În timp ce Anthony Fauci – fostul director al Institutului național (american) pentru boli alergice și infecțioase (NIAID), cea mai reprezentativă figură publică a covidului în SUA și cu siguranță una dintre cele mai cunoscute și influente din lume în acea perioadă – este acuzat de sfidarea Congresului pentru refuzul lui de a răspunde la întrebările senatorilor, deși a fost grațiat preventiv de președintele Biden pentru orice eventuală încălcare a legii ar fi comis între 2015 și 2025, dezvăluirile privind comportamentul autorităților în acea perioadă continuă.
Jeffrey A. Tucker, directorul Brownstone Institute și autor al volumului „Life after Lockdown” publică în jurnalul institutului o scurtă incursiune în planurile de măsuri pregătite de autoritățile americane în perioada covidului – și anume, lagăre de carantină.
Aceste planuri nu au mai apucat să fie puse în aplicare, dar existența lor spune mult despre mentalitatea autorităților și extremele absolut totalitare până la care acestea erau dispuse să meargă în numele „sănătății publice”.
Traduc mai jos, integral, textul lui Jeffrey A. Tucker, publicat inițial în noiembrie 2024 și reluat acum, cu ocazia audierii lui Fauci:
„CDC intenționa să creeze lagăre de carantină peste tot în SUA.
Oricât de rele vi s-au părut politicile Covid, măsurile care se pregăteau erau și mai rele.
Pașaportul de vaccinare, de exemplu. Șase mari orașe (americane) au fost puse sub carantină, urmând ca accesul în spațiile publice acoperite să fie permis doar vaccinaților. Este vorba de New York City, Boston, Chicago, New Orleans, Washington D.C. și Seattle. Planul era ca aceste restricții să fie implementate prin pașaportul de vaccinare. Nu a mers. Imediat ce s-a aflată că injecțiile nu stopau infectarea sau transmiterea bolii, autoritățile au pierdut sprijinul publicului și schema s-a prăbușit.
Este limpede, însă, că planul era ca această măsură să fie permanentizată și impusă la nivel național, dacă nu chiar mondial. Dar au fost forțați să dea un pas înapoi.
Edictele CDC (autoritate americană de sănătate publică) au conținut elemente incredibil de dăunătoare. S-a impus un moratoriu pe chirii. S-a impus acea ridicolă «distanțare socială»; s-au impus măști. S-au impus scuturi de plexiglas pentru tranzacțiile comerciale. Se prevedea că votul de la distanță va deveni norma, ceea ce, de altfel, a și răsturnat, probabil, alegerile. S-a amânat cât s-a putut de mult redeschiderea societății. Au fost măsuri sadice.
Chiar și așa, planurile erau mult mai rele decât ce s-a întâmplat. Pe 26 iulie 2020, după ce revoltele George Floyd se calmaseră, CDC a emis un plan de creare a unor lagăre de carantină în întreaga țară. Oamenii urmau să fie izolați, aprovizionați doar cu hrană și câteva articole de igienă. Participarea la serviciile religioase urma să fie interzisă. Planul conține măsuri de prevenirea sinuciderilor. Și nu exista nicio cale de a ataca măsura în justiție; nici măcar dreptul la avocat nu era prevăzut.
Autorii acestui plan, care conține 26 de referințe de subsol, au rămas anonimi, deși planul este unul sută la sută oficial și nu a fost înlăturat decât în martie 2023. Pe tot acest parcurs de trei ani el a existat pe site-ul oficial al CDC fără a fi însoțit de o dezbatere sau controversă publică semnificativă.
Planul se numea Interim Operational Considerations for Implementing the Shielding Approach to Prevent COVID-19 Infections in Humanitarian Settings (Considerații operaționale interimare pentru implementarea unei abordări protective pentru prevenirea infecțiilor covid în spații umanitare).
