Zilele trecute, pe 16 ianuarie 2026, Le Figaro a împlinit 200 de ani; cu această fericită ocazie, gazda emisiunii Points de Vue, Vincent Roux, l-a invitat pe istoricul Emmanuel Todd la o discuție despre evenimentele contemporane. Așa cum o spune chiar el la finalul interviului, Le Figaro este ultima mare platformă „din presa veche” care îi mai permite lui Todd să se exprime – tristă realitate a Europei zilelor noastre.
Am mai redat analizele lui Emmanuel Todd pe Mea Sponte, tocmai pentru că le găsesc valoroase și relevante – un bun ghid în peisajul furtunos în care trăim. Într-un articol anterior, „Apocalypse Now!” (la care fac trimitere pentru o scurtă prezentare a operei lui Todd și a previziunilor care l-au făcut atât de celebru), redam înțelegerea lui Todd despre ceea ce el numește „înfrângerea” Occidentului, referindu-se cu precădere la ideologiile globalismului liberal (anti-stat național, anti-creștere demografică etc.).
Interviul dat acum pentru Le Figaro are ca subiect principal tensiunile actuale din sânul Occidentului – tensiuni pe care le-am abordat și eu în două articole recente („Civilizația occidentală: Quo Vadis?” I și II), pornind de la analizele altui mare istoric, de data asta american, Carroll Quigley, cu concluzii similare: Occidentul este într-un moment de conflict intern, nu de expansiune.
În viziunea lui Todd, expansiunea nu mai este, astăzi, posibilă (de aici și „înfrângerea”). SUA a înțeles că nu poate confrunta cu succes nici China, nici Rusia, astfel că se repoziționează (agresiv) în relație cu o Europă care, în lectura lui Todd, și-a pierdut direcția. Avem o schismă în sânul Occidentului, iar ambele părți sunt în criză; democrația liberală este în disoluție atât în SUA, cât și în Europa – dar disoluția arată diferit pe cele două continente.
Gazda interviului, Vincent Roux, amintește, în cadrul dialogului, de „Les deux Occidents”, o recentă lucrare semnată de Mathieu Bock-Côté, sociolog și intelectual public conservator, originar din Quebec, invitat și el de Le Figaro la o discuție cu Roux, în decembrie 2025.
Existența celor două „occidenturi”, spunea Bock-Côté în acel interviu, rezultă cu claritate din noua Strategie de Securitate Națională americană:
„… America și Europa nu mai au aceeași concepție despre democrație. Concepția noastră despre libertatea de expresie nu mai este aceeași. Concepția noastră despre credință, despre economie, nu mai este aceeași. Suntem pe cale să asistăm la o schismă. Și, spun americanii, dacă vreți să mai rămânem aliați, trebuie să vedem ce mai avem în comun. Pe acest aspect, americanii își analizează, practic, rețeaua de alianțe și se întreabă în ce măsură Europa de Vest mai vrea să fie aliata Statelor Unite. Putem să ne întristăm, putem să condamnăm abordarea, dar asta e; asta este politica reflectată în Strategie.”
Occidentul întruchipat de Europa – în special de „Europa de la Bruxelles” – rezumă interviul, este „progresist, supra-reglementat, se folosește de inginerie socială – adică încearcă să creeze o societate pornind de la norme, ideologie și constrângeri”. Prin contrast, Occidentul american este conservator, libertar și „trumpist” – acest din urmă termen, explică Bock-Côté, desemnând o doctrină național-conservatoare:
„mișcarea național-conservatoare, doctrina, în sens global, este restaurarea suveranității naționale; apărarea identității naționale – definită nu doar în termeni strict administrativi sau juridici, ci de o manieră mai substanțială, istorică, identitară, dacă vrem; un sentiment al graniței; maximizarea libertății de expresie, pentru că în Europa vedem o tendință de sovietizare a libertății de expresie. […]
Încă din anii nouăzeci, când s-a impus corectitudinea politică, apărarea dreptului la liberă expresie a fost în centrul programului conservator […] conservatorii și-au făcut drapel din această cauză. Și nu numai pentru că au fost ei înșiși privați de acest drept, ci pentru că există o diferență de fond între conservatorism și progresism.
