Pentru cetățenii care – lăsându-se în mod ușuratic prinși cu grijile privind prețurile în creștere, agitația pentru război, criza datoriei suverane, pauperizarea clasei mijlocii, analfabetismul copiilor școlarizați sau frigul din case în iarna care vine, au pierdut din vedere esențialul – reamintesc că urmează curând (la Antalya, între 9 și 2- noiembrie) un eveniment cu adevărat important: Cea de-a 31-a Conferință a Părților ONU privind Schimbările Climatice (COP31).
Miniștrii de mediu ai țărilor membre UE urmează să se întâlnească la Luxemburg zilele următoare să-și bată în cuie poziția comună.
France24 ne informează că, pentru a preveni un nou șut – pardon, chute – ca acela de la COP-ul trecut, unde UE, autodeclarată „lider global în acțiunile climatice”, s-a izbit de realitatea că niciuna dintre marile puteri n-o urmează pe cutezătoarele cărări ale renunțării voluntare la combustibilii fosili – Comisia Europeană intenționează să abordeze „o poziție foarte defensivă”.
„Ar fi contraproductiv să venim cu așteptări exagerat de mari”, a spus un oficial al Comisiei Europene sub protecția anonimatului, adăugând „Dacă așteptările sunt formulate în acești termeni [rupți de realitate], absența unui astfel de progres ar putea fi interpretată ulterior ca dovadă a eșecului” – deși, se înțelege, ea ar fi, dimpotrivă, o dovadă a succesului.
Irlanda, care deține în acest moment președinția Consiliului, a circulat o propunere de strategie UE pentru COP31 care reflectă albastrele realități; în esență, nimeni nu mai are bani pentru tichia de mărgăritar: „Deși suntem deschiși la discuții privind modul în care pot fi onorate angajamentele financiare existente nu există nicio intenție de a oferi finanțări noi”, se arată în document; adică nu există surse de finanțare nici pentru ce s-a antamat deja, cu atât mai puțin pentru alte scheme.
Cu toate astea, așa cum afirma, în numele UE, reprezentantul Consiliului European la Conferința ONU privind biodiversitatea, eveniment aflat în desfășurare zilele astea la Erevan, „Nu se poate accepta nicio reducere a nivelului de ambiție convenit” (ne informează Climate Watch).
Astfel încât, dacă pe plan global aceste ambiții nu primesc susținere, Comisia vrea să și le impună măcar asupra blocului european. Aflăm din Rapporteur că Bruxellesul a propus o nouă reglementare, prima de-acest fel, care vrea să oblige statele membre să-și elaboreze planuri pentru a face față „celui mai pesimist scenariu” de „încălzire globală” – care, întâmplarea face, e mai mult o „încălzire europeană”.
Potrivit noii regulări: până în 2028, Comisia va face niște evaluări ale riscurilor presupuse de acest scenariu – care sunt, de altfel, anunțate din premisă drept catastrofale; după aceea, urmând îndeaproape evaluarea eminamente obiectivă emanată de Comisie, statele membre vor avea termen până în 2030 să-și facă planurile de „reziliență” față de acest „cel mai pesimist” scenariu; în fine, din 2030 încolo, UE va monitoriza din doi în doi ani, în eternitate, progresele înregistrate de lagărul continental.
Trebuie spus că, potrivit Comisiei, Europa urmează să fie trosnită cu cele patru grade Celsius fatale pe la anul 2100. În ciuda pesimismului devastator al proiecției, nu poți să nu remarci, prin contrast, optimismul cu care Comisia se vede existând și atoatecontrolând și peste 75 de ani.
Foarte inspirată, Teresa Ribera, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene și responsabilă pentru „tranziția verde”, a denumit regimul pe care l-ar crea această reglementare în statele europene „noua normalitate”, asigurând, în același timp, jurnaliștii că „schimbarea climatică nu este o făcătură (hoax)”.
Condiții în care este și mai puțin surprinzător că, potrivit Politico, proiectul de Lege privind Reziliența Climatică propus de Comisie este aliniat la cele mai recente proiecții ale Națiunilor Unite, pe care nu am absolut nicio intenție să le înșir.
