„A căuta o inteligență extraterestră este ca a-l căuta pe Dumnezeu.”
Bruce Murray, director al Jet Propulsion Laboratory, 1979
„Niciun experiment nu poate distinge între fenomenele manifestate de ETI [inteligențe extraterestre] (arbitrar avansate) care ne vizitează din alte sisteme solare și entități inteligente care pot exista în vecinătatea Pământului, într-un univers paralel ori în alte dimensiuni, sau care sunt călători în timp (de origine terestră).”
Jacques F. Vallée, Eric W. Davis, „Incommensurability, Orthodoxy and the Physics of High Strangeness: A 6-layer Model for Anomalous Phenomena”, 2003
Încheiam episodul anterior într-un punct al sintezei: față de teza OZN-ului ca fenomen tehnologic (de origine extraterestră, cu o eventuală contribuție umană), și antiteza fenomenului OZN ca fenomen de natură spirituală (fenomen „demonic” în lectura Elitei Collins), sinteza a reprezentat-o tehnologia dezvoltată pe baza ciberneticii: computerul, în sens larg, Internetul, inteligența artificială (IA) și viața artificială (VA).
Așa cum arătam în Partea a VIII-a, cibernetica s-a dorit de la bun început o știință a controlului comunicării nu doar între om și mașină, ci și între mintea umană și „Mintea cea Mare” – pe care Gregory Bateson (și nu numai) o echivala cu Dumnezeu.
O știință inspirată
Faptul că tehnologiile ciberneticii au fost (și sunt și azi) dezvoltate la imboldul unei inspirații „mistice” este bine documentat. Asta dincolo, chiar, de împrejurarea că aceste mari progrese tehnologice au avut loc pe fondul exploziei consumului de droguri psihedelice și altor tehnici de inducere a stărilor alterate de conștiință, uneori în cadrul unor programe de „control mintal”. Știm că Bateson era el însuși un inițiat în LSD, ca mai toate marile figuri intelectuale ale vremii, iar despre experiențele halucinatorii ale lui Timothy Leary (creatorul modelului de conștiință cu opt „circuite”) ori John C. Lilly (cel care a descoperit existența unui „centru galactic de control al coincidențelor” și a entității malefice Solid State Intelligence, un supercomputer care urmărea să distrugă viața biologică în univers) am vorbit într-un episod anterior.
Istoricul științei David F. Noble („The Religion of Technology. The Divinity of Man and the Spirit of Invention”, 1997) oferă mai multe exemple de pionieri ai ciberneticii și tehnologiilor rezultate din ea care și-au primit viziunea fondatoare prin experiență „mistică”.
George Boole, de pildă, a cărui algebră a făcut posibilă descrierea rețelelor neurale ale creierului în termeni matematici și stă la baza a ceea ce numim azi „software”, era convins că gândirea umană este legătura umanității cu divinitatea și o descriere matematică a proceselor mentale este, în același timp, o revelare a minții lui Dumnezeu; idee care i-a venit, după cum el însuși declara, printr-o „experiență mistică” avută la vârsta de șaptesprezece ani. Contemporanul nostru, Geoffrey Hinton, zis și „nașul inteligenței artificiale” (care avertizează azi că IA ne amenință cu extincția), este un descendent direct al lui Boole.
Chris Langton, căruia îi datorăm sintagma „viață artificială”, a devenit obsedat de înțelegerea proceselor fundamentale ale vieții creând o „esență a vieții” în formă matematică, pe computer, tot în urma unei experiențe „mistice”: lucra într-o zi la biroul lui, fără să se uite la ecranul computerului (pe care rula un program numit, firește, „Life”), când „deodată a simțit o prezență puternică în încăpere. Era ceva acolo. A ridicat privirea și a văzut, pe monitorul computerului, o configurație pe care nu o mai văzuse niciodată înainte”; atunci, spunea el „am trecut pragul”. O „epifanie cvasi-mistică”, spune Noble, pe care au trăit-o mulți din domeniu și care i-a făcut să vadă „părți ale unei lumi inanimate prinzând viață” – o viață cu care ei puteau „deveni intimi”.
Cercetători contemporani arată că pachetul de ideologii supranumit TESCREAL (transumanism, extropianism, credința în singularitate, cosmismul, raționalismul, „altruismul eficient” și „longtermismul”), care bântuie azi mințile vizionarilor din Silicon Valley, este un produs sau subprodus al halucinației suferite în stări alterate de conștiință, induse de drogul psihedelic sau altminteri. Nu degeaba ne spun acești lideri de corporații tehnologice că IA „halucinează” – în loc să spună că e defectă sau sub-standard, cum s-ar spune despre orice alt aparat.
