Politico informează că nivelul colosal al datoriei externe americane, care a atins recent pragul record de 40 de trilioane de dolari, afectează și piețele financiare europene. Costul împrumuturilor guvernamentale era deja în creștere la nivel mondial; acum, guvernele europene trebuie să concureze cu SUA pentru acces la aceleași surse de împrumut, o competiție tot mai acerbă (și mai costisitoare) anul acesta, când giganții tehnologici americani au împrumutat sute de miliarde pentru alimentarea sectorului IA.
Săptămâna trecută, costul împrumuturilor a atins recordul ultimului deceniu în Germania, ridicând ștacheta pentru întreaga Europă, în timp ce, de teama inflației și a deficitului în creștere, randamentul obligațiunilor americane pe 30 de ani a atins cel mai crescut prag din ultimele aproape două decenii.
Ca urmare, cele mai multe guverne europene vor fi obligate fie să crească taxele, fie să reducă cheltuielile, asta în plin avânt de reînarmare. Datoria publică a țărilor europene a crescut de la 66% din PIB în 2007 la 88% anul trecut, iar Comisia Europeană împinge lucrurile și mai departe, cerând banii pentru bugetul mamut pe care îl visează pentru perioada 2028-2034 (MFF).
Câtă vreme Banca Centrală Europeană a ținut dobânzile aproape de zero (2009-2022), costurile datoriei au putut fi gestionate, dar inflația schimbă ecuația. BCE a crescut deja dobânzile o dată anul acesta și se anunță încă două creșteri până la finalul lui 2026. Astfel că obligațiuni care puteau fi emise cu costuri foarte mici acum zece ani, vor trebui acum refinanțate la rate mai mari.
În Franța, mai ales, riscul de refinanțare este sporit. Institutul de statistică INSEE estimează că valoarea dobânzilor plătite de Paris va crește de patru ori în ultimul deceniu, de la 30 miliarde de euro în 2020, la 124 miliarde în 2030 – bani care, în alte condiții, ar putea fi folosiți pentru finanțarea de noi spitale, scăderea taxelor, sau, potrivit Politico „pentru tranziția verde și reînarmare”.
Acum câteva zile, fostul prim-ministru francez François Bayrou avertiza că o criză financiară în Franța este inevitabilă. Potrivit unei relatări Brussels Signal, Bayrou a declarat, într-un interviu acordat Europe 1, că „La anul, totalul impozitului pe venit plătit de francezi nu va fi suficient pentru acoperirea dobânzilor la împrumuturi. Nu vorbesc de capitalul împrumutat; numai dobânzile”.
Bayrou a fost îndepărtat din funcția de prim-ministru în septembrie 2025, când programul lui de austeritate pentru 2026 a fost respins. Potrivit Le Monde la acea vreme, Bayrou propunea o reducere a deficitului cu 43,8 miliarde de euro în 2026 prin măsuri precum: anularea a două sărbători naționale („națiunea trebuie să muncească mai mult”); reducerea cheltuielilor bugetare în 2026 cu 7 miliarde (înghețarea cheltuielilor, mai puțin cele militare), reducerea bugetelor locale cu 5,3 miliarde euro, „un efort” din partea sectorului de sănătate care să economisească 5 miliarde, o nouă legislație privind beneficiile sociale, centrată pe „solidaritate” și modificări ale legislației muncii, cu renegocierea contractelor colective etc.
Situația Franței este fără precedent de la finalul Celui de-al Doilea Război Mondial, a spus Bayrou, cu diferența că atunci Franța avea creștere economică și opțiunea devalorizarea monedei, ceea ce acum nu este posibil, întrucât Franța nu mai are propria monedă, ci are euro.
Unii experți se consolează la gândul că deficitul zonei euro este, totuși, numai jumătate din cel al SUA. Olivier Blanchard, fost economist-șef la FMI, declară că „Probabil că zona de pericol este mai mare, iar criza va avea loc sau nu în funcție de apetitul in vestitorilor. Având în vedere datoria și deficitul pe care îl avem, probabil că am intrat deja în zona de pericol”.
Se așteaptă ca toate aceste evoluții să producă efecte electorale anul viitor, care este an de alegeri în Franța, Spania, Italia, Finlanda, Grecia, Estonia, Slovacia și Polonia.
În Franța, candidata Rassemblement National, Marine Le Pen, promite un referendum național privind imigrația, propunere calificată deja de Le Monde ca „sfidare la adresa statului de drept” și a „valorilor fundamentale” și o potențială „revoluție legală și politică”.
Sursele în text.
