu CIA în MK Ultra, ar fi lucrat și cu Manson, și cu Jack Ruby, cel care l-a omorât pe presupusul asasin al lui John F. Kennedy, Lee Harvey Oswald. (Alți cercetători îl pun pe West în contact și cu presupusul asasin al lui Robert F. Kennedy, Sirhan Sirhan).
O’Neill a afirmat fără ocolișuri că aceste legături – precum și faptul că operațiunile au produs rezultatele scontate, cel puțin în câteva cazuri majore – au fost în mod intenționat îngropate de agenție: „Cred că CIA a mințit Congresul, în 1977, când a spus că MK Ultra a fost un eșec”.
Un alt martor invitat, participant la programul MK Ultra, a afirmat că „Este fezabil să iei o amintire despre un eveniment clar din viața unui individ și, prin sugestie hipnotică, să faci astfel ca, ulterior, în procesul de rememorare conștientă, să pară că acest eveniment nu a avut loc niciodată. Dar că a avut loc un alt eveniment, complet fictiv”.
Modernity comentează: „Dacă guvernul SUA putea face asta în anii cincizeci, întrebarea care apăsa asupra tuturor celor prezenți la audieri era evidentă: ce nu pot face azi, când au IA, când au interfețe creier-computer, când au arme cu energie directă?”
Un alt invitat a fost jurnalistul de investigații Stephen Kinzer, care a studiat în detaliu cariera conducătorului programului MK Ultra, Sidney Gottlieb (documentată în volumul „Poisoner in Chief”). Kinzer a atras atenția că Gottlieb avea „permisiunea de a ucide” de la guvernul american și că lucra prin diverse fațade ascunse în universități și instituții de cercetare. Și avertismentul lui Kinzer este la fel de clar: „Progresele în materie de cibernetică, neuroștiințe, inteligență artificială, sunt enorme. Agențiile secrete pot avea acces acum la unelte de control mintal la care Sidney Gottlieb nu putea decât să viseze”.
Participanții la eforturile comisiei cer transparență totală, declasificare, tragerea la răspundere a vinovaților și cercetarea tuturor cazurilor mai noi în care publicul suspectează folosirea de metode de „control mintal”.
Audierile vor continua, dar criticii tind să discrediteze deja întregul efort. Unii spun că întreaga procedură nu este decât praf în ochii unui public avid de răspunsuri și sătul de minciuni, dar nu va scoate niciodată la lumină nici adevărul, nici vinovații. Alții, că este doar o metodă de a distrage atenția de la alte evenimente, mai importante.
Istoria arată că astfel de tentative nu au dus niciodată prea departe – dincolo de titlurile de presă și eventuala declasificare a câtorva documente, nimic nu se schimbă în sânul „comunității de informații”.
CIA a negat ferm acuzațiile, susținând că MK Ultra s-a încheiat acum decenii și că orice susținere contrară este „absolut falsă, absurdă și dăunătoare” – mesaj întâmpinat de publicul larg cu un scepticism deja tradițional.
Sursa în text.