Și-apoi, știm că Internetul și știința informatică, în general, s-au dezvoltat, inițial, la presiunea și pentru nevoile programului spațial; de altfel, atât programul spațial american, în etapa lui timpurie, cât și Internetul, în prima lui formă (ARPANET), au fost dezvoltate sub auspiciile ARPA – agenția de cercetare și dezvoltare a Pentagonului, devenită mai târziu DARPA. Menționam într-un alt episod înclinațiile mistice ale lui Wernher von Braun, vizionarul din spatele programului de aselenizare umană Apollo; el a fost cel care a numit primul efort american de a pune un om în spațiu „Adam” – desemnând, astfel, astronautul ca prototip al omului în noua eră „cosmică”. Von Braun spunea:
„Numai omul a primit această povară, de a fi chipul lui Dumnezeu turnat în formă de animal… Și numai omul a fost dotat cu un suflet care îi permite să facă față eternității… Dacă omul este Alfa și Omega, atunci este profund important, pentru motive religioase, ca el să călătorească în alte lumi, în alte galaxii; pentru că destinul Omului poate fi acela de a asigura nemurirea, nu doar a rasei lui, ci chiar a însăși scânteii vieții…”
Pentru a-și îndeplini menirea, acest Om Nou, spațial, trebuia „îmbunătățit”, atât corporal, prin metodele tehnologiei, cât și „mintal”, prin dezvoltarea capacităților sale paranormale. De unde și interesul NASA pentru programele de „vedere la distanță” despre care am vorbit în episodul anterior – și care au prins aripi după ce NASA, din motive niciodată îndeajuns explicate, a întrerupt programul Apollo, cu rezultatul că, din 1972 încoace, niciun om nu a mai pus piciorul pe Lună (toate astea la nivel oficial).
„Rețele ezoterice”
Anunțam la finalul episodului anterior o scenă definitorie pentru sinteza între dimensiunea tehnologic-extraterestră și cea „paranormală” (ori demonică, în termenii Elitei Collins) a „fenomenului OZN”; o scenă care îi reunește pe ufologul și ciberneticianul Jacques Vallée și pe marele „văzător” Ingo Swann (cel care avea să vadă ființe umanoide pe Lună).
Așa cum el însuși relatează într-un interviu acordat lui Joe Rogan, la începutul anilor șaptezeci, Vallée (despre care am scris ceva mai mult într-un alt articol) lucra deja la Stanford Research Institute (SRI) în proiectele de dezvoltare a Internetului (ARPANET) și „îmbunătățire a inteligenței umane” (Augmented Human Intellect Research Center) sponsorizate de NASA și de Pentagon când Russel Targ și Hal Puthoff au demarat acolo programul de „vedere la distanță”.
La acel moment, „văzătorii”, instalați într-un mediu controlat, intrau, fiecare prin ce metodă prefera, într-o stare alterată de conștiință (înțeleg că drogurile nu erau recomandate), și încercau, fiecare după cum credea de cuviință, să-și îndeplinească misiunea. Altfel spus, condițiile fundamentale ale experienței oculte – ca și ale celei psihedelice – și anume mediul exterior și starea mintală (set and setting) erau îndeplinite, dar nu erau încă formalizate; nu exista un protocol aplicabil tuturor „văzătorilor”. Or, asta împiedica o analiză științifică a fenomenului; împiedica efortul de a crea o „tehnologie” care să facă posibile cercetarea, reproducerea și controlul fenomenului paranormal – unul dintre principalele scopuri ale întregului exercițiu.
Ingo Swann era deja convins că știința computerelor – pe care abia o descoperise la SRI – era viitorul domeniu de aplicare „strict științifică, rațională” a parapsihologiei. Căutând, în același timp, să creeze acel protocol formal pentru „vederea la distanță”, l-a abordat pe Vallée pentru eventuale sugestii.
Vallée i-a explicat diferența între „adresarea directă” și „adresarea indirectă” ca metode prin care un computer are acces la date stocate în „memorie” – sau, în termenii folosiți de Vallée, „un proces imaginar” care presupune apelul la coduri formate din cifre și litere. Ceea ce i-a inspirat lui Swann ideea coordonatelor – latitudine și longitudine – ca „adresă de destinație” pentru clarvăzător.
