În timp ce unii analiști atrag atenția la manevrele strategice care au loc în Gibraltar, Brussels Signal dă un semnal alarmant despre celălalt capăt al Mediteranei, cel estic, unde „s-ar prefigura un conflict armat”.
„Pentru prima dată după multă vreme, nu analiștii și politicienii turci, ci cei greci susțin că o confruntare militară cu vechiul inamic, în viitorul apropiat, este nu doar plauzibilă, ci chiar recomandabilă. Raționamentul lor este următorul: dacă Israelul lovește forțele turce din Cipru, iar acestea avansează din nou, Grecia ar trebui să riște totul și să schimbe radical status quo-ul.”
Analiza avertizează că acest scenariu s-ar putea materializa, făcând trimitere la ostilitatea tot mai fățișă dintre premierul israelian Benjamin Netanyahu și președintele Truciei, Recep Tayyip Erdoğan, care „a atins cote fără precedent” la Adunarea Generală ONU din septembrie. Cu acea ocazie,
Netanyahu l-a acuzat pe Erdoğan că ocupă ilegal Ciprul de Nord – parte integrantă a Uniunii Europene, iar Erdoğan a acuzat Israelul de expansionism regional.
Pe fundal, la începutul lunii august 2026, Turcia a devenit parte la Acordul de Apărare Comună de la Mecca, o inițiativă pan-islamică la care participă Arabia Saudită și Pakistanul, iar Grecia și Israelul au încheiat un contract de apărare în valoare de 3 miliarde de dolari, descris de ministrul grec al apărării drept „cea mai mare reformă a forțelor armate (ale Greciei) din istorie”.
Potrivit unei relatări Euronews, în baza contractului semnat în august, Israelul va construi pentru Grecia sisteme defensive anti-rachetă, antiaeriene și anti-dronă care fac parte dintr-o investiție mai mare, de 4,2 miliarde de euro, în Scutul Ahile. Grecia este prima țară din UE care adoptă un astfel de sistem, iar ministrul israelian al apărării a declarat, cu ocazia încheierii contractului, că „Israelul și Grecia au interese strategice comune și se confruntă cu aceleași provocări regionale”.
Revenind la avertismentul Brussels Signal: „În cercurile strategice de la Atena și Nicosia, analiștii evaluează un scenariu care, odinioară, părea de neconceput: un conflict direct, de mare intensitate, între Israel și Turcia în timpul mandatului prezidențial al lui Donald Trump, purtat pe câmpurile de luptă din nordul Siriei și din Ciprul ocupat”.
Brussels Signal susține că „după ce a vizat grupările proxy iraniene din imediata sa vecinătate, Israelul percepe tot mai mult prezența militară a Ankarei în nordul Siriei – precum și armata de ocupație (estimată la 40.000 de militari) și instalațiile militare din Ciprul de Nord – drept amenințări la adresa securității israeliene. Având în vedere că Ankara găzduiește elemente radicale și își etalează forța navală în estul Mediteranei, Ierusalimul ar putea ajunge la concluzia că o lovitură preventivă în Siria sau în Ciprul ocupat reprezintă o necesitate strategică.”
Iar, cum „pentru Grecia și Republica Cipru, o astfel de confruntare ar marca un punct de cotitură istoric, cu mize uriașe”, „unii strategi și politicieni din Atena susțin acum că, în eventualitatea în care Israelul ar lovi instalațiile turcești din nordul Siriei sau din teritoriile ocupate, Grecia ar trebui să renunțe la prudența sa tradițională, să se alinieze necondiționat Ierusalimului și să profite de moment pentru a reconfigura definitiv situația din Cipru”.
Brussels Signal reia declarațiile unor oficiali greci care fac aluzie la un astfel de conflict; „Kyriakos Velopoulos, liderul formațiunii Elliniki Lysi (Soluția Grecească), a fost primul lider politic care a spus lucrurilor pe nume, declarând la postul Real FM, pe 29 septembrie: «Dacă Israelul și Turcia intră în conflict în Cipru, atunci ar trebui să lovim automat Turcia»”.
Analiza subliniază că, în viziunea unor oficiali greci, după ce „deceniile de «dialog» patronat de ONU nu au dus la niciun rezultat concret, ci doar la instituționalizarea ocupației turce” în Cipru, „o confruntare directă între Israel și Turcia ar putea sparge impasul existent încă din 1974, impunând o soluție definitivă pentru divizarea Ciprului”.
