Modernity, o plaformă care urmărește evoluțiile multiculturalismului cu precădere în Marea Britanie, oferă zilele astea o colecție de culminații.
Prima știre, care vine din exteriorul Regatului Unit, dar se îmbină de minune cu anumiți curenți interni, este că, într-un „Îndrumar” recent emis, o comisie pentru drepturile omului de la ONU (UN Committee on the Elimination of Racial Discrimination, CERD) vrea ca, pentru a-și demonstra regretul pentru sclavagism, Londra să-și rescrie manualele de istorie și să populeze spațiile publice cu opere de artă, statui, memoriale și „dedicații” care să „onoreze contribuția persoanelor de origine africană și să recunoască limpede greșelile celor care au susținut aceste atrocități istorice sau au beneficiat de ele”.
De asemenea, „satisfacerea popoarelor de origine africană poate include dreptul la investigații și adevăr, judecăți și recunoașteri publice, scuze publice, acceptarea publică a răspunderii și comemorări publice”. Comisia ONU cere liderilor politici să „educe publicul cu privire la importanța justiției reparatorii și construirea unei societăți sănătoase și incluzive”, inclusiv prin „eradicarea xenofobiei față de migranți și alții percepuți ca atare”.
Măsurile ar reprezenta o formă de „justiție reparatorie” pentru traficul transatlantic de sclavi, la care ar trebui să se adauge și reparații pecuniare. Un judecător de la ONU a vehiculat, chiar, o sumă pentru aceste reparații: circa 18 trilioane de lire sterline, de câteva ori valoarea întregii economii britanice.
Comisia ONU susține că țările care au făcut trafic de sclavi au o obligație morală dar și una „legală” de a oferi reparații. În așteptarea precizărilor privind legea din care izvorăsc aceste obligații și mecansimul juridic prin care se stabilesc astfel de răspunderi în sarcina unor întregi popoare, peste generații, mai mulți juriști, între care și James Kariuki, fost chargé d’affaires la ONU, reamintesc că normele juridice nu retroactivează (standardul drepturilor omului din 2026 ori Carta ONU, adoptată în 1945, nu se pot aplica unor activități din secolele XVII- XVIII) – iar acest tip de pretenții la reparații sunt „incompatibile cu principiile dreptului internațional”.
Și istoricii au avut câte ceva de spus. Robert Tombs, profesor de istorie la Cambridge, a denunțat camapania ca „sinistră” și menită să „cenzureze discursul liber și să impună un anumit punct de vedere”. Un alt istoric, Lawrence Goldman, profesor la Oxford, de-astă dată, atrage atenția că mandatul ONU este să se ocupe de sclavagismul de azi, care afectează milioane de oameni pe tot globul, iar nu de cel de acum 200 de ani, reamintind că țara care a desființat sclavia a fost tocmai Marea Britanie, „cu mult timp înainte să apară ONU”.
În paralel, figuri majore din istoria Marii Britanii (inclusiv oameni politici care au luptat pentru desființarea sclaviei) sunt acuzate de „rasism” și „colonialism”, iar monumentele lor sunt desfigurate, dărâmate ori mutate în locuri mai puțin vizibile. O „Comisie pentru diversitate în spațiile publice” de la Londra cere ca numele străzilor, parcurilor, piețelor publice și monumentelor orașului să fie „corectate”.
Statuia lui Winston Churchill din Parliament Square a fost mutilată cu sloganul „A fost un rasist”. Pentru protecție, atât această statuie, cât și cea a lui George Washington și monumentul dedicat eroilor Primului Război Mondial (The Cenotaph), au fost acoperite cu plăci metalice.
În executarea directivei ONU, în Trafalgar Square stă acum, la concurență cu Coloana lui Nelson, o statuie înaltă de cinci metri care reprezintă o femeie de culoare, corpolentă, îmbrăcată în rochie albastră, care înaintează hotărât, pe tocuri, spre ceea ce autoarea instalației, Tschabalala Self, susține că ar fi „viitorul nostru colectiv”. Clarificându-și intențiile artistice, Tschabalala Self a spus: „Lucrarea mea, Lady In Blue, aduce în Trafalgar Square o femeie cu care mulți se pot identifica. Nu este un idol de venerat, nici o figură istorică de comemorat. Este o femeie care merge înainte, cu ambiție și hotărâre, spre viitorul nostru colectiv. Este o londoneză care reprezintă spiritul orașului”.