Propunerea de „nouă normalitate” s-a izbit deja de opoziție, potrivit unei alte relatări Rapporteur. Prima și cea mai importantă critică este că UE vrea ca statele membre să implementeze distopia preventivă pe propriii bani – adică pe banii cetățenilor – din bugetele naționale, sau din fondurile UE deja alocate – care, cum spuneam mai sus, sunt deja insuficiente.
Alte critici vin chiar de la adepți. Potrivit Philenews, Bruxellesul se confruntă cu presiuni de a transforma avertismentele climatice în garanții de asigurare pentru catastrofe naturale, unde ar exista un deficit de 75%.
Comisia însăși a estimat daunele cauzate de impactul climate change între 2022 și 2025 la cca. 200 de miliarde de euro, iar deficitul de investiții pentru „adaptare” se ridică la 70 de miliarde de euro anual.
Reunindu-și flagranta obiectivitate într-un efort comun, organizațiile Finance Watch, World Wildlife Fund (WWF) și ShareAction i-au transmis vineri o scrisoare președintei Comisiei, Ursula von der Leyen, îndemnând Bruxelles-ul să utilizeze viitoarea „Alianță pentru Asigurări Climatice” (pe care von der Leyen a anunțat-o din septembrie) pentru a lua măsuri concrete în vederea reducerii decalajului tot mai mare în ceea ce privește protecția prin asigurări.
Un anume Paul Fox, „expert principal în cercetare și advocacy în cadrul Finance Watch”, susține „propunerile Autorității Europene de Asigurări și Pensii Ocupaționale (EIOPA) și ale Băncii Centrale Europene de a se crea un sistem european stratificat, care să combine mecanismele naționale, un fond comun de reasigurare la nivelul UE și finanțarea publică a intervențiilor în caz de dezastre”.
Aceste „asigurări împotriva riscurilor naturale” ar urma să fie calificate ca „Serviciu de Interes Economic General” și însoțite de stabilirea unor scheme naționale public-private capabile să ofere acoperire în întreaga Europă – dar și de crearea unui nou fond european – rezervă de capital pentru asigurători.
Cei pasionați pot citi mai multe detalii despre raportul Finance Watch în susținerea industriei de asigurări într-o altă relatare Philenews.
Eu mă grăbesc să închei cu o știre Euronews: experții de la Lancet Countdown, care se ocupă cu „monitorizarea progreselor în sănătate și climate change” au emis un raport foarte important prin care cer OMS și ONU să declare, dimpreună și oficial, că „schimbările climatice sunt o urgență sanitară globală”.
Nu e prima dată când se încearcă declararea unei crize globale pe motiv de vreme. La Summit-ul Viitorului din 2024, ONU voia să anunțe „starea de urgență planetară” dar nu a reușit. Pe-atunci, Comisia pentru Guvernare Climatică (Climate Governance Commission – CGC) cerea măsuri drastice, majore, fără precedent; o „acțiune globală rapidă care să transforme economia mondială”, cu tot felul de măsuri care – mai mici, mai mari, mai lungi, mai scurte – trebuiau și puteau fi aplicate cu condiția ca guvernele să dea dovadă de „curaj politic”. De unde rezultă cât de multă susținere ar avea aceste resetări din partea populației.
De data asta, scopul declarației de „urgență sanitară globală din motiv de climate change” ar fi acela de „a transforma acțiunile climatice la nivel global, trecând de la angajamente voluntare, implementate lent, la o gestionare coordonată și obligatorie a situației de urgență”. Pentru care transformare de urgență – care constă, în mare parte, în activarea mecanismelor de supraveghere și control integrat al populației create de OMS și ONU de la covid încoace – este nevoie de (foarte mulți) bani, inclusiv de la guverne.
Ambele inițiative – UE și Lancet – ar trebui să se discute la COP31, probabil ultimul eveniment important desfășurat de ONU sub conducerea actualului secretar general, Antonio Guterres.
Sursele în text.
