În așteptarea propunerii de buget UE pentru 2028-2034, paisprezece state – mai mult de jumătate din țările membre – au înaintat un document care se opune planurilor Comisiei Europene de a centraliza gestiunea și distribuția fondurilor europene, creând un singur buget pentru fiecare țară și condiționând eliberarea fondurilor de îndeplinirea unor obiective politice.

Semnatarele documentului – România, Bulgaria, Cehia, Grecia, Spania, Ungaria, Italia, Letonia, Litania, Polonia, Portugalia, Slovenia și Slovacia – consideră că măsura de centralizare intenționată de Comisie ar da putere mai mare guvernelor naționale și Bruxellesului, defavorizând, însă, regiunile și alte departamente ale Uniunii Europene. Potrivit comentatorilor de la Euronews, aceste țări urmăresc crearea unui buget separat pentru reducerea discrepanțelor dintre cele mai sărace și cele mai bogate regiuni ale Europei.

Într-o scrisoare adresată Ursulei von der Leyen, socialiștii din Parlamentul European (S&D) au afirmat: „Ne opunem ferm abordării «un singur plan național pentru fiecare stat membru», precum și ideii ca planurile naționale să fie fondate pe regula «plăți contra reforme»”.

De asemenea, ei au subliniat că „politicile de coeziune și Fondul Social European+ nu trebuie să cadă victimă” noului cadru bugetar, care ar trebui să asigure „creșterea economică și convergența socială” fără „nicio reducere a cheltuielilor sociale”.

Aceeași poziție este susținută și de guvernul conservator al Poloniei.

Sursa: Euronews

Print articolSalvează PDF