Istoricul religiilor Erik Davis („High Weirdness. Drugs, Esoterica, and Visionary Experience in the Seventies”, 2019) comenta incidentul:
„Sistemul de coordonate adoptat de Swann oferă o probă directă a tranzacțiilor secrete – ori ezoterice – între grupurile preocupate de studiul conștiinței, rețelele informatice și puterea paranormală. Așa cum spunea Jacques Vallée ani mai târziu… «Erau mulți cei care, cu finanțare de la DARPA, cercetau interfața dintre conștiință și computere. Toată ideea despre conștiință și rolul ei în fizică, rolul ei în echipamente [computere] era foarte importantă.» […]
După ce a plecat de la SRI, Vallée a continuat să lucreze la sisteme de conferință pe computer… raporta regulat coincidențe stranii, cum ar fi că oamenii trimiteau mesaje cu răspunsul la întrebări cu secunde înainte ca aceste întrebări să fie trimise în rețea… De altfel, mai târziu s-au făcut și experimente de vedere la distanță în rețeaua computerizată…”
Dimensiuni oculte care nu ar trebui să surprindă, având în vedere că viziunea care subîntinde aceste tehnici este una esențialmente cabalistică. Citam, într-un alt articol, o scurtă conferință ținută, în 1964, de marele Gershom Scholem, fondatorul studiului academic modern al cabalei, sub titlul Golemul de la Praga și Golemul de la Rehovoth. Scholem considera computerul un Golem, explicând:
„În viziunea cabaliștilor, universul este esențialmente construit din cifre și litere, ca elemente primare, pentru că literele limbii lui Dumnezeu reflectate în limba umană nu sunt decât concentrări ale energiei Lui creatoare. Astfel, asamblând aceste elemente în toate posibilele lor combinații și permutări, cabalistul care contemplă misterele Creației insuflă parte din această putere elementară mai departe în Golem.”
Astfel că, înainte de a fi utilizate în computere sau pentru „vederea la distanță” a unor ținte sovietice în Războiul Rece, tehnicile descrise de Vallée și preluate de Swann au fost tehnici oculte; mai exact, ele au fost preluate în ocultismul occidental încă din Renaștere ca tehnici „cabalistice”, care, folosind cifre și litere (cărora li se asociază numere) tind la „capturarea puterilor unor lucruri superioare”.
„Facerea de zei”
În ale sale Conclusiones Cabalisticae (1486), Pico della Mirandola, părintele umanismului, descria aceste tehnici ca presupunând o transă în care sufletul se desprinde de trup și comunică cu Dumnezeu prin intermediul arhanghelilor (efect de scindare urmărit și de programul MK-Ultra). Ca și Marsilio Ficino (cel care a tradus Corpus Hermeticum în latină, marcând debutul ocultismului occidental modern) Pico asocia cabala cu magia hermetică – mai ales cu acel pasaj din Asclepios în care vechii egipteni atrăgeau influențe celeste în statui, transformându-le în zei „vii”. (În anii optzeci, vizionarul Terrence McKenna asocia învățăturile din Asclepios cu transumanismul.)
Mai târziu, în De occulta philosophia (1533), Agrippa afirma și el că „magia matematică” (superioară magiei naturale, aplicată exclusiv lumii terestre) era cea prin care se putea lua legătura cu „spiritele celeste”, care purtau „influența astrelor”, și că numerele erau cheia creării „statuilor magice” – adică a „facerii de zei” din tradiția hermetică. La Agrippa, a treia și cea cea mai înaltă formă de magie, cea care își propunea să intre în contact cu lumea „supracelestă”, cu spiritele angelice dincolo de care nu mai exista decât Dumnezeu, era „magia ritualică”, în care se foloseau literele alfabetului ebraic, care au, și ele, valori numerice.
Toți acești mistici renascentiști – ca și John Dee, mentorul peste timp al lui Crowley și Parsons – erau convinși, urmare propriilor interpretări, că utilizarea cabalei („cabala creștină”, cum a fost ea numită) era garanția că „spiritele” sau „puterile” cu care intrau în contact erau exclusiv benefice ori „angelice”, iar nu demoni. Altfel spus, ei credeau că „magia matematică” era exclusiv o „magie albă”.
Idee care, așa cum nota Dame Frances Yates în „The Occult Philosophy in the Elisabethan Age” (1979), „ar fi șocat orice cabalist evreu autentic”.
De altfel, legendarele „capete de bronz” din Evul Mediu și din Renaștere – primii roboți din istorie, automatoni vorbitori care răspundeau cu „da” sau „nu” la întrebări și erau presupuși a prezice viitorul – erau considerate produsul „magiei negre”, asta deși se spune că și papa Silvestru al II-lea ar fi avut o astfel de mașinărie.
Într-una dintre poveștile mai cunoscute, filosoful medieval Roger Bacon, considerat unul dintre părinții timpurii ai științei experimentale, a petrecut șapte ani în efortul de a construi o astfel de mașină de divinație, cu ajutorul unui călugăr, dar a ajuns la concluzia că aceasta nu funcționa decât dacă era locuită de un demon vorbitor („cacodemon”) care trebuia conjurat în acest scop. Adică o versiune a „facerii de zei” din magia hermetică.
Legenda spune că și acel cap al lui Bafomet pe care l-ar fi venerat templierii – cel puțin potrivit acuzațiilor aduse de papă și rege – era tot un astfel de robot bântuit.
Ulterior, aceste tehnici au evoluat în sânul ocultismului occidental, inclusiv în forma de magie ritualică („magick”) practicată de Aleister Crowley (ale cărui „777 de scrieri cabalistice” au și fost adunate într-un volum) și de adeptul lui, Jack Parsons – cei care, potrivit Elitei Collins, prin lucrările lor oculte, au „deschis poarta” influenței demonice manifestate prin „fenomenul OZN” în forma lui modernă.
