Politico ne informează despre o nouă bătălie între statele membre UE – cam pe aceeași falie care desparte nordul de sud ca și alte ciocniri recente – totul în contextul marelui război pentru construirea giganticului buget de 2 trilioane de euro pe care Comisia Europană îl vrea pentru perioada 2028-2034 (Multiannual Financial Framework – MFF).
De data asta, este vorba de o taxă pe care UE ar vrea s-o aplice jocurilor de noroc. Dar nu așa, pur și simplu, pentru că vrea bani, ci pentru că este, evident, o măsură morală și sănătoasă.
Motiv pentru care tentativa are și un purtător de stindard, un fost fotbalist britanic pe nume Peter Shilton, care, din cauză că el a fost toată viața un împătimit al jocurilor de noroc și acum îi pare rău de averile irosite, găsește că disoluția lui personală poate sta la baza politicilor fiscale ale întregului continent. Faptul că acest Shilton are aceste impresii n-ar fi nimic; dar Parlamentul European îl susține și îl vântură peste tot ca avertisment exemplar.
La această campanie fiscală cu aere de cruciadă morală se opune micuța Malta, o țară cu o populație de circa jumătate de milion, a cărei economie se bazează mult pe sectorul jocurilor de noroc. Prim-ministrul Maltei, Robert Abela, a declarat în parlamentul țării în luna iunie că Malta „nu va accepta introducerea niciunei taxe de la nivelul UE pentru a susține cheltuielile blocului”.
Comisia nu a propus încă această taxă, dar țările membre UE s-au despărțit deja în două tabere pe subiect: pe de o parte, țările sudice, care ar fi „mai jucătoare”, pe de altă parte, țările nordice, mai ales Franța, care n-ar fi.
Decizia privind sursele bugetare ale UE trebuie luată cu unanimitate – asta dacă nu cumva, până la vot, păreri precum cele exprimate de Kaja Kallas în această primăvară primează. Dacă nu vă mai amintiți: prin aprilie, Euronews ne informa că Înalta Reprezentantă Kaja Kallas a rostit efectiv următoarele: „Instrumentalizarea dreptului de veto subminează principiile democratice ale Uniunii Europene, pentru că deturnează interesele celor 26 de state în numele unui singur stat necooperant”; și, stelar: „Trebuie să fie clar că, de fapt, tratatele UE nu prevăd un drept de veto. Tratatele sunt bazate pe unanimitate – ca toată lumea să fie de acord”.
Exact așa și dimpotrivă: impunând condiția unanimității, tratatele spun că, dacă nu se întrunește unanimitatea, adică nu toate statele sunt de acord, decizia nu poate fi luată. Ceea ce însemană absolut că, da, statele membre au drept de veto.
Premisa întregului eșafodaj juridic numit UE este libertatea statelor membre de a spune da sau nu, iar nu contrariul, cum pare că înțelege Kaja Kallas, pentru care premisa e răsturnată: unanimitatea ar fi presupusă și, dacă nu se verifică în realitate, oponentul trebuie sancționat sau ignorat. Sau, și mai bine – soluție pe care o promovează nu doar Kallas, cși și alte înalte figuri bruxelleze – dreptul statelor membre de a se opune ar trebui cu totul eliminat – ceea ce ar însemna nu doar eviscerarea sistemului prevăzut de tratate, dar și eliminarea exercițiului democratic, pentru că, dacă indiferent ce guvern ar alege un popor, acesta tot ce vrea Bruxellesul sau ce vor guvernele altor țări va face, atunci alegerile nu mai sunt decât o coreografie.
Închei paranteza. Așadar, cel puțin deocamdată, până când ne-om muta în universul răsturnat, decizia privind noi taxe la nivel UE trebuie aprobată cu unanimitate, ceea ce, contrar impresiilor lui Kallas, înseamnă că, dacă o țară spune nu (veto), nu e unanimitate, deci nu se aprobă noile taxe.
Susținătorii taxei pe jocuri de noroc spun că ea ar aduce peste 13 miliarde de euro la bugetul UE pe parcursul celor patru ani de MFF – cu corolarul nerostit că ar lua acești bani de la statele membre. Dar, infinit mai important, de bună seamă, taxa ar „rezolva o foarte gravă problemă de sănătate publică”, pentru că vreo 80 de milioane de adulți la nivel global (nu european, ci global – populație totală 8,3 miliarde) ar fi dependenți de jocuri de noroc.
Malta a investit masiv în acest sector – loterii, pariuri, cazinouri, care operează tot mai mult online – care îi asigură circa 12% din PIB. Multe firme de profil s-au mutat în Malta după ce țări nordice precum Germania și Austria au impus restricții severe.
Lobby-ul industriei susține că o creștere a taxelor nu va face decât să omoare sectorul european, crescând, în același timp, apetitul pentru piața neagră, pe care o interesează de reglementările UE cam cum ne interesează pe noi că fotbalistul Shilton și-a distrus viața la cazino.
Alături de Malta pe aceste metereze se află și alte țări mediteraneene – Italia, Portugalia, Spania, pentru că nici iarna nu-i ca vara, nici sudul ca nordul. Spania ar avea cel mai mult de pierdut dintr-o astfel de taxă – circa 414 milioane de euro pe an; Malta – 165 de milioane, o sumă enormă pentru o țară atât de mică.
Sursa în text.