Cipru este stat membru al Uniunii Europene, iar avertismentul privește o potențială confruntare militară de mare intensitate la porțile Europei. Întrebarea care se impune, spune Brussels Signal, este: „cât de pregătită este Uniunea Europeană pentru un nou război pe sol european? Răspunsul este pe cât de scurt, pe atât de înspăimântător: Bruxelles-ul este complet nepregătit.”
Și, mai departe: „În timp ce își exprimă îngrijorarea cu privire la rutele de navigație din Marea Roșie, liderii UE ignoră complet faptul că un stat membru, Cipru, se află în vizorul unui război regional deloc improbabil. Și că, potrivit dreptului internațional, în baza Tratatului de Garantare din 1960, Grecia este una dintre puterile garante” ale Ciprului, alături de Turcia și Marea Britanie.
Astfel că, „dacă izbucnesc ostilități între Israel și Turcia din cauza situației din Siria și Cipru, UE se va confrunta cu o criză existențială”: Turcia este membră NATO; Cipru (ca și Grecia) sunt membre UE și NATO; iar „Israelul este principalul partener al Europei în regiune pe plan tehnologic și în domeniul informațiilor”, subliniază publicația.
În final, Brussels Signal atrage atenția că, după o lungă perioadă în care „sub conducerea Ursulei von der Leyen și a Înaltului Reprezentant Kaja Kallas, și-a redus politica externă la platitudini despre «puterea blândă» (soft power) și la o politică de conciliere economică”, ar putea veni momentul la care Uniunea Europeană să nu mai poată rămâne „un simplu spectator pasiv în timp ce puteri străine modelează arhitectura de securitate a Mediteranei”.
„Dacă Bruxelles-ul dorește cu adevărat să prevină un conflict devastator la granița sa sudică, trebuie să-și exercite forța (hard power) și să-și susțină necondiționat statele membre. În caz contrar, nu va asista doar la desfășurarea unui nou război, ci va fi martorul prăbușirii totale a securității europene” încheie, războinic, analiza.
Numai că, așa cum se știe, răspunderea defensivei, într-un asemenea caz, revine nu Uniunii Europene, ci NATO, al cărei cel mai important membru rămâne SUA – urmată, din punct de vedere strict militar, de Turcia, care deține a doua cea mai mare armată din alianță.
Așa cum nota un articol Military.com la sfârșitul lunii august, discutând schimbul de lovituri cu Siria, un atac asupra Turciei, al cărei teritoriu este acoperit de Articolul 5 al tratatului alianței, ar „testa limitele NATO”. Situație și mai complexă în caz că autorul atacului ar fi o altă țară NATO (Grecia).
Aceeași analiză sublinia că „o escaladare (a tensiunilor dintre Israel și Turcia) ar pune Washingtonul în situația de a gestiona o criză între un aliat NATO și unul dintre cei mai apropiați parteneri ai săi de securitate” – atrăgând, astfel, atenția la importanța și dificultatea poziției SUA într-o astfel de dilemă.
Tot în august, Times of Israel punea frontal întrebarea: „Tensiunile dintre Israel și Turcia: l-ar sprijini Rusia sau SUA pe Erdoğan împotriva Israelului?”. Răspunsul privind Rusia ar fi că, în ciuda cooperării pe anumite planuri, anumite poziții ale Turciei (inclusiv transferul de arme către Ucraina) fac puțin probabilă o intervenție a Moscovei în sprijinul Ankarei într-un astfel de conflict. Iar, cu privire la SUA, analiza arată că poziția Washingtonului a fost, până acum, una care încearcă să prevină declanșarea unui conflict dar că, dacă acesta ar avea loc, poziția Turciei de membru NATO nu înseamnă neapărat că Erdoğan se poate aștepta la ajutor american.
În luna martie, în primele zile ale războiului din Iran, Carnegie Endowment sesiza deja dificultatea. „Ankara are în acest moment două așteptări de la Washington. Prima este că va gestiona confruntarea cu Iranul în așa fel încât să nu declanșeze riscuri de securitate directe pentru Turcia sau o tulburare regională de durată” – lucruri care, după cum se știe, între timp s-au întâmplat.
„A doua (așteptare a Ankarei), este că (SUA) va ține în frâu Israelul, inclusiv în ce privește impulsul său de a confrunta Turcia ca rival”; în caz contrar, un astfel de război „va testa limitele relației dintre SUA și Turcia. Evitarea unui astfel de rezultat necesită o gestiune atentă și un angajament diplomatic susținut… Altfel, Washingtonul ar putea rata acest test de stres”.
Sursele în text.