Noua eră pe care o anunțau Crowley și Parsons era „Era lui Horus” – un homuncul sau „fiul al Lunii”: născut nu din femeie și bărbat, ci, prin magie (viz. tehnologie) din materie moartă; nediferențiat sexual (hermafrodit) deci nereproducător. Un om-mașină.
În orice caz, astfel de trimiteri la ocultism nu i-ar fi fost câtuși de puțin străine lui Vallée, care studia nu doar computerele, nu doar Internetul în facere, nu doar experiențele extra-senzoriale și, după cum se va vedea, „fenomenul OZN”, ci și ocultismul. Așa cum spunea Davis, Vallée „juca un rol important de participant-observator în cercurile ezoterice demimondene din San Francisco… păstrându-și gândirea critică și independentă în mijlocul unor idei și posibilități vag paranoice, științifico-fantastice și absolut ieșite din comun”; din vasta lui rețea făceau parte nu doar Uri Geller și Puharich, ci și „criminalul unicorn” Ira Einhorn, fizicianul psihedelic Jack Sarfatti și fondatorul Bisericii Satanei, Anton LaVey.
Erik Davis relatează că Vallée a participat, în octombrie 1974, la o „liturghie” („Crowleymass”) organizată pentru celebrarea a 99 de ani de la nașterea lui Aleister Crowley, ocazie cu care l-a ajutat pe Robert Anton Wilson, una dintre figurile majore ale contraculturii americane a anilor șaptezeci, să iasă dintr-o fază de paranoia acută, în care se întâlnea cu „inteligențe extraterestre”. Wilson se întreba dacă una dintre aceste entități, „Șamanul”, nu era, poate, „îngerul păzitor” descris de Crowley; ori o ființă extraterestră care se folosea de un „canal de comunicare ESP” la care Wilson se „conectase” prin experimentele lui în stări alterate de conștiință. Ceea ce, așa cum remarcă Davis, este imposibil de stabilit, câtă vreme
„Istoricii ezoterismului au recunoscut de multă vreme că extratereștrii care apar în ufologie și în folclorul spiritualist nu sunt decât mutații ale unor tipuri mai vechi de ființe intermediare, precum Maeștrii Secreți ai teosofiei, îngerii enohieni ai lui John Dee, daimonii antici ai lui Iamblicus ori demonii sălbatici din magia populară egipteană.”
„Fenomenul OZN” – sistem de control al umanității
Modul în care Vallée l-a ajutat pe Wilson să iasă din ceea ce acesta numea „Capela Periculoasă” (Chapel Perilous) a fost că i-a explicat teoria lui despre „extratereștri”, descrisă pe larg în volumul „Messengers of Deception” (1979):
„OZN-urile nu pot fi niciodată analizate ori concepute, pentru că ele sunt chiar mijloacele prin care sunt rearanjate conceptele omului.”
În esență, Vallée a remarcat că „extratereștrii” semănau cu diverse alte entități non-umane cu care omenirea a intrat în contact de-a lungul istoriei (zâne, pitici, iele, demoni, etc.) și că multe dintre întâlnirile cu „fenomenul OZN” semănau, structural, cu ritalurile de inițiere în societățile secrete: o versiune ezoterică a „doctrinei șocului”, cum spune Davis, menită să stârnească frica și dezorientarea pentru a impune aspirantului o nouă paradigmă cognitivă.
Abordând fenomenul la un nivel statistic, Vallée a descoperit un fel de „program de impunere” a unui anumit comportament, un „sistem de control” exercitat de agenți misterioși și foarte puternici care există nu doar sub suprafața realității consensuale, ci chiar și sub suprafața realității alternative reprezentate de OZN-uri – care sunt doar o manifestare a fenomenului, așa cum o percep martorii.
Acest misterios „sistem de control” ori „proces de condiționare” „se folosește de absurd și confuzie pentru a-și atinge scopurile, ascunzându-și, în același timp, mecanismele”, și împinge civilizația într-o anumită direcție, conform unei agende care nu este cunoscută de om; Vallée nota:
„OZN-urile sunt reale. Sunt echipamente fizice folosite pentru a afecta conștiința umană. S-ar putea să nu provină din spațiul cosmic. Scopul lor ar putea fi acela de a determina modificări sociale pe această planetă, printr-un sistem de credințe care folosește manipularea sistematică a martorilor și a celor contactați; folosește clandestin diverse secte și culte; controlează canalele prin care așa-zisele «mesaje din spațiu» pot produce un impact asupra publicului.”
