Progresismul a suferit recent o mare înfrângere odată cu prăbușirea lui Jason Arday, tânărul britanic de origine ghaneză devenit, în 2023, la vârsta de numai 37 de ani, profesor de sociologie și educație la prestigioasa Facultate de Educație a Universității Cambridge, fiind ales, în același an, membru în Jesus College.
Reluând povestea fulminantei lui ascensiuni, Zero Hedge notează câteva dintre realizările literalmente incredibile cu care Jason Arday se lăuda – și pe care un sistem afectat de ideologiile progresiste le-a crezut, în pofida bunului simț.
De exemplu, Jason susținea că a alergat 30 de curse de maraton în 35 de zile, ultimele nouă dintre ele (aproape 400 km) cu un picior rupt; și l-au crezut. Susținea că nu a dormit aproape deloc preț de 15 ani; și l-au crezut.
Jason susținea că a fost diagnosticat la vârsta de trei ani cu un întârzieri generale în dezvoltare și autism, iar medicii preziceau că va avea nevoie de asistență întreaga viață. Susținea că nu a vorbit deloc până la vârsta de 11 ani și că nu a învățat să citească și să scrie decât la 18 ani. Asta nu l-a împiedicat pe Jason să meargă la școală și să obțină două calificări, una în educație fizică, una în industria textilă, și să se înscrie la facultate, absolvind Universitatea St. Mary din Twickenham în 2008. Au urmat două masterate în pedagogie, sociologia educației și un doctorat în educație la Universitatea John Moore din Liverpool (2015).
Ceea ce înseamnă că Jason a reușit, în numai 11 ani (de la vârsta de 18 la cea de 29 ani), să treacă de la analfabetism și retardare la titlul de doctor, dând dovadă de o viteză supraomenească a proceselor cognitive. Unde mai pui că, susținea el, în acest timp, pentru a se întreține, a avut și mai multe slujbe concomitente și a făcut și sport la nivel profesionist. Și l-au crezut.
Nu doar l-au crezut; universități prestigioase au început să se bată pe el. Fără nicun fel de cercetare post-doctorală, Jason a primit un post permanent la catedra de educație fizică de la Universitatea Roehampton, apoi un post de director la departamentul de sociologie al Universității Durham, care l-a numit și decan pentru „popoare și culturi” în cadrul Facultății de Sănătate și Științe Sociale – unde se ocupa, coincidența face, de inițiativele de diversitate și incluziune.
În 2021, Jason a devenit președintele catedrei de sociologia educației la Universitatea din Glasgow, devenind unul dintre cei mai tineri profesori universitari din Marea Britanie. Ceea ce a atras atenția Universității Cambridge, care, neputând rata un asemenea geniu atât de divers – de la apartenența rasială la greutățile de dezvoltare și de la atât de târzia alfabetizare la atât de incredibilele performanțe școlare – i-a oferit postul de profesor de sociologie și educație.
Atât de seduși au fost factorii responsabili de la Cambridge de povestea acestui tânăr, care venea să le probeze ideologiile dincolo de orice așteptări omenești, încât nu au verificat nimic din ce-și scrisese Jason în CV. Comisia a fost „atât de profund captivată de povestea de viață unică și extrem de înălțătoare a lui Jason, încât procesul de angajare s-a concentrat nu pe verificarea istoricului lui de educație și muncă, ci pe viziunile lui despre departamentul de sociologie și activismul lui în domeniul diversității și incluziunii.”
Povestea țesută de Jason a început să se destrame la începutul acestui an, când o verificare a ajuns la concluzia că teza lui de doctorat din 2015 era plagiată, la fel ca multe dintre articolele pe care le publicase la jurnale prestigioase. Uluitor, Cambridge a ales să-l apere, respingând acuzațiile aduse minunatului Jason fără măcar să-l ia la întrebări; orice acuzație era, desigur, parte dintr-o „oribilă campanie de hărțuire” a unui tânăr cărturar vulnerabil și dislexic și autist.
Oribila campanie a continuat, și s-a observat că nici universitatea din Liverpool, nici Routledge, nici editurile, nici jurnalele nu-și făcuseră treaba. De fapt, mai nicio autoritate și niciun colaborator, pe întreg miraculosul parcurs al lui Jason, nu verificase nimic din ce producea acest geniu, pentru că nimeni nu voia să se trezească acuzat de rasism.
Ceea ce s-a și întâmplat: Jason însuși, confruntat cu aceste probe, a acuzat pe toată lumea de rasism. Jason a povestit abuzurile îngrozitoare la care ar fi fost supus de colegii de la Cambridge, care, printre altele, le-ar fi trimis părinților lui un cap de porc. Jason nu i-a făcut o poză cu telefonul, de care, altminteri, era nedespărțit; nu a povesit niciunui coleg ce se întâmplase; dar susține că, niște luni mai târziu, a raportat incidentul și poliția a făcut cercetări, descoperind măcelăria de la care provenea căpățâna. Dacă o astfel de plângere și un raport de anchetă nu apar înregistrate la poliție și nici lucrătorii de la măcelărie nu-și amintesc nimic despre acest incident, tot rasismul sistemic este de vină.
Motiv pentru care Jason a mobilizat 12.000 de persoane – inclusiv politicieni verzi și laburiști și colegi progresiști de la Cambridge și de la alte universități, care au semnat o petiție în apărarea lui. Un mare profesor de de științe cognitive de la Cambridge – Sir Simon Baron-Cohen – a atras atenția asupra impactului pe care odioasa campanie îl avea asupra lui Jason – problema nu era plagiatul, nu era adevărul, nu erau standardele educației superioare; problema era siguranța lui Jason, astfel că „hărțuirea” trebuia să înceteze.
Universitatea Cambridge l-a declarat pe Jason Arday victima unei „odioase campanii de decredibilizare”, condusă de media de dreapta, și i-a oferit măsuri de siguranță, de la alarme de panică la personal de specialitate pentru verificarea corespondenței. Nicio editură și nicio publicație nu a stopat colaborarea cu Jason.
Asta până zilele trecute, când Cambrdge a anunțat că, „urmare unor noi informații”, a lansat o anchetă privind „calificările academice și pozițiile onorifice” pretinse de Jason. Iar Jason a demisionat, gest care „nu trebuie greșit interpretat ca o acceptare a narațiunilor false” aruncate asupra lui; „munca” lui va continua, dar are nevoie de „timp pentru a se vindeca”.
În final, spune Zero Hedge, probabil că nu vom afla niciodată adevărul întreg despre fabuloasa ascensiune a lui Jason Arday și nenumăratele lui realizări incredibile, dar povetsea este una exemplară, pentru că demonstrează cum, atunci când ideologia primează, un individ lipsit de competențele și studiile necesare, dar dotat cu o gură mare și o imaginație hiperactivă, poate ajunge să predea la Cambridge și să publice volume academice
„Faptul că Jason Arday a ajuns la o asemenea poziție este un rechizitoriu la adresa stării actuale a instituțiilor academice din Marea Britanie”, care „au renunțat la idealurile meritocrației și excelenței, punând diversitatea, echitatea și incluziunea pe primul loc între virtuțile educației moderne”. Tendință care nu se găsește doar în universități, ci „face parte din procesul mai larg de declin societal și civilizațional”. „Instituțiile de elită nu mai sunt dominate de cărturari în căutarea adevărului și cunoașterii, ci de oameni care nutresc o credință aproape religioasă în multiculturalism și diversitate”.
Sursa în text.