«Acest document prezintă considerațiile din partea U.S. Centers for Disease Control & Prevention (CDC) pentru implementarea unei abordări tip scut în spațiile umanitare așa cum rezultă din documentele îndrumătoare privind lagărele, deplasarea populațiilor și spațiile cu resurse scăzute. Această abordare nu a fost niciodată documentată și a stârnit semne de întrebare și îngrijorări printre partenerii noștri din domeniul umanitar, care susțin activitățile de contracarare în aceste spații. Scopul documentului este de a sublinia potențiale dificultăți de implementare a viziunii tip scut, din perspectiva CDC, și de a ghida formulele de implementare în lipsa unor date empirice. Considerațiile se bazează pe probele existente despre transmisie și severitatea bolii de coronavirus 2019 (COVID-19) și sunt deschise revizuirii pe măsură ce noi infomații devin disponibile.»
«Lipsa datelor empirice» în acest pasaj semnifică: nu s-a mai încercat niciodată ceva similar. Scopul documentului era acela de a prezenta modalitățile de implementare a unor astfel de măsuri, alertând, în același timp, autoritățile cu privire la potențialele obstacole care trebuiau evitate.
«Abordarea tip scut» înseamnă «reducerea numărului de cazuri grave de Covid-19 prin limitarea contactului dintre indivizii cu risc sporit de îmbolnăvire gravă (înalt risc) și populația generală (risc scăzut). Indivizii cu înalt risc trebuie mutați temporar în așa-zise zone verzi sigure, stabilite la domiciliu, în vecinătate, în lagăr/sector sau la nivelul comunității, în funcție de context și locație. Aceștia vor avea un contact minim cu membrii familiei și cu populația cu risc scăzut.»
Altfel spus, ceva ca vechile lagăre de concentrare.
Cine sunt cei care urmau să fie ridicați de acasă și plasați în aceste tabere? «Adulții în vârstă și persoanele de orice vârstă care au probleme medicale serioase de fond». Cine lua decizia de la caz la caz? Autoritățile de sănătate publică. În ce scop? CDC explică: «separarea fizică a indivizilor cu risc crescut de restul populației permite autorităților să distribuie resursele limitate existente potrivit unei liste de priorități».
Ceea ce sună mai mult cu condamnarea la moarte a unor oameni în numele pretinsei lor protecții.
Modelul prevedea trei nivele. Primul, la domiciliu. Aici, persoanele urmau să fie «izolate fizic de restul membrilor gospodăriei». Ceea ce ridică din start obiecții. Persoanele în vârstă au nevoie de ajutor. Au nevoie de iubire și au nevoie să fie înconjurate de familie. Iar CDC n-ar trebui niciodată să-și aroge dreptul de a interveni în sânul familiilor și a forța bătrânii în izolare.
De la domiciliu, modelul sare la «vecinătate». Abordarea este aceeași: separarea forțată a celor vulnerabili.
Următorul nivel: «lagăr/sector». Aici intervin diferențe.
«Un grup de adăposturi precum școli, clădiri comunitare din perimetrul lagărului/sectorului (maxim 50 de indivizi cu risc crescut per zonă verde) unde indivizii cu înalt risc sunt izolați în grupuri. Un punct de acces va fi folosit pentru schimbul de alimente, necesități etc. O zonă comună va fi folosită de locatari și vizitatori pentru interacțiuni, cu păstrarea distanței sociale (2 metri). Orice deplasare între zona verde și exterior este interzisă.»
Da; ați citit bine. CDC propunea crearea unor lagăre de concentrare pentru cei bolnavi și pentru orice persoană pe care autoritățile o desemnau ca expusă la riscul de a suferi consecințe medicale serioase în urma infectării.
Mai departe: «pentru a minimiza contactul cu exteriorul, fiecare zonă verde va include indivizi cu risc crescut dar capabili fizic care să aibă grijă de locatarii cu dizabilități sau cu mobilitate scăzută. Alternativ, se pot folosi pentru aceste misiuni indivizi cu risc scăzut, de preferință persoane care și-au revenit după o infectare confirmată cu Covid-19 și sunt presupus imunizate.»
