În cadrul discursului ținut în fața Adunării Generale a Națiunilor Unite, președintele Donald Trump a anunțat că, de-acum încolo, inteligența artificială nu va mai fi numită „artificială” ci „superinteligență”.

Asta pentru că „artificial” dă impresia de „contrafăcut”, de „sintetic”, când, de fapt, este vorba despre ceva „revoluționar”, „chiar uluitor”.

„Din acest moment, toate documentele oficiale ale SUA – și, sper, ale întregii lumi – vor fi modificate pentru a folosi termenul mult mai corect de «super», în loc de «artificial». Altfel spus, bun venit în noua lume a superinteligenței – SI. Să vedem cum va merge. De sunat, sună mult mai bine”, a declarat președintele Trump.

Comentând inițiativa, Defense One ne reamintește că „superinteligența artificială” (ASI) este definită de specialiști ca un sistem mult mai inteligent decât omul în toate domeniile de interes – sistem care încă nu există și este considerat doar „ipotetic”. (Mulți experți consideră că nici nu va exista vreodată).

„ASI este un pas mai departe decât AGI [inteligența artificială generală], pe care OpenAI o definește ca «sisteme cu înaltă autonomie care depășesc performanța umană la majoritatea misiunilor cu valoare economică»”. Nici AGI nu există încă, fiind considerat un nivel „teoretic”.

Stadiul actual de dezvoltare al acestei tehnologii este, simplu, „inteligență artificială” sau „Narrow AI”.

Schimbarea etichetei IA în „Superinteligență” nu înseamnă că tehnologia chiar a atins acel stadiu; ea rămâne, în continuare, „Narrow AI”.

Firstpost raportează că anunțul de la ONU a fost precedat de un sondaj efectuat de echipa Trump în care, declarând că termenul „Inteligență Artificială” este „incorect și insuficient de elocvent”, președintele a cerut cetățenilor să propună alte denumiri. Președintele însuși a oferit câteva alternative: „Inteligență Superioară”, „Inteligență Extremă”, „Inteligență Supemă” și „Super Inteligență”. „Suprema” a fost repede abandonată, pentru că genera, pare-se, o „asociere subconștientă” cu Curtea Supremă a Statelor Unite ale Americii. Din lista rămasă, lumea a votat pentru mult mai cunoscutul termen de „superinteligență” – deși, așa cum explica Defense One, termenul are propria definiție tehnică, potrivit cu care acest nivel de dezvoltare IA nu a fost atins.

Schimbarea etichetei, avertizează Firstpost, nu este un simplu joc lingvistic, ci „semnalează o schimbare de atitudine în politica națională a Washingtonului cu privire la această tehnologie”: „Administrația [Trump] accelerează agresiv construcția de centre de date, respingând reglementarea IA la nivel internațional, înființând o «Forță IA» ca nouă ramură a forțelor armate și prezentând puterea de calcul avansată nu ca pe un posibil risc la adresa securității, ci ca pe o cursă geopolitică existențială împotriva Chinei, pe care America trebuie s-o câștige cu orice preț”.

„Redenumind domeniul ca «Super Inteligență», Casa Albă urmărește să intimideze, să proiecteze o imagine de autoritate, de dominație incontestabilă, aliniind denumirea tehnologiei cu ceea ce Trump descrie ca transformare economică și strategică mai mare decât Revoluția Industrială și Internetul luate împreună”.

De altfel, președintele Trump a făcut anunțul privind schimbarea denumirii în contextul competiției strategice care opune SUA și China.

Dar atât momentul, cât și locul ales pentru acest anunț (Adunarea Generală ONU), comentează Firstpost, „sunt profund simbolice. Secretarul general ONU, António Guterres, și directorul ONU pentru Drepturile Omului, Volker Türk, au promovat nu odată ideea că IA ar trebui reglementată la nivel global, cu sisteme de guvernanță globală, cu garanții pentru protecția drepturilor omului, cu tratate care să stabilească standarde internaționale”.