Progresismul este o revelație, o nouă revelație religioasă. Ei spun: noi avem doctrina care permite salvarea speciei umane. Conservatorul se gândește la răul care există în inima omului, la nivel fundamental, așa cum există și binele, și afirmă că nu există nicio doctrină care să aibă monopol asupra adevărului, asupra a ceea ce este just și ce este bine. Astfel că deliberarea, dezbaterea publică sunt cea mai bună metodă de a progresa ca societate, iar nu a încredința responsabilitatea de a pilota transformarea socială unei caste, indiferent care ar fi aceea – că vorbim de tehnocrați sau de nu știu care mișcare sau de curțile supreme…”
Întrebat care dintre cele două „occidenturi” va învinge în confruntare, Bock-Côté nu exclude posibilitatea ca această schismă să fie expresia declinului final al Occidentului, în paralel cu ascensiunea Chinei („finalul unui ciclu care a început la 1492”, spune el, în care „spiritul lumii părăsește Occidentul; fără spiritul lumii, Occidentul ar fi de-acum încolo o provincie periferică la scara istoriei”), dar păstrează și posibilitatea unui „război rece” de durată între cele două maluri ale Atlanticului:
„Impresia mea este… că va urma o formă durabilă de înfruntare între cele două modele, potențial ireconciliabile. Cred că trebuie să luăm în serios ideea unei fracturi peste Atlantic care devine schismă atlantică. […]
Pentru că, în Europa de Vest, mișcarea național-conservatoare sau populistă, care se exprimă fără… excesele lui Trump – această mișcare se confruntă cu o elită care vrea s-o desființeze. Vrea s-o desființeze juridic, administrativ, financiar, pentru că, spune elita, această mișcare conservatoare, populiștii, dacă ajung la putere, vor destabiliza fundamental modelul european. Altfel spus, există azi în Europa o tentație autoritară contra celor ziși național-conservatori sau populiști.”
Includ mai jos – cu subtitluri adăugate, traducerea părților esențiale ale interviului acordat de Emmanuel Todd, care poate fi urmărit integral în limba franceză aici:
*
Groenlanda: momentul adevărului
Vincent Roux (Le Figaro): Bună ziua. Ce-ar trebui să vă dorim pentru 2026?
Emmanuel Todd: Să înțeleg ce se întâmplă… […] Nu am avut nicio dificultate să prevăd înfrângerea Occidentului [în volumul „La défaite de l’Occident”, 2024]. Am făcut-o impecabil. Dar, când vine vorba de procesul de dislocare care are loc acum, se cere o adaptare, pentru că apar tot felul de lucruri surprinzătoare.
Vincent Roux: Iar ce se întâmplă cu privire la Groenlanda este un simptom a ceea ce numiți dislocare?
Emmanuel Todd: Groenlanda este un caz foarte interesant, pentru că este un soi de punct terminus, un moment al adevărului. Cred că trecem prin ceva care, la stadiul actual, este destul de atenuat, prin comparație, dar seamănă cu dislocarea comunismului. Aici nu mai vorbim doar de o prăbușire a puterii Occidentului.
Vincent Roux: Dar este asta o realitate sau numai o proiecție a teoriei Dvs.?
Emmanuel Todd: Asta veți judeca Dvs. Dar eu cred că una dintre caracteristicile epocii noastre este pierderea reperelor, dar o pierdere a reperelor de care nu suntem cu totul conștienți. Astfel că ceea ce trăim acum este o întoarcere a aliaților unii împotriva altora.
Poate există niște elemente de raționalitate în alte lucruri care se întâmplă în lume, dar, cât privește Groenlanda, se poate spune că Occidentul și-a pierdut mințile. Ocuparea formală a Groenlandei nu prezintă niciun interes. Există deja o bază americană acolo. Americanii fac acolo ce vor. Iar Danemarca este unul dintre aliații cei mai apropiați ai Americii; de fapt, nici nu sunt aliați, sunt un instrument de control american în Europa. NSA – National Security Agency – își are centrul de supraveghere a liderilor europeni la Copenhaga. Deci americanii nu explică de ce au nevoie [să ocupe Groenlanda], iar, pe partea cealaltă, europenii trimit acolo soldați.