Al doilea fapt divers: Catedrala Saint Paul din Londra va fi transformată în club de noapte. Cu binecuvântarea primarului Sadiq Khan, administrația Catedralei și firma de cluburi de noapte The Fabric au încheiat un contract care permite companiei să organizeze „evenimente muzicale contemporane” în interiorul monumentului în următorii patru ani.
Fondatorul firmei The Fabric, Cameron Leslie, este, în același timp, președintele comisiei pentru viața de noapte (Nightlife Taskforce), creată de Sadiq Khan la Primăria Londrei și dotată cu autoritate de licențiere și un buget de 300.000 de lire sterline pentru revitalizarea sectorului. Sadiq Khan este, la rândul lui, un activist vocal pentru „corectarea” monumentelor londoneze.
În viziunea lui Khan, „faimoasele cluburi de noapte ale Londrei fac parte din peisajul nostru cultural”. Spre deosebire de Catedrala Saint Paul, se înțelege.
Petrecăreții din Saint Paul urmează să țopăie pe mormântul Lordului Nelson, înmormântat în Catedrală – același Lord Nelson care împarte acum Trafalgar Square cu cucoana hotărâtă. Peregrine Hood, unul dintre urmașii marelui amiral și președinte al Nelson Society, a declarat pentru The Telegraph: „Nu mai există nimic sacru? Ce simbol trist pentru unde au ajuns azi integritatea spirituală și creștinismul. Faptul că Saint Paul acceptă așa ceva este absolut deprimant. Aici nu este vorba doar de Nelson. Saint Paul este unul dintre marile spații sacre ale creștinismului și ocupă un loc uriaș în istoria și viața noastră ca națiune. Nelson provenea dintr-o familie cu legături adânci cu Biserica și cred că această deturnare a unui spațiu sfânt l-ar fi supărat mai mult decât faptul că vor fi unii care vor dansa pe mormântul lui”.
Profanarea Saint Paul nu este unica de acest fel. Același tratament l-a primit, în 2024, și Catedrala Canterbury.
Unde aceste catedrale sunt profanate pe bază de contract, bisericile britanice mai mici sunt vandalizate sistematic de infractori. Datele poliției arată că numai în anul 2025 au avut loc 3.809 infracțiuni pe proprietăți bisericești (adică zece astfel de incidente pe zi).
Modernity comentează: „Nimeni nu vine cu ideea ca The Fabric să deschidă un club în vreo moschee, în vreun templu Sikh sau în vreo sinagogă. Autorizările nu merg decât într-o singură direcție. … Această evoluție este o cruntă expresie a înlocuirii culturii, credinței și spiritualității cu hedonism și modernitate; iar distrugerea nu se face cu bila de demolări, ci printr-un simplă declarație de presă”.
În fine, a treia știre este că Banca Angliei a cheltuit peste 85.000 de lire sterline pe un studiu care să justifice înlocuirea figurilor istorice care apar pe bancnota britanică (printre care, din nou, Winston Churchill) cu vulpi, broaște, arici și păsăret. Bine plătiții consultanți au spus că figuri precum Churchill, Jane Austen, J.M.W Turner sau Alan Turing sunt „elitiste și producătoare de discordie”, „controversate și deloc reprezentantive pentru diversitatea culturală și naturală a Marii Britanii”.
Proiectul de a înlocui figurile istorice reprezentate pe banconte cu faună, întru celebrarea unor specii care, după toate informațiile disponibile, nu folosesc moneda și nici nu au avut vreo contribuție deosebită la propășirea națiunii britanice, este numai unul dintre mai multe propuneri. Un alt proiect urmărea „o mai bună reprezentare [pe bancnote] a femeilor, persoanelor cu dizabilități, comunităților etnice minoritare și indivizilor LGBT+”, pentru a „transmite un semnal puternic de progres și recunoaștere”.
Și bacnotele euro vor beneficia curând de o „modernizare”, menită să reflecte ceea ce Banca Centrală Europeană crede că ar fi „identitatea și valorile nostre comune”. Decizia urmează să se ia în acest decembrie. Nealeșii oscilează încă între „cultura europeană” și „râuri și păsări”.
La categoria „cultură europeană” avem: Maria Callas („arte și schimb cultural”), Beethoven („libertate și unitate”), Marie Curie Skłodowska („știință și perseverență”), Cervantes („literatură și umanism”), Leonardo da Vinci („fuziunea dintre știință și artă”) și Bertha von Suttner („pace și cooperare”).
La „râuri și păsări” vor figura combinații foarte reprezentative precum: izvor de munte plus fluturaș de stâncă (Tichodroma muraria) sau cascadă plus pescărel albastru (pasărea preferată a poetei Sappho din Lesbos).
Sursele în text.