Pe fundal, ia amploare conflictul privind reglementarea acestei tehnologii, conflict care opune, pe de o parte, administrația Trump și susținătorii acesteia din cadrul Partidului Republican, dar și companii precum Palantir și, mai nou, Meta, și, pe partea celalaltă, o tabără numeroasă, formată din mari companii americane producătoare (OpenAI, Anthropic), lideri ai Partidului Democrat și diverse organizații activiste și figuri influente la nivel internațional – precum Bill Gates, care a declarat recent, în stilul lui penicard-profetic, că „IA ar putea ucide un miliard de oameni”.

Președintele Trump a respins aceste idei ca „manevre globaliste” care amenință să îngrădească inovația companiilor americane, lăsând câmp liber de dezvoltare adversarilor. Discursul lui de la tribuna Adunării Generale a semnalat ONU și celorlalte țări că SUA nu este interesată de obținerea consensului multinațional și nu va semna niciun tratat internațional care limitează dimensiunile sau capacitatea de calcul a modelelor IA din rațiuni de securitate sau de orice altă natură.

Administrația Trump a anunțat încă de la inaugurare că accelerarea dezvoltării IA cu scopul atingerii AGI/ASI este o prioritate națională. Parte din acest efort este Proiectul Stargate (intrat între timp în umbră), a cărui piesă de rezistență, compania OpenAI, susține acum – dimpotrivă – încetinirea dezvoltării IA.

În ciuda acestei opoziții deloc neglijabile, Washingtonul a anunțat în ultima perioadă câteva „transformări structurale” în domeniu.

Prima, comentează Firstpost, ar fi înființarea unei noi ramuri a forțelor armate („AI Force”), care va avea misiunea de a apăra infrastructura digitală a Statelor Unite, de a asigura aprovizionarea cu semiconductori avansați, a proteja proprietatea intelectuală americană de atacurile unor actori străini și a integra programele avansate în doctrinele militare americane.

Un alt semnal este anunțul administrației că dorește să angajeze un nou director de strategie tehnologică la nivel național, după ce David Sacks și-a încheiat mandatul. Presa a speculat recent că noul „țar IA & Cripto” ar putea fi secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, dar, potrivit unei relatări Seeking Alpha, acesta a pus capăt zvonurilor spunând că „nu există decât un țar al IA, iar acela este președintele Trump”.

De asemenea, administrația Trump susține agresiv expansiunea rețelei electrice și centrelor de date, în ciuda unei opoziții tot mai vocale și mai răspândite din partea cetățenilor americani. Firstpost relatează că, răspunzând îngrijorărilor unor lideri municipali cu privire la consumul de energie, poluare și alte probleme cauzate de centrele de date, Trump a avertizat că regiunile care se opun acestei dezvoltări vor rămâne „înapoiate și sărace”.

Într-o conversație cu șeful Nvidia, Jensen Huang, Trump a afirmat că centrele de date sunt „petrolul următorilor 20 – 25 de ani” și că abundența energetică și capacitatea de calcul ar fi principala sursă de bogăție a secolului XXI. În același cadru, Trump a denunțat ideea că IA ar reprezenta un pericol existențial pentru omenire este „o farsă”, „o făcătură”, „o conspirație bolnavă” menită să încetinească progresele Americii.

Dincolo de toate astea, însă, este vorba despre dorința administrației Trump de a câștiga competiția strategică dintre SUA și China: „Cine câștigă IA, trebuie să țineți minte asta – iar acum spun: cine câștigă SI, cine câștigă superinteligența, iese victorios. Acela este grupul câștigător” – a spus președintele. Schimbând eticheta, Trump nu poate transforma „Narrow AI” în „Superintelligence”, dar poate declara victoria… terminologic.

Sursele în text.

Salvează PDFPrint articol