Teorie deja „conspiraționistă” dublată, la Vallée, de ideea că anumite grupuri de oameni – societăți secrete de natură religioasă ori agenții ale aparatului de stat – manipulează acest fenomen, ori efectele produse de acesta, pentru a-și urmări, la rândul lor, propriile agende.
Dacă Vallée avea sau nu cunoștință de existența Elitei Collins, nu știm – deși, având în vedere cât de vastă și diversă era rețeaua lui de contacte, nu ar fi exclus; ce știm, grație surselor lui Redfern, este că Elita Collins cunoștea teoriile lui Vallée și le considera extrem de aproape de adevăr – cu precizarea că, oricât și-ar fi imaginat ei că pot controla sau manipula aceste forțe, oamenii erau, de fapt, cei manipulați și controlați. Altfel spus, „sistemul de control” la care se referea Vallée era, pentru Elita Collins, unul demonic.
Una dintre preocupările principale ale lui Vallée erau așa-zisele „religii OZN” care apăreau în acei ani șaptezeci. A cercetat personal cel puțin două astfel de secte apărute în acea perioadă (Heaven’s Gate și secta raëlienilor, cea care anunța pe la începutul anilor 2000, că ar fi reușit prima clonare a unei ființe umane, numita „Baby Eve” – mare realizare, din fericire, nedovedită).
Într-o lucrare mai recentă, scrisă în colaborare cu astronomul Eric Davis (vezi al doilea motto), Vallée revine asupra teoriei lui din 1979, ridicând accentul de pe efectul mai degrabă religios. Identificând șase straturi de analiză a „fenomenului OZN” – de la cel „fizic” la cel „anti-fizic” (comportamente care contrazic legile cunoscute ale fizicii), de la cel psihologic la cel fiziologic și de la cel „parapsihologic” la cel cultural, Vallée rezumă:
„Întreaga lor funcționare arată că [OZN-urile] sunt produsul unei tehnologii care integrează fenomene fizice și parapsihologice și afectează, în principal, variabile culturale din societatea noastră prin manipularea parametrilor fiziologici și psihologici ai martorilor.”
Printre altele, Vallée se întreabă dacă OZN-urile sunt, în termenii semioticii, simboluri sau semne iconice față de realitatea pe care o semnifică (adică dacă seamănă sau nu, fizic, cu acea realitate) și afirmă că efectul cel mai important al fenomenului asupra culturii umane, în sens larg, este acceptarea ideii că există viață în spațiu, urmat, la o scară mai mică, „dar potențial foarte semnificativă, de o schimbare în concepția populară despre inteligența non-umană”.
În finalul studiului, Vallée conchide:
„Ingineria modernă ne-a familiarizat cu ecrane tehnologice care produc, prin echipamente fizice, imagini tridimensionale, dotate cu culoare, mișcare și perspectivă. Speculăm că [OZN-urile] sunt analoage acestor ecrane tehnologice, dar folosesc o plajă mai mare de variabile pentru a acționa asupra observatorilor și, prin intermediul acestora, asupra culturii umane.”
Ipoteza unor efecte mai vaste
Ne-am putea opri la această concluzie, care aseamănă fenomenul OZN cu tehnologia informației. Ceea ce surprinde, însă, este faptul că, deși influența majoră a acestui „sistem de control” asupra civilizației îl preocupă de decenii, Vallée nu aprofundează această asemănare; nu explicitează legătura între cele două: între acest misterios „sistem de control”, care a suferit mari transformări în epoca postbelică față de „încarnările” lui anterioare din folclor sau ocultism, devenind foarte accentuat „tehnologic”, și cea mai mare transformare intervenită în civilizație de la finalul războiului încoace, și anume dezvoltarea tehnologiilor cibernetice care, după cum el însuși o spune, sunt analoage „fenomenului OZN”.
Continuând analiza semiotică propusă de Vallée, am putea sugera că, producând efecte „parapsihologice” și „anti-fizice” adesea asociate și experienței mistice, OZN-urile și locatarii lor pot deveni, în timp, un simbol religios, și asta indiferent dacă aparența lor fizică, așa cum o percep martorii, seamănă (icon) sau nu (simbol) cu aspectul „real” al inteligențelor non-umane care se manifestă în fenomen. Simbol religios care are o pronunțată latură tehnologică și care, așa cum constată Vallée, se aseamănă cu experiența în lumea virtuală creată de computere.
În plus, acest efect să-i spunem „cultural” nu s-ar rezuma la martorii direcți ai fenomenului care ar duce vorba mai departe, din om în om, cum s-ar spune. Se poate presupune că un „sistem de control” civilizațional nu ar lucra doar la nivel individual, ci și colectiv; cibernetica o face. De altfel, nici în manifestările lui istorice anterioare (diversele inteligențe neomenești întâlnite în mod tradițional în diferite culturi), fenomenul nu avea efecte doar asupra persoanelor expuse direct, ci făcea parte dintr-o paradigmă cognitivă mai vastă – pe care o hrănea și din care se hrănea, în același timp.
