The New York Times relatează detaliile unui experiment, în cadrul cărui 72.000 de copii din cinci țări europene au acceptat un program de „detoxifiere digitală voluntară”.
Proiectul a durat trei săptămâni și a fost condus de o echipă de experți independenți din Austria. Unii copii au renunțat total la lumea digitală, alții au redus la maximum timpul de expunere la Internet; mulți au ieșit de pe platformele de socializare online; unii au primit telefoane „proaste” (dumbphones), fără acces la Internet, doar ca să aibă pe ce butoane să apese.
Articolul redă discuțiile purtate de jurnaliști cu 14 participanți din Austria, cu vârste cuprinse între 10 și 17 ani.
Unde unii copii au resimțit prima zi a experimentului ca extrem de dificilă, alții au crezut că 21 de zile vor trece foarte ușor.
Următoarele două zile au fost de aclimatizare. Una dintre participantele la experiment (16 ani), declara: „Când sunt pe telefon, nu trebuie să gândesc. Fac scroll și, după aia, nu-mi mai amintesc ce-am văzut. Când n-am mai avut telefonul, nu-mi mai puteam opri gândurile. Au venit peste mine ca un val”. O alta (17 ani) relatează: „Am acasă un violoncel, pus într-un colț. L-am luat și am început să cânt la el. Este foarte distractiv să nu ai telefon și să iei diverse lucruri, să începi să le încerci”.
Până la finalul primei săptămâni, copiii își dezvoltau relațiile cu apropiații. Un băiat de 16 ani povestea că a jucat o seară întreagă șah și alte jocuri cu părinții lui, în loc să stea singur în camera lui, jucând jocuri video sau uitându-se în telefon. O fată relata că, desprinsă de reacțiile emoționale cauzate de TikTok (mai ales depresive), a reușit să discute cu mama ei și chiar să asculte ce-i spune.
În a doua săptămână, copiii au raportat că gândesc mai bine. „În mod normal, scriu zece propoziții, după care iau o pauză, mă uit la telefon, mai scriu un paragraf. Uit ce-am scris înainte, uneori repet aceeași frază sau scriu ceva ce nu se potrivește deloc. Dar acum am scris fără întrerupere”. Sau: „Am învățat pentru teza la spaniolă. În mod normal, când învăț, iau mici pauze ca să mai trimit un mesaj pe Snaps sau altceva… Acum am învățat să mă concentrez mai bine. Știam că n-o să mă sune nimeni, n-o să-mi dea nimeni mesaj, iar asta mi-a dat mai multă energie”.
Undeva, spre finalul celei de-a doua săpătmâni a experimentului, copiii au început să se simtă singuri, fie pentru că nu mai comunicau cu prietenii lor, fie pentru că familia lor continua să folosească telefonul, în loc să discute cu ei. Un băiat se plângea: „Acasă, am observat că și mama, și fratele meu, și tata, toți erau tot timpul pe telefon, eu eram singurul din casă fără telefon. M-a enervat foarte tare. Le-am zis să înceteze, dar nu mă ascultă”.
În zilele următoare, copiii au găsit diverse soluții la problema izolării. Unii au luat pentru prima dată bicicleta ca să-și viziteze prietenii; unul dintre ei, după o oră și douăzeci de minute de ciclism într-o zonă rurală, spunea că a văzut pentru prima dată veverițe, cai, o căprioară, o vulpe. Alții au călătorit pentru prima dată cu trenul fără ajutorul telefonului – de la cumpărarea biletelor fizice, până la memorarea traseului și a gărilor.
În ziua 21, când și-au deschis din nou telefoanele, mulți copii au spus că n-ar vrea să se întoarcă de unde au plecat: „M-am simțit foarte bine în experiment și mi-a fost teamă că iar voi folosi mereu telefonul”; „De fapt, nu voiam să-l deschid”; „Aveam peste 70 de mesaje pe Snapchat, așa că l-am dat imediat la o parte. Nu voiam să mă uit”. Un altul: „Mi-am verificat mesajele, m-am uitat ce pierdusem pe Instagram și pe TikTok. Nu era mare lucru.”
Per total, în urma experimentului, mulți copii au decis să-și limiteze prezența online. Unii preferă acum să citească, să deseneze, să se joace afară. O fetiță spunea: „Am așteptat până sâmbătă dimineață să-mi pun cardul SIM înapoi. Voiam să mai păstrez sentimentul ăla că nu sunt disponibilă decât dacă mă sună cineva. Încă n-am deschis TikTok și nu-mi lipsește deloc.”
Sursa în text.