Vincent Roux: Tocmai asta este chestiunea zilei și pe site-ul Le Figaro. Sunteți de acord cu o misiune militară franceză în Groenlanda? …
Emmanuel Todd: Eu sunt istoric, nu e treaba mea să fiu sau să nu fiu de acord. Ce este important este să înțelegem ce semnificație are asta. NATO este sub comandă americană. Groenlanda este deja controlată de facto de Statele Unite. Trump revendică o posesiune formală asupra Groenlandei. Iar cei mai fideli aliați ai Americii trebuie acum să trimită trupe acolo. Ai spune că Occidentul și-a pierdut mințile. Este ceva foarte interesant. Dar, ca să iau partea uneia sau alteia dintre tabere, nu este treaba mea…
Criza Americii
Vincent Roux: Eseistul și sociologul Mathieu Bock-Côté tocmai a scris un eseu în care conchide că asistăm la un divorț între cele două părți ale Occidentului. Dvs., Emmanuel Todd, de care dintre cele două părți ale Occidentului sunteți mai apropiat? Cel al lui Donald Trump și Viktor Orban sau cel al lui Emmanuel Macron și al Ursulei von der Leyen?
Emmanuel Todd: Nu, eu sunt un personaj arhaic. Eu sunt fidel Franței din glorioșii ani treizeci. Cât despre restul… trebuie întâi să înțeleg ce se întâmplă.
Vincent Roux: Ce vreți să spuneți prin Franța anilor glorioși?
Emmanuel Todd: Epoca unui capitalism regulat de statul social, în care exista un respect la adresa libertăților, în care alegerile aveau un sens. Eu nu sunt atașat de democrația liberală.
Vincent Roux: Dar noi nu mai avem aceste lucruri astăzi în Franța?
Emmanuel Todd: Nu. Există două forme diferite de disoluție a democrației liberale. Una este în Statele Unite, care sunt o societate angajată într-un proces de regres care nici nu ne putem închipui unde duce. Să ne uităm numai la cifra analfabetismului la tinerii între 16 și 24 de ani din 2017 încoace – a trecut de la 17% la 25% azi. Lumea se tâmpește. Și-apoi, degradarea comerțului extern american continuă. Azi, Statele Unite au deficit agricol, ceea ce este cu adevărat stupefiant. Iar reindustrializarea nu se întâmplă. Deci există niște forțe de fond, fundamentale, în această compoziție, la care se adaugă, prin intermediul lui Trump, o imoralitate. SUA a devenit un loc în care oamenii nici nu mai au idee ce vor să devină. Lucruri la care se adaugă această criză…
Vincent Roux: Nu credeți în sloganul „Make America Great Again”?
Emmanuel Todd: Ce vreau să spun este dimpotrivă, că, văzând virulența, agresivitatea lui Trump cu privire la Venezuela, la Iran, la Groenlanda, acestea sunt semnale că Trump a renunțat [la acest slogan].
Trump a avut de ales între o strategie de revenire la producție, prin încurajarea industriilor, prin protecționism… Protecționismul nu este ceva rău. Eu sunt pentru protecționism. Doar că, pentru ca protecționismul să fie eficient, trebuie să ai o populație activă competentă. Ceea ce americanii nu au. Nu au tehnicieni, nu au ingineri. Nu reușesc să producă. Excedentul comercial al Chinei nu a fost niciodată mai mare [a depășit 1,2 trilioane dolari în 2025]. Și-atunci, mă gândesc că americanii sunt într-un fel de strategie a refluxului imperial, o încercare de a amâna deznodământul, dar concentrându-se pe un comportament prădător. De-aici și obsesia pentru petrol, care tot revine. În alți termeni, este jaf. Or, a jefui nu înseamnă a produce.
Criza Europei
Vincent Roux: Ați menționat deficitul agricol… Ce părere aveți despre dezbaterea, despre polemica din jurul tratatului Mercosur? Mai ales că nu v-ați ferit să spuneți că sunteți protecționist.
Emmanuel Todd: Din punctul meu de vedere, ca analist, acest tratat este proba că Franța nu mai are niciun control asupra Europei. Este una dintre caracteristicile actualei crize europene.
Există o criză a Uniunii Europene, care este de alt tip decât cea a Statelor Unite ale Americii. Există o criză a tuturor țărilor europene, angajate împreună în același război contra Rusiei, război pe care, se vede treaba, îl vom pierde.