Acest fenomen enigmatic, descris de Vallée ca „sistem de control” sau „proces de condiționare” și de Elita Collins drept „demonic”, a suferit, începând cu 1947, o mutație, îmbrăcând brusc o formă tehnologică și „extraterestră”, după ce, de-a lungul secolelor, se prezentase în diversele tradiții ca o manifestare de natură religioasă. Iar această mutație nu a produs doar „religiile OZN” care îl preocupau pe Vallée – un fenomen real dar marginal.
Putem vedea o obsesie pentru „extratereștri” și diverse astre și în alte noi religii sincretice și secte apărute începând cu anii șaizeci. De pildă, asistăm de câțiva ani la nașterea unei adevărate religii a „extratereștrilor antici”, care ar fi creat umanitatea și civilizația și o monitorizează de-atunci încoace, iar mișcarea New Age este plină de trimiteri la astre și „extratereștri” benefici care apar inițiaților și îi pun la curent cu planurile lor planetare.
Până și ordinul lui Crowley, Ordo Templi Orientis, a suferit o mutație „spațială” sub bagheta lui Kenneth Grant, devenind „Typhonian OTO” – un ordin care pretinde a lucra cu un „curent Sirius/Set” – o legătură între Sirius, Pământ și zeul egiptean al haosului, Set – și care anunță altă nouă eră, „Era lui Set”, în care moartea însăși moare.
Același Set căruia îi este dedicat Templul lui Set – organizație desprinsă din Biserica Satanei a lui Anton LaVey în 1975 de un anume Michael Aquino, maior în serviciile de informații ale armatei americane și specialist în război psihologic. Ca și Crowley înaintea lui, Aquino susținea că a primit o „revelație” de la o entitate extradimensională, care s-a identificat drept Satana/Set și a anunțat că „Era lui Horus” va fi marcată de distrugere în masă. Același Aquino care a organizat, în 1982, un ritual de conjurare a „Prințului Întunericului” în castelul Wewelsburg, unde își organizau naziștii din SS ritualurile oculte. Același Aquino, în fine, acuzat de abuz ritualic asupra unor copii într-un scandal care a zguduit California la începutul anilor nouăzeci.
Asta în timp ce America era bântuită de „panica satanică”, un fenomen social uriaș, nici până astăzi elucidat, în care mii și mii de persoane își „aminteau”, brusc, cum fuseseră supuse, în copilărie, la abuzuri sexuale ritualice, în cadrul unor secte și ceremonii satanice în care copii și adulți erau schingiuiți și uciși. Urmele acestor putative masacre nu au fost găsite niciodată de polițiști; s-au descoperit câteva cazuri izolate. În ciuda ideii că aceste episoade erau „amintiri false”, eventual plantate de psihiatri rău-voitori prin hipnoză, victimele au rămas convinse de realitatea evenimentelor pe care și le aminteau. Exact ca victimele „răpirilor extraterestre”. Un caz de bântuire în masă?
Trickster
Și în teoria lui Vallée, și în cea a Elitei Collins, „fenomenul OZN” păcălește omenirea, o înșeală, o manipulează; unul dintre conceptele adesea asociate acestui fenomen este acela de „trickster” – un arhetip al escrocului inteligent care apare în mitologie, în foloclor sau religii (ca zeu, zeiță, demon, spirit), personaj mereu pus pe șotii, care încalcă nu doar canoanele sociale ci, adesea, chiar și legile fizicii, perturbând principiile ordinii stabilite pentru a genera o schimbare de paradigmă.
Vorbind despre efectele lui mai adânci și mai cuprinzătoare, fenomenul astfel descris, ca „escrocherie”, s-a oglindit în personajele și dezvoltările epocii.
Philip K. Dick, unul dintre cei mai mari autori de SF din istoria genului și un mare entuziast al computerului și „planetizării” (i.e., societatea tip rețea care urma să apare grație noii tehnologii) a trăit ani de zile într-un soi de univers paralel (etichetat „2-3-74”) în care el era un creștin prigonit, ascunzându-se prin catacombe, undeva, în primele secole ale erei noastre; era convins că întreaga istorie scrisă între timp era o minciună. Toate astea sub influența unui pandantiv în formă de pește observat, la un moment dat, la gâtul unei domnișoare (asta pe lângă influența drogurilor, firește).
Îl menționam mai sus pe Robert Anton Wilson; dincolo de paranoia indusă prin propriile eforturi de „a-și modifica singur creierul” – sau poate parte din această paranoia, cine mai știe – Wilson a fost nu doar unul dintre cei mai prizați autori ai anilor șaptezeci-optzeci, ci și fondator al „discordianismului”, o religie dedicată zeiței Eris, zeița discordiei. Religie care, trebuie spus, are în centrul său conceptul de „Mindfuck” – care s-ar traduce decent prin înșelătorie, sucire a minții, bătaie de joc la adresa unui credul – și există și astăzi, când adepții ei tind să figureze în număr mare printre angajații marilor companii tehnologice. Blake Lemoine, angajatul Google care a supus inteligența artificială LaMDA unui ritual magic pentru Golem și a declarat-o „conștientă” (o fi fost și asta o operațiune „Mindfuck”), se declară el însuși discordian.
