Tomorrow’s Affairs anunță că, potrivit unui nou raport al Financial Stability Board (Consiliul pentru Stabilitate Financiară – FSB), publicat pe 9 octombrie 2026, cele mai multe țări nu sunt pregătite să ofere finanțare de urgență băncilor cu importanță sistemică în eventualitatea unui colaps.
Dintre cele 19 sisteme financiare evaluate, numai patru îndeplinesc pe deplin standardul internațional de reglementare privind finanțarea publică pentru redresarea bancară, cinci îl îndeplinesc în mare măsură, opt prezintă deficiențe grave, iar două nu îl îndeplinesc.
Statele Unite, Regatul Unit, Japonia și Hong Kong au reglementările necesare, dar mecanismele prevăzute pentru astfel de situații în Europa – atât în Elveția, cât și în sistemul Uniunii Europene (care include sistemul bancar din zona euro) – prezintă deficiențe majore (ca și cele din China, Australia, Brazilia, Indonezia, Arabia Saudită, Turcia, India și Argentina).
Verificarea FSB a vizat măsura în care statele au pregătit o modalitate de a pune la dispoziție, într-un termen scurt, fondurile necesare pentru a menține în activitate o bancă mare aflată în pragul colapsului.
Dar, chiar și acolo unde reglementarea există, pot lipsi resursele financiare pentru onorarea obligațiilor față de clienți și creditori. În perioadele de criză, multe bănci refuză să acorde împrumuturi; prin urmare, până la redresare, trebuie să existe o modalitate prestabilită de finanțare publică pentru continuarea activității. De asemenea, trebuie să fie clar modul în care vor fi rambursate fondurile împrumutate și cine va suporta eventualele pierderi.
Cu privire la Europa, analiza arată că Elveția nu a adoptat încă o reglementare generală privind astfel de situații de colaps; se așteaptă ca guvernul federal elvețian să prezinte un proiect până la sfârșitul acestui an.
Până la adoptarea acestor reglementări, Elveția ar putea fi nevoită să recurgă din nou la măsuri de urgență în eventualitatea unei alte crize bancare majore, așa cum s-a întâmplat în 2023, în timpul crizei Credit Suisse, care a necesitat o intervenție majoră din partea statului pe bază de decret de urgență și a culminat cu achiziția Credit Suisse de către grupul USB.
Vânzarea băncii către un cumpărător cu situație financiară solidă poate fi o soluție, dar ea depinde, bineînțeles, de existența unui cumpărător care dispune de fondurile necesare și de capacitatea de a prelua imediat operațiunile. Iar, atunci când o criză afectează simultan mai multe bănci, găsirea unui astfel de cumpărător devine mult mai dificilă.
În ce privește sistemul euro, FSB constată că regulile și capacitatea operațională ar exista, iar autoritățile ar putea interveni rapid în caz de criză, tehnic vorbind, dar resursele financiare sunt limitate și capacitatea de suplimentare lipsește.
Instituția financiară comună a zonei euro (Mecanismul European de Stabilitate – MES) prevede o protecție suplimentară pentru fondul european, dar aceasta nu poate fi acordată decât după ce toate statele membre ratifică tratatul modificat. În acest moment, singura țară care nu a acceptat modificările este Italia, unde nu se întrevede o majoritate dispusă să ratifice acordul înainte de alegerile parlamentare din 2027.
Mai grav este că, și dacă Italia ar ratifica Tratatul MES modificat, sprijinul financiar disponibil nu ar fi suficient pentru acoperirea necesităților în cazul unei crize grave – lucru de care a avertizat acum câteva zile, pe 1 octombrie 2026, Pedro Machado, membru al Consiliului de Supraveghere al Băncii Centrale Europene.
La aceste dificultăți, se adaugă faptul, subliniat de raportul FSB, că salvarea unei bănci de mari dimensiuni depinde substanțial de dolar.
Așa cum a demonstrat-o și criza Credit Suisse, intervenția statului a presupus ca Banca Națională a Elveției să obțină o cantitate record de dolari (60 miliarde) de la Federal Reserve, în cadrul unui program special (FIMA), care permite băncilor centrale străine să împrumute temporar dolari, oferind drept garanție obligațiuni guvernamentale americane.
Spre deosebire de celelalte sisteme, zona euro și Elveția au acorduri FIMA permanente cu Federal Reserve, care le-ar permite băncilor centrale să obțină rapid dolari în caz de criză. Este o plasă de siguranță care, însă, poate fi afectată de tensiunile politice care există între SUA și UE.
În 2025, pe fondul temerilor că administrația Trump ar putea refuza să sprijine Europa în caz de criză, oficialii europeni au discutat posibilitatea creării unui fond în care băncile centrale din afara SUA să-și pună la comun rezervele de dolari pentru sprijin colectiv în caz de criză. Doar că, potrivit estimărilor, fondurile astfel cumulate nu ar fi suficiente pentru a înlocui sprijinul Federal Reserve în timpul unei crize bancare internaționale majore.
În fine, un mecanism european special pentru acordarea de împrumuturi băncilor aflate în proces de redresare ar necesita o garanție de stat, instrument care nu există la nivel european. Astfel că responsabilitatea pentru finanțarea de urgență revine, în mare măsură, băncilor centrale naționale și guvernelor acestora.
Această situație îngreunează, de asemenea, transferul de fonduri între bănci care operează în țări diferite, dar fac parte din același grup bancar. Potrivit evaluărilor Băncii Centrale Europene, din cauza reglementărilor naționale, active în valoare de aproximativ 230 de miliarde de euro – care pot fi transformate rapid în lichidități – rămân blocate în filialele bancare din străinătate.
Autoritățile de reglementare impun fiecăreia dintre aceste bănci obligația de a deține fonduri suficiente pentru propriile necesități; astfel, banca-mamă nu le poate utiliza liber atunci când o altă bancă din cadrul aceluiași grup are nevoie urgentă de lichidități. Statele insistă asupra acestei măsuri deoarece nu există un acord clar cu privire la cine ar suporta costurile în cazul în care o bancă ar avea nevoie de sprijin financiar.
Astfel că următoarea bancă importantă care va întâmpina dificultăți va fi, cel mai probabil, salvată tot prin intermediul unei reglementări de urgență și vânzării către un concurent mai mare, așa cum s-a întâmplat cu Credit Suisse în 2023 – cu condiția ca acel cumpărător să existe.
Dar fiecare astfel de vânzare duce la crearea unei bănci și mai mari, pentru al cărei eventual colaps – care ar fi și mai sever – nu se știe cine își asumă riscul. Context în care ar trebui amintit că, așa cum raporta recent Reuters, Comisia Europeană militează pentru eliminarea restricțiilor privind fuziunile și tranzacțiile transfrontaliere din cadrul UE tocmai în scopul de a permite crearea unor bănci mai mari, capabile să concureze cu cele americane.
O analiză EU Perspectives arăta că „Europa vrea bănci mai mari, dar nu și răspunderea asociată acestora”. Cu cât băncile sunt mai mari și mai interconectate, cu atât probleme cauzate de un colaps sunt mai enorme, iar zona euro nu are un sistem bine pus la punct de asigurare a depozitelor.
Sursele în text.