Dar conducătorii francezi, sau politicienii francezi, jurnaliștii francezi pare că sunt singurii care vorbesc întruna de „Europa, Europa, Europa”. Nu există Europa. Europa și-a schimbat natura. Acum, este un sistem care, după criza financiară din 2007-2008, a trecut sub control german. Cu particularitatea că germanii nu știu ce vor. Deci Europa este un continent controlat de o foarte mare putere economică, numai că această mare putere economică e complet pierdută.
În perioada [cancelarului german Olaf] Scholz, social-democrat, mai exista, cât de cât, o frână oarecare la impulsul americanilor înspre război, dar [cancelarul Friedrich] Merz, care a venit la putere în luna mai, dacă îmi amintesc eu bine, a pornit din prima cu o atitudine foarte belicoasă. Eu cred că germanii sunt un popor care iubește mult ordinea. Iubesc ordinea și disciplina. Și cred că le-ar plăcea să trăiască sub controlul Statelor Unite, dar nu cu un om ca Trump la comandă. Un om ca Trump este greu de suportat pentru un neamț. Pentru germani, în particular, este cu adevărat foarte dificil.
Vincent Roux: Până unde credeți că poate merge această dorință a germanilor de a se reînarma, cu un cancelar ca Friedrich Merz la putere?
Emmanuel Todd: Nu știu. Sunt faze. Asta face parte din această stare de incertitudine.
SUA în relație cu Rusia și China…
Emmanuel Todd: Singurul lucru cert pe care îl văd profilându-se – este ceva ce putem deja vedea – este că președinția americană își schimbă atitudinea față de Rusia și China. Față de cele două mari puteri. Iar asta, cred eu, explică și agresiunea asupra Venezuelei, împotriva Groenlandei, poate mâine împotriva Iranului. Este recunoașterea unei înfrângeri în fața Rusiei și în fața Chinei. Înfrângeri militare, înfrângeri economice…
Vincent Roux: Dar de ce ar însemna asta o recunoaștere a înfrângerii? Nu cumva este un contraatac?
Emmanuel Todd: Nu, dimpotrivă. Ce vreau să spun este că Trump a venit la Casa Albă făcându-și iluzii cu privire la propria lui capacitate de a negocia cu rușii. [Vicepreședintele american] J.D. Vance a înțeles de la început corect că s-a terminat, că SUA nu mai are capacitatea de a produce armamentul necesar.
Iar Trump a încercat să facă niște lucruri, fără îndoială, dar, undeva prin lunile mai-iunie, cred că a înțeles că [președintele Federației Ruse, Vladimir] Putin este inflexibil. Și, în acel moment, hățurile au trecut de la Pentagon, care nu mai are resursele necesare etc., la CIA, și s-a instalat o nouă politică, un nou tip de agresivitate la adresa Rusiei. În acest moment, CIA i-a încurajat pe ucraineni să arunce în aer instalațiile petroliere ale rușilor. Deci asistăm la un război de gherilă. Avem de-a face cu un imperiu bolnav și furios, care aplică o strategie de amânare în Ucraina. Deci putem interpreta în această reluare a activităților CIA contra rușilor momentul la care americanii au recunoscut că nu vor reuși să-l înduplece pe Putin prin discuții.
Și-apoi, în octombrie, când Trump s-a întâlnit cu [președintele Chinei] Xi [Jinping] la Busan, în Coreea [de Sud], am văzut cum America a bătut în retragere, economic, în fața Chinei.
… și în relație cu Europa
Emmanuel Todd: Astfel că realitatea situației mondiale nu este cea la care pare că se așteaptă lumea. Lumea se așteaptă la un Trump atotputernic, care face peste tot ce vrea el. Dar realitatea este că Trump poate face ce vrea el numai în sfera lui de dominație.
Trump manifestă, în fața propriilor aliați și a sferei sale de control reziduale, un soi de furie sau de dorință de a-și demonstra puterea… pentru că, în ce privește Rusia și China, înfrângerea a fost acum recunoscută. Asta este problema. Și mărturisesc că empatizez cu guvernanții noștri care nu au înțeles încă ce se întâmplă. Vreau să spun că, pentru cei care sunt fideli Statelor Unite – și sunt destui, și în Franța, și în Germania, și în Danemarca – trebuie să fie extrem de dificil să admită faptul că acest mare aliat se întoarce împotriva lor.
