Libération comentează „propunerea incendiară” făcută de Jean-Luc Mélenchon, candidatul partidului de stânga La France Insoumise pentru alegerile prezidențiale din 2027: „ștergerea” sau „înghețarea” datoriei publice a Franței.
Propunerea lui Mélenchon a stârnit alarma printre politicieni (unii avertizează de un conflict major cu Banca Centrală Europeană – BCE, alții, de excluderea Franței din sistemul bancar), în condițiile în care, pe de altă parte, fostul premier François Bayrou – ale cărui tentative de redresare printr-un program de austeritate au fost respinse – atrăgea recent atenția că „Franța se îndreaptă spre colaps”.
Potrivit INSEE, datoria Franței a depășit, în primul trimestru al anului 2026, pragul de 3.500 de miliarde euro (adică 117,5% din PIB) și nu se preconizează o scădere în următorii ani. Mélenchon propune încă din 2020 anularea unei părți din datoria publică, mai exact suma de 600 miliarde euro (17% din total), deținută de Banca Franței în numele BCE.
În concret, UE, la solicitarea Franței, ar trebui să determine BCE să accepte transformarea părții din datoria suverană pe care o deține într-o datorie perpetuă, fără dobândă. Măsura ar echivala cu o „înghețare” care vizează titlurile deținute de banca centrală, eliminând atât obligația de rambursare a capitalului, cât și plata dobânzilor; datoria ar continua să apară în evidențele contabile, constituind o anulare de facto.
Principalul obstacol în calea acestei măsuri ar fi de natură juridică. În 2021, când problema anulării datoriilor acumulate în perioada covid apăruse deja pe agenda discuțiilor, președinta BCE, Christine Lagarde, a afirmat că orice anulare de datorii ar încălca tratatele UE, pentru că BCE nu poate finanța direct statele membre. Asta pe lângă independența guvernatorilor băncilor centrale, care nu permite guvernelor să le impună decizii.
Condiții în care, spune Libération, această soluție ar presupune „inițierea unui proces lung și complex de revizuire a tratatelor – un demers posibil, totuși, cu acordul celor douăzeci și șapte de state membre”. Mélenchon promite că, odată ajuns la putere, își va găsi „aliați” pentru această soluție printre ceilalți lideri europeni (mai greu de crezut că printre țări precum Germania, Țările de Jos sau țările nordice).
Ca efect pozitiv, „prin anularea unei părți din datorie și a dobânzilor aferente, statul și-ar reduce ponderea datoriei în PIB sub pragul simbolic de 100% – precum și costurile de deservire a datoriei – într-un moment în care se estimează că va cheltui 60 de miliarde de euro doar pentru plata dobânzilor în 2026. Pe hârtie, această reducere a nivelului datoriei publice ar duce la scăderea ratelor dobânzilor” și ar da guvernului „o marjă de manevră bugetară”, permițându-i „contractarea de noi împrumuturi pentru a finanța valul masiv de investiții necesare tranziției ecologice, competitivității, inovării, sănătății și altor domenii”.
Criticile aduse acestei propuneri țin de o potențială destabilizare a piețelor financiare (măsura ar putea fi percepută ca o recunoaștere a insolvabilității, ceea ce ar descuraja investițiile și ar determina viitorii creditori să impună dobânzi mai mari) și de eventualul efect inflaționist. Pentru mulți economiști, singura soluție a problemei este reducerea cheltuielilor (regim de austeritate).
Citat de Libération, Matthieu Pigasse, bancher de investiții specializat în restructurarea datoriei suverane, susține că „datoria publică franceză deținută de BCE poate fi anulată fără niciun impact economic sau financiar”, citând exemplul Greciei: „80% din datoria grecească deținută de instituții financiare [private] a fost anulată fără a provoca daune… Este cea mai clară dovadă că anularea datoriei este posibilă”.
Dar cu ce preț? – întreabă Libération – și răspunde: „Cu prețul unui plan drastic de austeritate (reduceri ale salariilor și pensiilor, privatizări masive) implementat de Troikă (FMI, BCE și UE), care a dus la o creștere bruscă a șomajului și a ratei sinuciderilor în rândul populației elene”.
Altfel spus, și cu datorie publică, și fără datorie publică, „soluția”, pentru populație, este tot un regim drastic de austeritate.
Sursa în text.
