The European Conservative comentează „Raportul Comisiei Speciale privind Scutul European pentru Democrație” – aflat în fază de proiect, care conține concluziile și recomandările unei comisii special constituite din europarlamentari pentru a examina unul dintre cele mai ambițioase proiecte avansate azi de Bruxelles: zisul „European Democracy Shield”.
Presupusul rol al acestei comisii era să afle pentru ce există Scutul acesta; de cine și pe cine apără și păzește el – adică să identifice amenințările; să afle cine îi supraveghează, totuși, pe pretinșii scutieri; să afle ce înseamnă, totuși, „reziliența democratică”, întrucât seamănă mai mult cu o gestionare a opiniei publice; și, în fine, dacă nu cumva apărarea democrației de manipulare este un mijloc de manipulare a democrației – o surpriză care ne-ar lăsa absolut mască.
Dar, spune articolul, „Bruxellesul are un talent special de a transforma orice analiză într-o predică”.
„Raportul Comisiei Speciale nu-i atât un avertisment despre pericolul pe care acest instrument îl creează la adresa democrației, cât o odă dedicată acestuia. Ni se spune că Scutul European pentru Democrație este o inițiativă necesară, dar, pare-se, prea modestă, prea ezitantă, prea lipsită de mușchi operaționali. Îi trebuie mai multă structură, mai multă coordonare, mai multă finanțare, mai multă claritate juridică, mai multă capacitate de executare, mai multă monitorizare, capacități mai durabile și încă mai mult balast instituțional. Altfel spus, Scutul trebuie protejat el însuși de un scut, ca nu cumva – teribilă posibilitate – să rămână atât, doar un scut”. În loc să fie o armă.
Articolul subliniază că nu toți membrii comisiei și-au îndeplinit rolul de majoretă de bună voie. Au fost și unii care, cu curaj, au încercat să restricționeze conținutul anti-democratic al Scutului, semnalând ingerințele la adresa dreptului la liberă exprimare și expansiunea instituțională, atrăgând atenția că se pasează decizia democratică unor ONG-uri și „experți”, iar „reziliența” devine cenzură.
Dar vocile acestor indivizi necorespunzători au fost înlăturate, pentru că rolul comisiei speciale nu era să pună frâne Scutului, ca să nu zdrobească democrația; ci să aplaude inițiativa Comisiei Europene și să-i recomande, cu ștampila Parlamentului european, un program de permanentă expansiune.
Ceea ce era de așteptat, zice The European Conservative; orice instituție europeană cu adevărat „rezilientă” lucrează pentru propria ei continuitate, întărire și expansiune. Astfel că, la finalul exercițiului „democratic” de verificare, s-a constat că Scutul este absolut splendid, minunat, sclipitor – dar nu are un buget suficient, nu este destul de centralizat, nu poate opera chiar așa cum ar vrea Comisia Europeană; are nevoie de mai multe puteri, de mai multe mecanisme, de mai multe platforme, protocoale, centre, rețele, baze de date, experți, „parteneri din societatea civilă”, scheme de „alfabetizare” a populației, ce și cum să citească, scheme de cum să se „monitorizeze” mai cu succes alegerile politice și, evident, mai multe sancțiuni, mai multe exerciții de preparare a pregătirii etc. etc. – și, evident, de mai mulți bani.
De unde orice cetățean – mai ales cei mai copți, care au mai trecut prin turniruri de-astea democratice și secolul trecut și le miros venind de la o poștă – înțelege că există, în continuare, prea multe păreri critice despre politicile UE pe net.
Și prea multe întrebări neconforme despre însuși Scutul Comisiei Europene. Motiv pentru care comisia specială s-a ocupat, de fapt, cu a găsi soluții nu la problemele pe care Scutul le pune democrației, ci la cele pe care democrația le pune Scutului, concentrându-se pe tema: cum să facem noi să protejăm Scutul de cei care se întreabă de ce există el și pentru protecția cui.
Rezultatul este un fel de „meta-scut”, un „Scut Special Împotriva Dezinformării privind Scutul Democrației”.
Este o situație pe care numai un mare umorist ar putea s-o descrie cum merită. În lipsă, ideea este că simplul fapt că există oameni care se îndoiesc că „reziliența democratică” e altceva decât supraveghere politică și cenzură devine proba supremă a nevoii de a avea „reziliență democratică”, adică supraveghere politică și cenzură. Faptul că există oameni care se întreabă despre „integritatea informației” este proba faptului că există o criză a „integrității informației” care-i face pe oameni să-și pună astfel de întrebări. Cel care întreabă cine îi fact-checkuiește pe fact-checkeri trebuie neapărat supus unui curs de „alfabetizare media”, care ar trebui, la acest stadiu, să se cheme direct reeducare.
Genială mișcare, comentează The European Conservative: cu cât Scutul Comisiei Europene este mai contestat, cu atât el devine mai necesar. Bulă de feedback în permanentă escaladare.
Iar, unde rolul unei comisii parlamentare ar trebui să fie acela de a verifica acțiunile, proiectele și intențiile executivului, această comisie specială și-a arogat alt rol, acela de aplauda cu entuziasm inițiativa Comisiei Europene, încurajând-o, în realitate, „să treacă de la Scut la Cazemată”.
Totul în limbajul soporific cu care ne-a obișnuit birocrația. Nu e cenzură; este „mediere” și „ameliorare”. Nu este poliția gândirii și expresiei libere; este „coordonare”. Nimeni nu e manipulat și gestionat; este „împuternicit”. Sfera publică nu este controlată; este făcută mai „rezilientă”. Disidența politică nu este delegitimată; este protejată de „manipulare”. Nu că n-au încredere în cetățean, dar el este prea vulnerabil – infantil și prost, practic – să fie lăsat să se informeze și să-și tragă concluziile cu capul lui.
În final: „Comisia Specială desăvârșește transformarea care stă în centrul intențiilor Scutului Democrației: democrația încetează să mai fie un sistem prin care cetățenii guvernează și devine un sistem prin care cetățenii sunt protejați de a se guverna pe ei înșiși în mod greșit” – adică altfel decât vrea birocrația supranațională.
Orwell ar fi apreciat această satiră. „Triumful final al Comisiei Speciale este că a protejat Scutul Democrației de acea zisă dezinformare de care Bruxellesul se teme mai mult decât de oricare alta: ideea că publicul nu are nevoie de niciun scut”.
Sursa în text.