Tot o operațiune de „Mindfuck” pare să fi stat și la baza răspândirii interesului pentru computere în sânul generației tinere. Hipioții erau faimoși pentru iubirea lor, fie și cam nespălată, pentru natură și respingerea tehnologiei, pe care o vedeau ca expresie a controlului exercitat de corporații și stat. A fost nevoie de un „trickster” care să-i aducă în cyber-sferă, iar acela a fost tot Timothy Leary, fostul Pied Piper al drogului LSD. În anii optzeci-nouăzeci, Leary a suferit o mutație, devenind portavocea noii contraculturi, de astă dată „cyberdelică” – un amestec de computere și droguri ai cărui adepți își spuneau „cyberpunks”.
Unde, la începutul anilor șaizeci, Leary își luase ordinele de marș pentru lansarea contraculturii hippie de la Aldous Huxley, de data asta, vocea mobilizatoare a aparținut marelui filosof Marshall McLuhan (cel cu „mediul este mesajul”), care, potrivit relatărilor lui Leary în a sa autobiografie, „Flashback” (1983), i-ar fi spus:
„Tim… zici că ești filosof, reformator. Foarte bine. Dar cheia pentru ce faci tu este reclama. Tu promovezi un produs. Creierul nou, îmbunătățit și accelerat… Asociază LSD-ul cu toate lucrurile bune pe care le produce creierul – frumos, umor, curiozitate filosofică, revelație religioasă, inteligență sporită, romanță mistică… De-aia trebuie ca reclama ta să pună accentul pe religios. Găsiți dumnezeul interior. Este extraordinar de interesant… Drogurile care accelerează creierul nu vor fi acceptate până când populația nu adoptă computerele.”
Așa cum o făcuse și cu douăzeci de ani în urmă cu LSD, Leary a devenit un adept fanatic al noii tehnologii de schimbare a minții. Le-a prezentat tinerilor computerul ca pe o tehnologie menită să submineze structurile sociale autoritare, o tehnologie care le permitea să-și creeze propriile realități digitale. În „Chaos & Cyberculture” (1994), Leary profețea că, împreună, drogurile psihedelice și computerele vor crea o „cyber-societate” post-politică, bazată pe libertate individuală și „extaz” – definit ca „experiența eliberării de limitările impuse asupra omului din interior sau din afară”.
Profeție realizată – cel puțin în ce-i privește pe luminații tehnologiei de azi, care sunt capabili de declarații precum aceasta (care îi aparține, în particular, lui Ben Goertzel, dar este reprezentativă pentru întregul zeitgeist din Silicon Valley):
„Aceasta este o nouă fază în evoluția speciei noastre, acum o vedem cum accelerează… Tehnologia ne va permite să ne vărsăm mințile în computer și să lăsăm biologia în urmă… Ne vom împrăștia către stele, vom bântui universul… prin mijloace științifice, vom împlini mai toate promisiunile făcute de religii… Progresele tehnologice radicale vor reduce lipsurile materiale… Vor apărea noi sisteme etice, bazate pe principii precum răspândirea bucuriei, prosperității și libertății în univers… Toate aceste schimbări vor conduce la stări de conștiință individuale și colective… dincolo de cele de care este capabil «omul tradițional».”
Delir psihedelic care, în realitatea reală, nu virtuală, se manifestă prin aceea că miliardarii tehnologiei de avangardă (numiți de Noble „idioți savanți”) acumulează în mâinile lor tot mai mulți bani, tot mai multă putere, tot mai multă influență politică. Între această nouă specie de oligarhi și vastele mase se cască un abis, nu doar din punct de vedere al puterii economice ori financiare, ci și ideologic – ori, mai plenar spus, religios.
Un nou sens pentru umanitate
Asta pentru că, la o scară și mai mare, avem o nouă religie a tehnologiei ca atare, tot mai puternică și mai prezentă, care are în centrul ei nu doar computerele, inteligența artificială, realitatea virtuală – pe care Vallée le vede analoage „fenomenului OZN” – ci și toate acele științe și tehnologii care promit transformarea umanității în scopurile călătoriei spațiale.