Contrazicând mii de ani de experiență, planul menționează, în trecere: «Actualmente, nu știm dacă infectarea prealabilă conferă imunitate». Așa că unica soluție este reducerea la minimum a oricărei expuneri în întreaga masă a populației. A te îmbolnăvi devine infracțiune.
Aceste lagăre necesitau «personal dedicat» care să «monitorizeze fiecare zonă verde. Monitorizarea privește atât supunerea la protocoale cât și potențialele efecte sau rezultate adverse rezultate din izolare și stigmatizare. Este posibil să fie necesară desemnarea unei persoane în fiecare zonă verde a unei persoane care să se asigure că mișcările de intrare/ieșire sunt minimale.»
Se presupunea că persoanele închise în aceste lagăre vor vrea să li se justifice interdicția de a participa măcar la întrunirile religioase. Raportul explică: «Este necesară planificarea proactivă din timp, inclusiv un angajament puternic din partea comunității și gestionarea riscurilor de comunicare, pentru mai buna înțelegere a problemelor și preocupărilor care impun restricționarea participării indivizilor la practicile comunitare, pentru că ei sunt protejați. În lipsa acestor măsuri pregătitoare, se poate ajunge la violențe interpersonale sau la nivelul comunității.»
Și-apoi, sunt prevăzute și mecanisme de a împiedica sinuciderile:
«O creștere a nivelului de stres și preocupare este uzuală în timpul oricărei epidemii și poate fi mai pronunțată în cazul Covid-19 din cauza noutății bolii și a fricii crescute de infectare, a sporirii răspunderilor privind creșterea copiilor urmare închiderii școlilor, a pierderii mijloacelor de trai. Astfel, pe lângă riscul stigmatizării și sentimentului de izolare, această abordare tip scut poate avea un impact psihologic semnificativ și poate duce la stres emoțional major, poate excerba bolile mintale existente și contribui la anxietate, depresie, sentiment de neajutorare, suferință emoțională, abuz de substanțe sau gânduri suicidale printre cei care sunt separați de restul comunității și printre cei rămași în urma lor. Indivizii protejați care au probleme de sănătate mintală nu trebuie lăsați singuri. Trebuie să li se aloce un îngrijitor care să prevină alte riscuri generate de protecție, cum ar fi abandonul sau abuzul.»
Cel mai mare risc, ne explică documentul, este următorul: «Deși abordarea tip scut nu este voit coercitivă, ea poate apărea ca forțată sau poate fi greșit înțeleasă în spațiile umanitare.»
(Se înțelege de la sine, sau ar trebui să se înțeleagă că abordarea aceasta «tip scut» nu are nimic de-a face cu protecția prevăzută de Great Barrington Declaration. Dispozițiile acesteia privind protecția concentrată sunt limpezi: «școlile și universitățile trebuie să pună la dispoziție cursuri cu prezență fizică. Activitățile extracuriculare, precum sportul, trebuie să continue. Adulții tineri cu risc trebuie să continue munca normală, nu de la distanță. Artele, muzica, sportul și alte activități culturale trebuie reluate. Persoanele cu risc crescut trebuie să participe, dacă doresc, în timp ce societatea se bucură de protecția oferită celor vulnerabili de cei care au creat deja o imunitate de turmă.»)
În cei patru ani de când cercetez subiectul, în care am descoperit destule documente și probe șocante despre ce s-a întâmplat în perioada Covid, acest plan este cu siguranță foarte sus în topul celor mai totalitare scheme de control al îmbolnăvirilor înainte de vaccinare. Este pur și simplu șocant că un asemenea plan a putut exista vreodată.
Cine l-a scris? Ce soi de patologie profundă exista în sânul instituțiilor care să permită ca așa ceva să fie măcar conceput? CDC are 10.600 de angajați cu normă întreagă și contractori și un buget de 11,5 miliarde de dolari. În lumina acestor revelații și a tuturor celorlalte lucruri care s-au întâmplat pe parcursul a patru ani, ambele cifre ar trebui să fie zero.”
Sursa în text.