Războiul din Ucraina
Vincent Roux: În opinia Dvs., Rusia are vreun interes să accepte planul american de pace în Ucraina?
Emmanuel Todd: Nu. Dar nici nu s-a pus vreodată problema. Cred că v-am spus asta ultima dată când am vorbit… acum un an, că rușii… nu se vor opri decât după ce iau Odessa. Acum, toată lumea vorbește despre asta. Acum ai voie să spui așa ceva.
Vincent Roux: Deci ați făcut o predicție acum un an; iată o predicție concretă. Rușii încearcă acum să-și atingă acest obiectiv, adevăratul obiectiv. Dar prevedeați și încă 6 luni de conflict.
Emmanuel Todd: Cel puțin. Pentru că ei își fac războiul în ritmul lor. Un ritm lent, în opinia mea.
Dar, revenind, ce cred că se va întâmpla este că, pe măsură ce comportamentul haotic al lui Trump se va răspândi în întreaga lume, încet-încet va apărea ideea că America este mai periculoasă decât Rusia. Iar rușii nu vor mai avea de ce să pretindă că negociază, cum au fost obligați să facă până acum de dragul altor țări membre BRICS, ca să le facă pe plac brazilienilor, ca să le facă pe plac chinezilor… În situația de acum, cred că va apărea în toată lumea – inclusiv în Franța – încet-încet, va apărea ideea că, de fapt, Statele Unite sunt mult mai periculoase decât Rusia pentru pacea planetară. Așa că rușii nu vor mai avea de ce să se jeneze și – iar acum fac o semi-predicție – vor trebui să lovească mai tare și mai vizibil ca să încerce să pună capăt războiului.
Problema demografică
Vincent Roux: În „La défaite de l’Occident”, cel mai recent volum al Dvs., o carte pasionantă pe care o recomand și astăzi, poate mai mult ca niciodată, preziceați victoria Rusiei. Dar nu cumva este Rusia condamnată, până la urmă, de propria demografie?
Emmanuel Todd: Păi toată lumea este condamnată de propria demografie.
Vincent Roux: Chiar și China?
Emmanuel Todd: Mai ales China. China cunoaște azi o dezvoltare tehnologică explozivă, absolut extraordinară; este pe punctul de a depăși Statele Unite în tot felul de sectoare. Dar până și în China natalitatea este de 1,1 copii per femeie, în timp ce în Rusia rata este de 1,5. Iar noi [francezii] ne apropiem acum de rata rușilor, cu 1,56. Ultimele statistici sunt catastrofale.
Dacă vreți o comparație, China și India sunt țări comparabile, ca dimensiuni; au cam 1,4 miliarde de locuitori. China e un pic mai jos astăzi, pentru că populația sa a început să scadă. Dar închipuiți-vă că în India numărul anual al nașterilor este de 22 de milioane, iar în China este de numai 9 milioane. Contracția demografică a Chinei va fi extrem de violentă.
Dar asta nu se va întâmpla imediat. Asta vine după ce se vor regla raporturile de forțe militare și economice. Este unul dintre motivele pentru care nu cred că războiul se va generaliza după prăbușirea Statelor Unite. Lumea va fi o lume cu presiune demografică joasă, care nu va mai avea atât de multe probleme demografic-economice de rezolvat și care va fi forțată să facă pace, dacă SUA încetează să mai ațâțe peste tot la război.
Vincent Roux: Luând de bun peisajul pe care îl descrieți, Emmanuel Todd, vreau să revin la Rusia. Cum se regăsește Rusia în acest peisaj? Nu este ea, totuși, condamnată, pe termen mediu, la eroziune demografică, la dinamismul negativ pe care această eroziune îl induce?
