Un cuplu care pretinde că face parte dintr-un trib african altminteri dispărut s-a instalat la Jedburgh, în Roxburgshire, Scoția.
După ce au primit notificare de evacuare de la consiliul local, regele Atehehe, regina lui, Nandi, și doamna de companie Asnat și-au instaurat regatul într-o pădurice din localitate – deși, pentru acces la WiFi, își mai plimbă alaiul, din când în când, pe la magazinașele din apropiere.
Gurile oficiale spun că regele Atehehe ar fi, de fapt, un anume Kofi Offeh, 36 de ani, fost cântăreț de operă și agent de publicitate în Ghana, iar regina Nandi, o anume Jean Gasho, din Zimbabwe. Cât despre Asnat – sau Lady Safi – ea ar fi o anume Kaura Taylor, originară din Texas, pe care familia ei, care a dat-o dispărută acum câteva luni, speră să o vadă acasă în noiembrie, când îi expiră viza turistică.
Dar povestea nu este nici pe departe atât de banală. Regina Nandi s-a plâns, pe propriul blog, că Palatul Buckingham a vrut s-o aresteze în 2023, pentru că periclita încoronarea regelui Charles (al Marii Britanii).
De ce – v-ați putea întreba – amenința Nandi tronul lui Charles? Pentru că ea și regele ei sunt descendenți ai regelui David, iar Sionul biblic nu este situat unde credem noi, ci în Scoția, unde cuplul monarhic a revenit acum ca să revendice pământul strămoșesc, expropriat de regina Elisabeta I „în anii 1590, când i-a expulzat pe iacobiții negri din Anglia”.
Regele însuși proclamă, într-un video, că „Este vremea să aducem ostaticii înapoi acasă. A venit timpul pentru puterea neagră în Kubala”. Declarație explicată, întrucâtva, de regină într-o postare: „Dacă nu trăiești azi într-un tabernacol, dacă așa ceva ți se pare străin… atunci nu ești printre cei chemați și n-o să faci parte din lumea nouă în care pășim acum, literalmente. Vechea lume s-a dus”. Și, misterios: „Acum este timpul să mănânci paste în sălbăticie. Kubala, Kubala”.
Până la filmul pe care îl așteptăm de la Netflix pe acest subiect istoric (dacă nu l-a făcut deja, ceea ce ar putea explica multe), iată câteva imagini cu familia regală african-scoțiană:
Surse: Daily Mail; The Independent