NPR ne anunță că, la numai o zi după lansare, Google și-a retras noul produs, o aplicație IA care permite utilizatorilor să modifice imaginile de pe Google Earth promovată cu îndemnul: „Alegeți orice punct de pe pământ în rețeaua Google Earth, faceți zoom, apăsați create image și apoi scrieți ce ați vrea să vedeți”.
Ceea ce oamenii au și făcut. „Am văzut profesioniști în domeniul geospațial care au folosit aplicația pentru mai multe scopuri utile”, a comentat compania Google în declarația de retragere a produsului postată pe X; „Dar am văzut și oameni care distribuie imagini nereale care par să încalce politicile noastre”.
Un expert care a verificat aplicația spune: „Am încercat să pun un refugiat la granița mexicană, o uzină nucleară în Iran, un avion prăbușit la Amsterdam, un spital distrus de o bombă în Gaza. Niciuna dintre aceste teme nu mi-a fost refuzată”. Jurnaliștii de la NPR au generat și ei, la fel de ușor, incendii pe Insula Kharg din Iran și o inundație masivă în Washington, la Capitoliu.
Știri peste știri – false – de primă pagină. Dacă aceste creații au fost permise, ne întrebăm ce imagini nereale or fi fost cele care încalcă politicile Google.
Experții și analiștii care se bazează pe Google Earth pentru a verifica știrile și atrocitățile din colțuri greu accesibile ale lumii au tras imediat un semnal de alarmă: aplicația poate fi utilizată pentru a crea imagini de satelit deepfake.
Un criminalist specializat în analiză de imagine a postat pe X: „Mă întreb cum a fost aprobată ideea asta intern, când oportunitățile de dezinformare și abuz sunt literalmente nelimitate”.
Într-o lume invadată de falsuri generate de IA, imaginile obținute de sateliți sunt un instrument cheie, folosit inclusiv de jurnaliștii de investigație, pentru a face deosebirea între ce e fals și ce este adevărat. Deși nu întotdeauna aduse la zi, imaginile oferite de Google Earth sunt cuprinzătoare, au o rezoluție bună și pot fi folosite ca referință sigură, fiind considerate nu imposibil, dar greu de falsificat sau imitat.
O aplicație care permite oricui să creeze și să distribuie imagini false, pretins provenite de la sateliți, nu poate decât să distrugă această încredere, creând mai multă confuzie, mai multă dezinformare – dar și posibilitatea pentru guverne să susțină că anumite imagini deranjante politic nu sunt reale.
Google a retras aplicația promițând să o perfecționeze și să introducă măsuri de siguranță. Experții spun că lansarea însăși a acestui produs a deschis poarta neîncrederii: larg accesibilă sau nu, tehnologia există și poate fi folosită de cei interesați. Dacă Google continuă să o dezvolte, minima siguranță dată de dificultatea procesului de falsificare dispare. Diferența dintre știri reale și fake news va deveni imposibil de demonstrat.
Sursa în text.