Emmanuel Todd: Așa cum am spus și în „La défaite de l’Occident”, rușii au un termen limitat pentru o politică militară foarte activă. Eu l-am estimat la circa 5 ani. Cred că până atunci vor fi finalizat acest război. După aceea, sigur, au și ei niște clase limitate, dar nu suferă riscul unei prăbușiri de putere pentru că întreaga lume este antrenată într-un declin demografic. Vom redeveni o lume cu presiune joasă. […]
Amenințarea rusă la adresa Europei
Emmanuel Todd: Rușii au un obiectiv, care este recucerirea teritoriilor care au aparținut Rusiei, inclusiv Novorusia, până la Odessa. După aceea se opresc. Dar ce mă interesează pe mine este dimensiunea psihologică bizară a situației, care vine odată cu prăbușirea sistemelor sociale. Frica aceasta de ruși [în Europa] este un fenomen patologic… mulți ruși care văd asta la occidentali rămân uneori consternați. Este o criză morală, socială, cum să spun. De aceea sunt aproape bucuros când văd ce se întâmplă în Groenlanda, pentru că asta face ca dimensiunile acestei deraieri, ale acestei nebunii din Occident să se vadă foarte clar. Deci ce facem noi? Zicem că ne atacă rușii, dar trimitem câțiva soldați în Groenlanda să o apere de aliatul nostru american. Asta e situația în care suntem, totuși. Dacă nu ar fi adevărat, ai spune că e un super-film de comedie.
Situația din Iran
Vincent Roux: Ce vă spune revolta actuală din Iran și, mai ales, susținerea arătată șahului?
Emmanuel Todd: Se vede mâna SUA în evenimente.
Vincent Roux: Au în continuare această deprindere, totuși; nu și-au pierdut-o de tot.
Emmanuel Todd: Ce vreau să spun este că teama cea mare a Statelor Unite este să fie ejectați din Asia. Așa că, dacă e vreun război sau război civil de ațâțat pe undeva, o vor face. […]
Vincent Roux: Dar revoltele acestea au început în Iran din 2009, totuși.
Emmanuel Todd: Iranul este un sistem în evoluție. […] Iranul este o țară care a avut o revoluție și care are un temperament destul de pluralist, dar care a fost forțată să tot devieze spre autoritarism din cauza agresiunilor americane – occidentale, în general. Unul dintre lucrurile pe care occidentalii nu le observă, dar de care diplomații iranieni sunt foarte conștienți … este că aceste atacuri împotriva Iranului au întotdeauna ca rezultat întărirea poziției conservatorilor din Iran… pentru că stimulează naționalismul iranian, care se pune în slujba regimului. Iar asta frânează evoluția Iranului spre democrație. […]
Auzi mereu prin mass media, „regimul mullahilor, regimul mullahilor, regimul mullahilor”. Nu este corect. Este adevărat că au mai rămas și azi niște lucruri de la revoluție, care a fost o revoluție religioasă, dar Iranul este o țară care a făcut, între timp, și o revoluție universitară, și o revoluție tehnologică extraordinară. Iranul este o țară de ingineri. Tcomai de aceea nu putem distruge Iranul, pentru că, la fel ca Rusia, Iranul este acum o țară de ingineri, o țară care nu a renunțat la producția industrială, o țară care produce rachete, o țară care, într-o zi, va produce, în cele din urmă, și o armă nucleară.
Dar trebuie să încetăm să ne mai gândim la Iran ca la un regim religios. Adevărata ideologie care domină azi Iranul este în faza în care moscheile sunt goale, dar are loc un reflux al credinței religioase, pe fondul naționalismului. Din acest motiv, chiar dacă regimul ar cădea, trebuie să fim conștienți de faptul că, din punctul de vedere al echilibrului de forțe, regimul care va urma ar putea fi și mai rău, pentru occidentali, decât cel actual, din cauza exploziei naționalismului iranian.
Cauzele prăbușirii natalității
Vincent Roux: … Aș vrea să discutăm pe marginea ultimelor cifre privind natalitatea în Franța. Avem 645.000 de nașteri și 615.000 de morți. Astea sunt ultimele cifre de la INC. Ce vă spune asta, ca demograf?
Emmanuel Todd: Este foarte interesant, pentru că Franța, alături de lumea anglo-saxonă și de țările scandinave, a reușit mult timp să fie o zonă de conservare, cu o rată de natalitate rezonabilă, cam doi copii per femeie, în timp ce țări precum Germania și Japonia au suferit o implozie a fecundității. Asta s-ar putea explica prin structura familială, prin raporturile dintre bărbați și femei. Sunt societăți care permiteau femeilor și să muncească, și să aibă copii.