O religie a tehnologiei care sare din paradigma pur materialistă și evoluționistă cu care ne-a obișnuit știința de la Iluminism încoace. În această reformulare, omenirea – care, în tradiție darwinistă, nu avea telos, încropită fiind la întâmplare de forțele oarbe ale selecției naturale – a dobândit un sens, un scop, anume acela de a crea inteligența artificială, de a se împreuna cu ea (cel puțin până când este cu totul înlocuită de IA) și, astfel „îmbunătățită”, de a atinge nemurirea și a cuceri universul. Acestui telos i se asociază, în același timp, și o techne (știința, metoda ori tehnologia de a produce un obiect sau de a atinge un obiectiv). Împreună, telos și techne, definesc religia tehnologiei de azi.
Cât de fezabile sunt aceste proiecte e discutabil; mai ales dacă le adăugăm și teoriile fantasmagorice ale lui Teilhard de Chardin despre „noosferă”. Dar, într-o anumită lectură, nu fezabilitatea acestor proiecte ne interesează; nu dacă omul – sau ce mai rămâne din el după ce-și va fi turnat mintea într-o mașină – va pleca sau nu în univers; ci transformările civilizaționale, culturale, religioase, sociale care au loc pe Pământ în perioada de dezvoltare a acestui proiect SF utopic-halucinat.
În termenii lui Vallée, poate că „sistemul de control” nu urmărește ca omul să plece în spațiu (dacă ar putea, ceea ce nu este deloc evident), ci, de exemplu, ca omul să se împreuneze cu mașina (sub pretextul pregătirii pentru zborul interstelar); ori să modifice mediul natural al planetei pentru a-l adapta la noua specie, o „viață” pe bază de silicon, nu de carbon.
Poate urmărește ca omul să-și modifice nu doar comportamentul social (devenind izolat și dependent de computer), ci și trupul, propria genetică, propria biologie, devenind cât mai hermafrodit și mai nereproducător, în spiritul „Erei lui Horus”. Ori ca omul să adopte o anumită religie ori idolatrie, care are în centrul ei mașina inteligentă și pe zeii ei creatori, geniile tehnologiei.
Iar, dacă acceptăm ca ipoteză de lucru teoria Elitei Collins, că „fenomenul OZN” este demonic, atunci aceste erodări, subminări, distrugeri potențial ireparabile aduse omului și civilizației sale, poate chiar extincția speciei, într-o cursă pentru cucerirea spațiului cosmic (cursă poate imposibilă în care omenirea s-a antrenat la provocarea fraților noștri spațiali, „extratereștrii”) ar face figură mai credibilă ca scopuri ale agendei ascunse decât, să spunem, întemeierea unei baze umane pe Marte.
Misiunea luminaților „cyberdelici” ai zilei nu este o misiune pentru umanitate; este o misiune de autodivinizare. Vorba unui comentator, dacă ne mirăm de ce toate aceste uriașe progrese tehnologice nu au adus omenirii bunăstarea promisă este pentru că, de la început, nu ăsta le-a fost scopul.
Ideologia acestor cercuri (surprinsă, cum spuneam mai sus, de acronimul TESCREAL) este însoțită de o „spiritualitate evoluționistă”, definită de Jules Evans într-un excelent studiu datat 2023 („More evolved than you”) ca ideea că evoluția umană „poate fi ghidată spre crearea unor ființe superioare prin intermediul unor tehnici precum meditația, drogurile psihedelice și eugenie ori modificare genetică”.
Astfel „îmbunătățite” spiritual, dar și fizic, elitele tehnologice ale zilei, auto- mandatate cu misiunea eroică de a „salva omenirea” (in abstracto), înlocuind-o cu roboți superinteligenți și cucerind spațiul, se consideră îndreptățite să confiște toate resursele planetei în aceste scopuri și să reprime orice opoziție populară care le-ar putea sta în cale. Citat de Neșe Devenot, Sam Altman, președintele OpenAI spunea:
„«Putem coloniza spațiul. Putem face fuziunea să funcționeze și folosi energia solară la scară de masă. Putem vindeca toate bolile umane. Putem construi noi realități. Nu mai suntem decât la câteva mari descoperiri distanță de a obține abundența la o scară greu de imaginat». Când, în aceeași postare pe Twitter, Altman adaugă «Este evident mai bine să salvăm un milion de vieți în viitor decât o singură viață astăzi», el nu se referă la vieți de om, câtă vreme omul este prea slab și inadecvat pentru condițiile aspre ale călătoriei interstelare. Dimpotrivă, viziunea TESCREAL se bazează pe premisa că Homo sapiens va fi înfrânt și înlocuit de succesorul său digital, postuman”.
Lucruri imposibile, după cum cei mai mulți oameni încă mai știu. Întrebarea, însă, este dacă, până la eșecul final, care se anunță grotesc, acești halucinați vor fi reușit să creeze „baza materială”, rețeaua ale cărei tentacule pătrund peste tot și care servește drept sediu unei inteligențe non-umane pe acest Pământ.
Întrebarea, deci, este dacă, înainte de prăbușirea finală, acești mari înșelați vor fi „computerizat” îndeajuns creierele omenești.
Revin cu un ultim episod, XII.
