The Washington Post anunță că, după victoria zdrobitoare a Partidului Democrat în recentele alegeri congresionale din SUA, Alex Karp, șeful executiv al companiei Palantir, s-a declarat un „progresist” de nădejde.
Într-un interviu acordat Politico Playbook, Karp a declarat: „Am fost democrat toată viața. Am fost crescut într-un mediu de extremă stânga și știu mai mult despre ce înseamnă să fii progresist decât aproape oricine altcineva de pe planetă. Și cred absolut că Palantir – toate produsele noastre, sunt, în esență, progresiste”.
Potrivit The Washington Post, aceste declarații ar denota că marile companii tehnologice – printre care, la loc de frunte Palantir – care au susținut administrația Trump se tem de probabile investigații pe care le va lansa noul Congres.
Palantir, în particular, a contribuit substanțial la campania de deportare lansată de administrația Trump. Karp declara anul trecut că „imigrația scăpată de sub control, cum este cea din Europa, unde am trăit mai bine de un deceniu, a fost un dezastru”. Acum, Karp susține că președintele Trump „a mers prea departe” și că el a mai spus asta, înainte, dar în privat.
Comentând știrea, The New Republic reamintește nu doar că Alex Karp s-a declarat până acum „anti-woke”, ci și că a făcut eforturi de a alinia tehnologia Palantir cu strategia politică a Partidului Republican, „pentru a eroda capitalul politic al inamicilor administrației Trump”.
În martie 2026, Karp spunea: „Această tehnologie perturbă alegătorii educați în umanioare – care sunt, cei mai mulți, democrați – și le reduce puterea economică, crescând puterea economică a alegătorilor din clasa muncitoare – adesea bărbați – care dețin o calificare profesională”. În perspectiva The New Republic, aceste afirmații se contrazic frontal cu cele de acum, când Karp se declară preocupat de „justiția economică”.
În final, Karp a declarat în interviu că donațiile lui politice „sunt egale, pentru democrați și republicani”: „Vă pot spune, fără să intru în subiecte pe care nu vreau să le dezvălui, că sunt foarte echilibrat, iar acest lucru este cunoscut de toată lumea în arena politică. Și vă mai spun ceva: nici nu sunt idiotul satului”.
Ambele publicații susțin că democrații, în special, și cetățenii americani, în general, sunt foarte sceptici față de sinceritatea declarațiilor lui Karp și înțeleg foarte bine tentativele lui manipulare.
Cu toate astea (ca și cu privire la alte politici și acțiuni ale administrației Trump – de la Venezuela la tarifele aplicate aliaților) adevăratul test al „schimbării de regim” la Washington va consta într-un singur lucru: continuitatea. Vor continua sau nu democrații relațiile contractuale cu Palantir?
În acest moment, Palantir colaborează strâns cu o multitudine de autorități federale civile și militare, printre care: servicii de securitate și informații (Homeland Security, CIA, agenția de imigrație și control vamal ICE); servicii sociale și medicale (HHS, CDC, NIH); servicii financiare (Trezoreria, autoritatea fiscală IRS); forțele militare terestre și aeriene, Comandamentul de opeRațiuni speciale SOCOM și Pentagonul, pentru care Palantir furnizează, printre altele, platforme de arme autonome IA precum Maven.
După cum se știe, odată instalate, serviciile de tipul celor oferite de Palantir sunt extrem de dificil de înlocuit.
Iar acest test al continuității mai are de așteptat; deocamdată, executivul american rămâne sub control republican. Iar, în cei doi ani rămași până la următoarele alegeri prezidențiale, Palantir are timp destul să se integreze și mai adânc în aparatul de guvernare.
Între timp, așa cum relatează Defense One, Casa Albă l-a nominalizat, acum câteva zile, pentru funcția de director al Agenției pentru Securitate Cibernetică și Securitatea Infrastructurii (CISA) pe Michael LoSapio, care, din 2024, este directorul companiei Palantir pentru securitatea informațiilor (CISO).
LoSapio lucrează la Palantir din 2013; până în 2016, a fost inginer de sisteme, iar, din 2017 până în 2024, a condus grupul responsabil de securitatea infrastructurii și a rețelelor în cadrul aceleiași companii.
CISA este principala unitate civilă federală de apărare cibernetică, responsabilă cu protejarea rețelelor agențiilor guvernamentale și, prin colaborare cu operatorii, de securitatea sistemelor de alimentare cu apă, rețelelor electrice, rețelelor de telecomunicații și a altor elemente de infrastructură critică.
Dacă Senatul nu îl confirmă pe LoSapio înainte de încheierea mandatului actualului Congres, comentează Defense One, Trump va fi nevoit să îl nominalizeze din nou, iar viitorul Congres dominat de democrați, care intră în pâine în ianuarie 2027, îi va analiza activitatea, se presupune, cu o mai mare rigoare.
În fine: una dintre criticile cele mai populare aduse de democrați companiei Palantir în perioada administrației Trump este că – poate, cine știe – tehnologiile pe care le oferă ar facilita supravegherea cetățenilor americani de către guvern.
Punct la care merită reamintit că, așa cum relatam cu altă ocazie, investigațiile recente (vezi, de pildă, Whitney Web) susțin că Palantir ar fi preluat, privatizat și dus mai departe programul de supraveghere în masă „Total Information Awareness” (TIA) – creat la Pentagon în 2001, după atacurile de la 11 septembrie. Programul TIA a fost desființat oficial în 2003, la presiunea publicului, dar (așa cum avea să dezvăluie Edward Snowden în 2013) el a continuat, de fapt, subteran, sub alte nume, cu diverși contractori privați – printre care, crucial, Palantir. Niciuna dintre administrațiile democrate care s-au succedat din 2013 încoace (două mandate Barack Obama și un mandat Joe Biden) nu a întrerupt colaborarea cu această companie.
Iar Alex Karp nu minte atunci când spune că politica Palantir a fost întotdeauna bipartizană – chiar și după ascensiunea lui Trump – inclusiv la alegerile din 2024, când s-au făcut donații nu doar campaniei Trump, ci și campaniei Harris.
În final, Palantir servește tehnocrația. Iar, așa cum arătam în „De la Agenda 2030 la Republica tehnologică” (aceasta din urmă fiind viziunea-manifest prezentată de Karp în primăvara asta despre viitorul SUA), tehnocrația este unicul proiect de organizare a Occidentului pe care îl susțin, și încă accelerat, atât așa-zisa „stângă”, cât și așa-zisa „dreaptă” politice.
Sursele în text.