Ce este frapant este că, în ultima perioadă, această particularitate a acestei lumi foarte occidentale a dispărut, iar fecunditatea a făcut, și în Franța, implozie. Sigur că, în parte, cauzele sunt economice…
Vincent Roux: Sunt cauze economice… dar am făcut, oare, tot ce se putea face? Adică nu cumva această prăbușire demografică este rezultatul atâtor ani de malthusianism și de ideologie colectivistă, unde se tot trăgeau semnale de alarmă dar, până foarte recent, familia era considerată răul suprem, sursa sărăciei, leagănul tuturor viciilor…
Emmanuel Todd: Aș vrea să răspund fără să mă leg de ideologie, ceea ce e dificil când ajungi într-o asemenea fază de perturbare și faci parte dintr-o societate occidentală, din această lume occidentală. Eu sunt occidental. Dar încerc, totuși, să înțeleg ce se întâmplă cumva din afară, fără să mă implic.
Din punctul meu de vedere, prăbușirea natalității are legătură, pe de o parte, cu sărăcirea generațiilor tinere… Am citit cu mult interes cartea lui Maxime Sbaihi, „Les balançoires vides”, care scoate în evidență importanța locuinței în acest decalaj între dorința de a avea copii și posibilitatea de a avea copii. Deci este evident că există și cauze economice.
Dar eu studiez cu atenție această curbă și sunt și alte lucruri care pot fi observate, dar asta înseamnă să vorbesc în limbaj de antropolog, cât mai logic. Uitați cum e: nu putem avea în același timp și pachetul de unt, și banii pentru pachetul de unt. Prăbușirea ratei natalității s-a accelerat pe la 2016. Dar mai sunt și alte date. Nu vreau să par reacționar…
Vincent Roux: Știu și v-aș apăra de asemenea acuzații…
Emmanuel Todd: Uitați cum stăm. Din 2013, s-a permis căsătoria pentru toată lumea. În 2017 a fost mișcarea „me too”… Ce înseamnă asta? Este rezultatul unei evoluții culturale foarte profunde. Nu sunt doar aceste două evenimente culturale, mai sunt și altele; este o evoluție culturală.
Vincent Roux: Bine, dar scăderea natalității a început mai demult.
Emmanuel Todd: Nu. Prăbușirea natalității, accelerarea acestui declin, corespunde acestor două mișcări. Deci asistăm la o instituționalizare a unei evoluții a moravurilor, a raporturilor dintre bărbați și femei, care se îndepărtează de familia tradițională, care este structura în care se produc copii.
Cum am putea să ne mirăm de prăbușirea natalității într-o țară unde ideologia clasei mijlocii este să prezinte bărbații, adică persoanele de sex masculin, ca indivizi periculoși de la natură. Deci există o dimensiune economică, dar există și o dimensiune culturală. Din nou: nu spun asta ca să pledez pentru revenirea la bunele moravuri de altă dată, dar trebuie să fim conștienți că anumite evoluții culturale au impact asupra demografiei.
La mulți ani, Le Figaro!
Vincent Roux: Le Figaro împlinește 200 de ani. Ce vă place la Le Figaro?
Emmanuel Todd: Ce-mi place la Le Figaro este că e ultima mare platformă media care mă lasă să mă exprim. Dacă tot mă întrebați… Știu că lumea denunță fascismul putinist, dar eu am fost toată viața mea un om al establishment-ului, sunt un produs al acestui establishment. Tatăl meu a fost un mare jurnalist. Eu însumi am scris în jurnale. M-am exprimat în toate marile publicații din Franța… Iar acum, sunt interzis. N-am mai fost atât de popular în viața mea, grație acestor clipuri video, dar, altminteri, m-au interzis peste tot. Iar, pentru mine, ultima mare publicație din presa veche, ca să zic așa, în care mă pot exprima a rămas Le Figaro. Asta dincolo de faptul că Le Figaro era ziarul preferat al străbunicii mele. […]
Vincent Roux: Mulțumim mult. Suntem mereu prieteni de familie cu Emmanuel Todd. Ce-i urați lui Le Figaro la aniversarea a 200 de ani? Într-un cuvânt.
Emmanuel Todd: Într-un cuvânt ? Să continue să mă invite.
Vincent Roux: Mulțumim. Așa vom face. Recomand din nou cartea „La défaite de l’Occident”. Nu trebuie neapărat să fim de acord cu tezele și explicațiile lui Emmanuel Todd, dar această carte trebuie citită și recitită. Este o cură de altitudine mentală, iar asta este ce ne place să promovăm la Le Figaro.
